ICCJ. Decizia nr. 5856/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5856
Dosar nr. 39/35/2007
Şedinţa publică din 15 octombrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 2528 din 16 mai 2002 pe rolul Tribunalului Satu Mare, reclamantul S.I. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Primăria Satu-Mare pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri pentru imobilul-castel situat în Halmeu, ce a aparţinut SC A. SA Viile Halmeu, fiind preluat abuziv de către stat şi ulterior demolat.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, prin notificări adresate Prefecturii Satu Mare, a solicitat acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul preluat abuziv, iar Prefectura a înaintat aceste notificări, spre soluţionare, Primăriei Halmeu.
Prin precizarea cererii formulate de reclamant la data de 1 noiembrie 2004 (fila 130 dosar fond), acesta a chemat în judecată pe pârâţii Primarul comunei Halmeu, Prefectura Satu Mare prin Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 şi SC A.H. SA Halmeu prin lichidator judiciar B.I., solicitând instanţei acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri băneşti în cuantumul fixat prin expertiza de specialitate pentru construcţiile demolate: casa de locuit, castelul situat în Halmeu, precum şi clădirile anexe, casele servitorilor şi renunţând la măsuri reparatorii pentru teren, acestea urmând să facă obiectul unui alt dosar.
În motivarea cererii precizatoare a acţiunii, reclamantul a arătat că tatăl său, S.L., a fost stăpânul viei din Halmeu Vii, iar locuinţa acestuia era cunoscută sub numele de „castel", fiind situat la nr. 660 Halmeu Vii. Totodată, a mai susţinut reclamantul, imobilul menţionat a fost demolat de Statul Român, iar la data demolării, acesta se afla în posesia GAS Halmeu, în prezent SC A.H. Halmeu SA.
În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 4 D din 17 ianuarie 2005, Tribunalul Satu Mare a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamantul S.I., pentru acordarea de despăgubiri băneşti pentru construcţii demolate, situate în Halmeu Vii.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Prefecturii Satu Mare invocată de prefect în calitate de preşedinte al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, Prefectura Satu Mare.
A respins cererea de a se a lua act de renunţarea reclamantului la judecată faţă de pârâta SC A.H. SA Halmeu prin lichidator judiciar B.I.
A respins excepţia de inadmisibilitate a cererii, invocată de D.G.F.P. Satu Mare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada formală a preluării imobilului de către stat, dar din relaţiile furnizate de Primăria Halmeu şi de IPJ Satu Mare, rezultă că, la data demolării, construcţiile se regăseau în patrimoniul statului, existând astfel, în favoarea reclamantului, o prezumţie relativă de preluare abuzivă fără titlu. S-a mai reţinut, în considerentele hotărârii pronunţate de prima instanţă, că Legea nr. 10/2001 nu a prevăzut acordarea de despăgubiri băneşti pentru construcţiile care aveau altă destinaţie decât aceea de locuinţă.
Apelul declarat de reclamant a fost admis prin Decizia nr. 467 A din 22 iunie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă. Sentinţa a fost schimbată în tot şi acţiunea a fost admisă, constatându-se că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri în valoare de 1.854.168.000 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, în baza Legii nr. 18/1991, reclamantului i s-a eliberat tidu de proprietate pentru imobilele înscrise în C.F. NDF 353 Halmeu, rămânând nesoluţionată problema imobilului ce face obiectul prezentului litigiu.
În condiţiile în care SC A.H. Halmeu SA nu a preluat în patrimoniu imobilul ce face obiectul litigiului, creanţa nu poate fi imputată acesteia, aspectul potrivit căruia societatea este în lichidare neavând relevanţă.
Aşa fiind, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dreptul reclamantului de a fi despăgubit pentru construcţiile demolate se stabileşte în contradictoriu cu Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Prefectura Satu Mare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Comisia judeţeană de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Prefectura judeţului Satu Mare.
Prin recursul său, Ministerul Economiei şi Finanţelor a arătat că Decizia cuprinde motive contradictorii întrucât, deşi în dispozitiv se individualizează măsura reparatorie la care este îndreptăţit petentul, în cuprinsul hotărârii a fost invocat art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Comisia judeţeană de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Prefectura judeţului Satu Mare a criticat Decizia deoarece nu i-au fost comunicate, odată cu citaţia, apelul şi motivele de apel, împreună cu înscrisurile anexate, pentru a putea depune întâmpinare.
Prin Decizia nr. 7756 din 3 octombrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Comisia judeţeană de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi, în consecinţă, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
În rejudecare, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin Decizia nr. 236 din 23 mai 2007 a admis apelul declarat de reclamantul S.I. împotriva sentinţei civile nr. 4/D din 17 ianuarie 2005, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care a schimbat-o în parte , în sensul că:
A constatat că reclamantul S.I. este îndreptăţit la despăgubiri în valoare de 1.854.168.000 lei, care urmează a fi suportate conform dispoziţiilor legale în vigoare.
A menţinut dispoziţiile referitoare la respingerea excepţiilor invocate de părţile intimate.
A obligat pe intimaţii Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Prefectura Judeţului Satu Mare să plătească apelantului S.I. suma de 3.825 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Astfel cum rezultă din situaţia de carte funciară, C.F. 96 Halmeu, antecesorul reclamantului a fost proprietar asupra imobilelor reprezentând în natură vie, fâneaţă şi cramă, reclamantului eliberându-i-se titlu de proprietate pentru teren, rămânând nesoluţionată problema construcţiilor, reprezentând castel şi anexe pivniţe şi crame, respectiv casă de locuit.
În ceea ce priveşte construcţiile, acestea au fost demolate în anul 1961, la data demolării, regăsindu-se în patrimoniul statului.
Deşi a reţinut corect situaţia de fapt, Tribunalul a făcut o greşită aplicare a Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, statuând că măsurile reparatorii pentru construcţiile demolate se stabilesc prin echivalent constând în acordarea de riduri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, legiuitorul neprevăzând acordarea de despăgubiri băneşti cu nesocotirea legislaţiei şi jurisprudenţei comunitare, care are prioritate faţă de legislaţia internă.
Reclamantul nu a beneficiat de o despăgubire efectivă, încălcându-i-se, astfel, dreptul la respectarea bunurilor sale, garantat de art. 41 din Constituţia României şi art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Dreptul reclamantului la despăgubirile menţionate în expertiză va fi stabilit în contradictoriu cu Ministerul Economiei şi Finanţelor şi cu Prefectura Satu Mare conform dispoziţiilor legale în vigoare.
Împotriva deciziei civile nr. 236 din 23 mai 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, au declarat recurs Comisia judeţeană pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 Satu Mare, Prefectul judeţului Satu Mare şi Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor prin D.G.F.P. Satu Mare.
Criticând Decizia atacată prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Comisia judeţeană pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 a susţinut, în esenţă, lipsa calităţii sale procesuale pasive. În motivarea recursului, aceasta a arătat, pe de o parte, că, în mod legal notificările formulate de reclamant au fost adresate Primăriei comunei Halmeu, adresele de înaintare nereprezentând răspunsuri la notificări, iar pe de altă parte, că, potrivit modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, acordarea despăgubirilor, emiterea în numele şi pe seama Statului Român a unor astfel de tiduri de despăgubiri este de competenţa exclusivă a Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor de pe lângă Cancelaria Primului Ministru.
Prin motivele de recurs formulate, Prefectul judeţului Satu Mare a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut următoarele:
Prefectura judeţului Satu Mare nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecăţii, atribuţiile cu privire la acordarea despăgubirilor fiind, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, de competenţa exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Din dispozitivul hotărârii atacate, nu rezultă entitatea care trebuie să soluţioneze notificările reclamantului, potrivi Legii nr. 10/2001.
În mod legal Prefectura judeţului Satu Mare a înaintat Primăriei comunei Halmeu notificările formulate de reclamant. Prin modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 s-a determinat imperativ regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, iar prin dispoziţiile capitolului VI pct. 16.1 şi urm. din HG nr. 1095/2005 au fost instituite noile proceduri administrative pentru acordarea despăgubirilor, fiind abrogate dispoziţiile care stabileau prefecturilor atribuţii în acest sens.
Ca atare, chiar dacă hotărârea pronunţată este opozabilă Prefecturii judeţului Satu Mare, ea rămâne lipsită de efecte câtă vreme aceasta nu mai are competenţă de soluţionare, Primăria comunei Halmeu fiind, în speţă, entitatea care, potrivit legii, trebuie să fie obligată la emiterea dispoziţiei prin care să se stabilească măsurile reparatorii în echivalent, urmând ca apoi întregul dosar al reclamantului să fie înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor prin D.G.F.P. Satu Mare a invocat, în susţinerea recursului declarat, motivul prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a formulat, în speţă, următoarele critici:
Curtea de Apel Oradea a constatat că reclamantul S.I. are calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri conform Legii nr. 10/2001, fără însă a indica articolul de lege în baza căruia reclamantul ar avea această calitate.
Nu s-a făcut dovada că imobilele, construcţii, care fac obiectul prezentului litigiu, au fost preluate de către stat în mod abuziv, rezultând doar că, la data demolării, construcţiile se aflau în patrimoniul statului şi exista astfel, în favoarea reclamantului, o prezumţie relativă de preluare abuzivă fără titlu.
Ministerul Economiei şi Finanţelor nu are calitate de reprezentare a Statului Român în ceea ce priveşte acordarea titlurilor de despăgubiri. Emiterea în numele şi pe seama statului de astfel de titluri de despăgubiri este de competenţa exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aflată în subordinea Cancelariei Primului ministru.
În litigiile având ca obiect contestaţii formulate în baza Legii nr. 10/2001, calitatea procesuală pasivă o are Statul Român şi nu Ministerul Economiei şi Finanţelor şi cu atât mai puţin D.G.F.P. Satu Mare, care stau în proces doar în reprezentarea statului.
Nu a fost stabilit în mod expres, ce instituţie are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecăţii.
Recursurile sunt fondate în sensul considerentelor ce succed.
Conform dispoziţiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanţei va cuprinde, printre altele, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor (pct. 5), precum şi dispozitivul (pct. 6).
Legea nu prevede o formă anume în care trebuie redactat dispozitivul hotărârii, dar, este de principiu că, din acesta trebuie să rezulte, fără echivoc, cele hotărâte de instanţă.
În speţă, se constată că, în considerentele deciziei atacate, instanţa de apel, după ce reţine că, în mod constant, în jurisprudenţa CEDO s-a reliefat că Legea nr. 247/2005 nu funcţionează încă într-un mod care ar putea conduce la acordarea efectivă a acestor despăgubiri (iar procedura de aprobare a fondului Proprietatea nu s-a încheiat), statuează că, întrucât s-a stabilit prin expertiză valoarea construcţiilor demolate cu aplicarea prevederilor legii speciale şi a normelor metodologice de aplicare a acesteia la suma de 1.854.168.000 lei, dreptul reclamantului va fi stabilit în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi cu Prefectura Satu Mare conform dispoziţiilor legale în vigoare.
În contradicţie cu aceste aspecte, reţinute în considerente, în dispozitiv se menţionează următoarele: „constată că reclamantul S.I. este îndreptăţit la despăgubiri în valoare de 1.854.168.000 lei, care urmează a fi suportate conform dispoziţiilor legale".
Deci, în timp ce în considerentele deciziei pronunţate, instanţa de apel reţinut că va obliga pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Prefectura Satu Mare la acordarea despăgubirilor băneşti, dar nu în condiţiile Legii nr. 247/2005, ci în considerarea legislaţiei şi jurisprudenţei comunitare, care are prioritate faţă de legislaţia internă, în dispozitivul aceleiaşi decizii nu mai este menţionat că obligaţia de acordare a despăgubirilor revine celor doi pârâţi menţionaţi în considerente, soluţia cuprinsă în acest dispozitiv fiind de admitere a apelului, schimbare în parte a sentinţei în sensul constatării că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri care urmează a fi suportate conform dispoziţiilor legale în vigoare.
De altfel, în motivele sale de recurs Prefectul judeţului Satu Mare a susţinut că din conţinutul dispozitivului nu rezultă care este entitatea ce trebuie să soluţioneze notificările reclamantului în sensul emiterii dispoziţiei prin care se vor stabili măsurile reparatorii în echivalent potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Faţă de împrejurarea că soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii este în vădită contradicţie cu motivarea reţinută, se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, urmând ca, în rejudecare, să fie avute în vedere de către instanţă şi celelalte susţineri ale recurenţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii Comisia judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, Prefectul judeţului Satu Mare şi Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor prin D.G.F.P. Satu Mare împotriva deciziei nr. 236/A din 23 mai 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6235/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5212/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
