ICCJ. Decizia nr. 5486/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5486
Dosar nr. 28.547/3/2007
Şedinţa publică din 3 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 23 august 2007 reclamanţii C.I. şi C.A.E. au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi pe Primarul Municipiului Bucureşti solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, aceştia să fie obligaţi să emită Decizia de soluţionare a notificării nr. 3444/2001 privind imobilul situat în Bucureşti, şi la plata de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi până la executarea obligaţiei.
Fiind astfel investit, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis acţiunea şi i-a obligat pe pârâţi să se pronunţe prin dispoziţie motivată asupra notificării formulate de reclamanţi sub sancţiunea plăţii sumei de 100 lei/zi de întârziere până la îndeplinirea obligaţiei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că cererea reclamanţilor este întemeiată, aceştia având calitatea de persoane îndreptăţite în sensul dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001. În drept, au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dispoziţii legale care prevăd obligaţia entităţii investite cu notificarea de a analiza şi a soluţiona în raport de dovezile anexate notificării. Cum pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţia de a răspunde notificării şi în speţă sunt îndeplinite cerinţele art. 1073 şi art. 1075 C. civ. şi art. 5803 C. proc. civ., pârâţii datorează daune cominatorii.
Prin Decizia nr. 98 A din 14 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelul formulat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi-a schimbat în parte sentinţa primei instanţe în sensul că a înlăturat obligaţia de plată a daunelor cominatorii stabilite în sarcina pârâtului. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că termenul prescris de lege pentru răspunsul unităţii deţinătoare este de 60 de zile de la data înregistrării notificării, termen care, deşi nu are caracterul unui termen de decădere, nu poate fi configurat în afara exigenţelor unui termen rezonabil.
Orice contestaţie prin care se urmăreşte valorificarea unui drept patrimonial, real sau de creanţă, indiferent de modalitatea concretă de soluţionare prescrisă de lege, inclusiv printr-o procedură prealabilă, trebuie să beneficieze de toate exigenţele dictate de caracterul echitabil al procedurii (chiar şi sub aspectul termenului rezonabil de soluţionare a notificării), cu atât mai mult cu cât litera şi spiritul legii speciale obligă la celeritate (dat fiind şi importanţa actului juridic al reparaţiunii).
Referitor la daunele cominatorii, instanţa de apel a reţinut că urmare a modificării legislative intervenită ulterior datei pronunţării deciziei în interesul legii nr. XX/2005 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie invocată de prima instanţă, articolul 5803 prevede expres că pentru neexecutarea obligaţiilor de „a face" (obiect al articolului menţionat) nu se pot acorda daune cominatorii.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanţii C.A.E. şi C.I., invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică vizând greşita aplicare a legii.
Susţin, în esenţă, că întrucât pârâtul nu a respectat obligaţia prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi nu s-a pronunţat în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării prin decizie sau dispoziţie motivată, în mod greşit instanţa de apel a respins capătul de cerere privind obligarea acestuia la daune cominatorii pentru neexecutarea obligaţiei de „a face".
În opinia recurenţilor-reclamanţi, acordarea daunelor cominatorii devine inadmisibilă în condiţiile în care exista deja un titlu executoriu pentru obligaţia de „a face", dar în condiţiile în care nu există un titlu executor pentru obligaţia de „a face", apreciază că solicitarea acordării daunelor cominatorii este admisibilă în cadrul aceleiaşi hotărâri care soluţionează obligaţia de „a face" (cum este cazul în speţă).
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Executarea silită a altor obligaţii de „a face", categorie în care se încadrează şi obligaţia stabilită în sarcina entităţilor deţinătoare de a răspunde notificărilor care le sunt adresate de persoanele îndreptăţite, este reglementată prin dispoziţiile art. 580 şi urm. C. proc. civ.
Potrivit alin. (5) al art. 5803, text de lege introdus prin art. 1 pct. 34 din Legea nr. 459 din 6 decembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în M.Of. nr. 994 din 13 decembrie 2006, pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute în prezentul articol (de a face sau de a nu face) nu se pot acorda daune cominatorii.
Drept urmare, având în vedere modificarea legislativă în domeniul de incidenţă a art. 5803 intervenită după data pronunţării deciziei nr. XX din 12 decembrie 2005 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se constată că în mod just instanţa de apel a reţinut că pentru neexecutarea obligaţiilor de a face (cum este şi cazul în speţă) nu se pot acorda daune cominatorii.
Ca atare, constatând legalitatea deciziei atacate care a fost dată cu aplicarea corectă a legii, recursul declarat de reclamanţi se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii C.A.E. şi C.I. împotriva deciziei civile nr. 98 A din 14 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5679/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 5240/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
