ICCJ. Decizia nr. 5340/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5340
Dosar nr. 166/102/2007
Şedinţa publică din 1 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş sub nr. 166/102 din 18 ianuarie 2007, reclamanta U.M.I. a chemat în judecată Primăria Zău de Câmpie, solicitând anularea dispoziţiei nr. 1034 din 15 decembrie 2006 emisă de Primar, pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de dispoziţie de restituire în privinţa imobilelor care au aparţinut antecesorilor reclamantei.
Prin sentinţa civilă nr. 831 din 28 mai 2007 Tribunalul Mureş a respins contestaţia formulată ca nefondată.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că, notificarea a fost depusă tardiv, peste termenul legal prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001 (acesta îndeplinindu-se în luna februarie 2002), astfel încât este corectă soluţia conţinută de dispoziţie, de respingere a notificării pe acest aspect.
S-a reţinut, de asemenea, că prevederile Legii nr. 247/2005 nu fac referire la instituirea unei prorogări a termenului de depunere a notificărilor şi, pentru a se putea eventual considera că suntem în prezenţa unui termen în care să poată fi formulate notificările, acestea ar trebui să se refere la situaţii reglementate prin Legea nr. 247/2005 şi care nu au fost reglementate de Legea nr. 10/2001.
Conform înscrierii din C.F. nr. 293 Zău de Câmpie, B+2, preluarea imobilelor s-a făcut în temeiul Legii nr. 187/1945, pentru înfăptuirea reformei agrare, a Regulamentului nr. 4/1945, pentru înfăptuirea reformei agrare, prin urmare, o astfel de preluate fiind reglementată de prevederile art. 2 lit. h), i) din Legea nr. 10/2001, aşa încât nu se poate vorbi de o nouă ipoteză introdusă de Legea nr. 247/2005, referitoare la categoriile de imobile preluate abuziv.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta care a arătat că solicită restituirea în natură a mai multor imobile situate în comuna Zău de Câmpie, care au aparţinut antecesorului U.B.Ş. (din C.F. 9 zău – B+1 şi CF 293 Zău B+1).
În acest sens a fost transmisă o notificare în temeiul Legii nr. 247/2005, aşa încât, fiind vorba despre noi dispoziţii legale nu se putea aprecia asupra tardivităţii cererii. Dacă totuşi s-ar aprecia că sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001, atunci tardivitatea trebuia admisă cu privire la supraedificate, iar cu privire la terenuri, să se constate că s-au depus toate actele necesare în termen legal şi ca atare, ele pot fi restituite pe vechiul amplasament.
Prin Decizia civilă nr.7/A din 23 ianuarie 2008, Curtea de Apel Târgu Mureş, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că notificarea a fost transmisă de către reclamantă la 28 noiembrie 2005 şi că, deşi Legea nr. 247/2005 nu face referire la instituirea unei prorogări a termenului de depunere a notificărilor, pentru a considera totuşi, că suntem în prezenţa unui astfel de termen, de transmitere a notificărilor, ar trebui să fie vorba de situaţii reglementate de Legea nr. 247/2005 şi care nu au fost reglementate anterior, prin Legea nr. 10/2001.
Pe acest aspect, s-a reţinut că în privinţa imobilelor ce fac obiectul art. 16 din Legea nr. 10/2001, modificarea adusă prin Legea nr. 247/2005, dă posibilitatea restituirii acestora în natură, ceea ce înseamnă că este vorba de o situaţie nou reglementată şi că persoana îndreptăţită poate depune notificare în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005.
Totodată, s-a constatat că instanţa nu a verificat pe bază de expertiză de specialitate, dacă imobilele solicitate se încadrează în dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 (fiind cert, cel puţin în situaţia imobilului Castel – Centru de Plasament, cu teren aferent de 17.740 mp, că aparţine domeniului public al judeţului)
Faţă de aceste considerente, s-a apreciat că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, ceea ce atrage incidenţa art. 297 C. proc. civ. şi soluţia de desfiinţare cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Împotriva deciziei a declarat recurs Primăria comunei Zău de Câmpie, prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
- Decizia a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, prin aceea că a adăugat la lege, atunci când a considerat că Legea nr. 247/2005 reglementează o situaţie nouă, instituind principiul restituirii în natură şi a imobilelor care cad sub incidenţa art. 16 din Legea nr. 10/2001 (art. 304 pct. 4 C. proc. civ.).
Astfel, s-a apreciat greşit că pentru astfel de situaţii legea a operat o repunere în termenul de transmitere a notificării . În realitate, acest act normativ (Legea nr. 247/2005) operează o repunere doar în termenul de formulare a cererilor în materie de fond funciar.
- Decizia se sprijină pe motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) întrucât, făcând abstracţie de obiectul principal al cauzei, îşi fundamentează soluţia pe aspecte legate de imobilul Castel – Centru de Plasament, care nu a făcut obiectul dispoziţiei contestate.
- Actul dedus judecăţii (respectiv, dispoziţia emisă de primar), a fost interpretat greşit, schimbându-i-se înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic, ceea ce atrage incidenţa art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În acest sens, s-a susţinut că dispoziţia nu s-a pronunţat şi asupra imobilului-castel, primăria nefiind unitate deţinătoare în înţelesul legii cu privire la acesta. Totuşi, instanţa a reţinut în considerente că cel puţin respectivul imobil ar intra sub incidenţa art. 16 din Legea nr. 10/2001 şi ar determina pe cale implicită curgerea unui nou termen pentru depunerea notificării.
- Hotărârea este lipsită de temei legal (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) întrucât a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare apreciind în mod greşit că nu s-a intrat în cercetarea fondului, deşi Legea nr. 10/2001 nu conţine prevederi care să instituie o repunere în termenul de a solicita măsuri reparatorii pentru imobile ce intră în sfera de reglementare a acestui act normativ.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a secretarului comunei Zău de Câmpie, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, întrucât preluarea imobilelor s-a realizat în mod abuziv, aşa încât Legea nr. 247/2005, care a modificat Legea nr. 10/2001 i-a justificat demersul de a solicita restituirea bunurilor.
În ce priveşte excepţia invocată, supusă analizei de către instanţă în mod prioritar, se va reţine caracterul neîntemeiat al acesteia, în condiţiile în care exercitarea căii de atac s-a făcut de către persoana abilitată legal în acest sens (respectiv, primarul), împrejurarea că cererea de recurs este semnată şi de secretarul primăriei neavând consecinţe pe planul calităţii procesuale a acestuia (în sensul că nu îl transformă în parte în proces) şi nici asupra valabilităţii cererii de recurs.
Examinând criticile de nelegalitate formulate, Înalta Curte urmează să constate caracterul fondat al acestora, în sensul următoarelor considerente:
- Apreciind că prima instanţă nu a realizat în mod eronat o judecată a fondului, instanţa de apel a stabilit că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 (astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001) referitoare la transmiterea notificării înăuntrul termenului de decădere de 1 an (ca urmare a celor două prorogări succesive menţionate), termen împlinit la 14 februarie 2002.
Aceasta, întrucât Legea nr. 247/2005 aduce prin dispoziţiile sale şi reglementarea unor situaţii juridice noi, care nu au fost avute în vedere de cadrul normativ oferit de Legea nr. 10/2001, cum se întâmplă în ipoteza imobilelor prevăzute de art. 16.
Ca atare, pentru asemenea imobile, termenul de transmitere a notificării ar începe să curgă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 (respectiv, 25 iulie 2002), astfel încât în speţă, notificarea înaintată la 28 noiembrie 2005 apare ca fiind înăuntrul termenului legal.
Un asemenea raţionament al instanţei este greşit şi adaugă normelor legii.
Astfel, Legea nr. 247/2005 nu instituie o repunere în termenul de transmitere a notificărilor pentru imobilele ce intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, cum în mod eronat reţine instanţa de apel.
Împrejurarea că sunt aduse modificări dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, sub aspectul posibilităţii de restituire în natură a imobilelor ce intră sub incidenţa acestui text şi pentru care anterior măsurile reparatorii puteau fi stabilite doar prin echivalent, nu înseamnă şi că a fost instituit un nou termen pentru formularea cererii de restituire.
Modalitatea de valorificare a acestei noi posibilităţi legale este cea oferită de dispoziţiile art. II din Titlul I al Legii nr. 247/2005, respectiv, atacarea deciziilor/dispoziţiilor având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele prevăzute la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, emise până la data intrării în vigoare a noii legi şi nevalorificate, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii.
Este vorba aşadar, de o repunere în termenul de exercitare a căii de atac împotriva unor astfel de acte ale unităţilor deţinătoare, iar nu de o repunere în termenul de transmitere a notificărilor.
Altfel spus, ipoteza avută în vedere este aceea a epuizării procedurii prealabile, noua dispoziţie legală putând să-şi găsească aplicabilitatea în cadrul procedurii judiciare, supunând controlului judecătoresc, ca expresie a aplicării imediate a legii noi, posibilitatea restituirii în natură a imobilelor, în locul măsurilor reparatorii prin echivalent.
Ignorând această prevedere legală expresă şi apreciind , pe cale de interpretare, că, fiind reglementată o situaţie juridică nouă (sub aspectul modalităţii de reparaţie), atunci trebuie considerat că are loc şi o repunere în termenul de transmitere a notificării, instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit legea (adăugând la aceasta în mod nepermis).
În consecinţă, soluţia este lipsită de temei legal, ceea ce atrage incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în baza căruia recursul va fi admis şi modificată Decizia în sensul respingerii apelului ca nefondat şi menţinerii astfel, a soluţiei primei instanţe (de respingere a contestaţiei, având în vedere tardivitatea transmiterii notificării).
Faţă de aspectul de nelegalitate reţinut şi care a dus la modificarea deciziei, analiza celorlalte motive de recurs, formulate cu referire la dispoziţiile art. 304 pct. 4, 7 şi 8 C. proc. civ., devine lipsită de obiect (mai ales în condiţiile în care argumentele aduse în cadrul acestora se subsumau, în cea mai mare parte, aspectelor de nelegalitate încadrabile în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Primăria Zău de Câmpie, prin Primar împotriva deciziei nr. 7/A din 23 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.
Modifică Decizia atacată în sensul că respinge apelul reclamantei împotriva sentinţei civile nr. 831 din 28 mai 2007 a Tribunalului Mureş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 5462/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5281/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|