ICCJ. Decizia nr. 5679/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5679
Dosar nr. 5114/100/2007
Şedinţa publică din 9 octombrie 2008
Deliberând asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1061 din 5 octombrie 2007, Tribunalul Maramureş a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, în contradictoriu cu pârâta P.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că la data de 20 octombrie 2006 pârâta a părăsit în mod legal România. În Franţa a locuit la fratele ei şi la o prietenă, timp în care a încercat să-şi găsească un loc de muncă.
A reţinut prima instanţă că, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, limitarea exercitării dreptului cetăţenilor români la libera circulaţie în străinătate se poate face numai temporar şi poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat. Măsura este facultativă şi nu obligatorie, iar în prezent ea nu se mai poate pune în executare în modalitatea arătată.
Pentru că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, România a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, cetăţenii români pot şi trebuie să beneficieze de dreptul comunitar de liberă circulaţie. Cetăţenii români care călătoresc în afara teritoriului naţional beneficiază atât pe teritoriul statelor membre ale Uniunii, cât şi pe teritoriul statelor terţe, de drepturile conferite de tratatele Uniunii Europene tuturor cetăţenilor europeni.
Or, reclamanta, cu ignorarea prevederilor art. 17-18, art. 249 TUE şi ale Regulamentului (CE) nr. 1791/2006 al Consiliului din 20 noiembrie 2006, obligatoriu în toate elementele şi cu aplicabilitate directă în România ca urmare a aderării sale, „a considerat că este îndreptăţită să solicite şi după data de 1 ianuarie 2007 aplicarea normei interne".
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 12/A din 8 ianuarie 2008, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe, reţinând că dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 vin în contradicţie cu Directiva 2004/32/CE, care permite restrângerea exerciţiului dreptului la liberă circulaţie în situaţii excepţionale, privind motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.
Aceste motive nu pot rezulta în mod suficient din faptul expulzării, pentru că ar însemna ca principiul proporţionalităţii în adoptarea măsurii să nu mai intereseze şi să fie ignorată exigenţa normei comunitare.
Deoarece interpretarea şi aplicarea dreptului naţional nu se pot realiza în conformitate cu prevederile Directivei, datorită condiţiilor restrictive impuse de art. 39 lit. a) din Legea nr. 248/2005, instanţa, ca autoritate a statului căreia îi revine obligaţia de transpunere în legislaţia internă a normei comunitare, trebuie să aplice dreptul comunitar, protejând astfel drepturile conferite de acesta persoanelor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care, fără să invoce vreun motiv de recurs, a arătat că pârâta a fost returnată din Franţa la data de 15 septembrie 2007, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară.
Returnarea pârâtei pentru şedere ilegală şi declaraţia dată de aceasta în punctul de trecere a frontierei, din care rezultă că a fost reţinută de către poliţia franceză pentru transport de substanţe interzise şi condamnată la 3 luni închisoare, dovedesc încălcarea legislaţiei statului francez.
A susţinut recurenta, că instituirea restricţiei este condiţionată doar de returnarea prin acordul de readmisie, iar Curtea Constituţională a reţinut, prin Decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006, că măsura dispusă de art. 38 lit. a) se circumscrie situaţiilor prevăzute de art. 53 din Constituţie.
În pronunţarea acestei decizii, Curtea Constituţională a avut în vedere inclusiv expunerea de motive a Legii nr. 248/2005, unde se arată că „adoptarea unui act normativ care să reglementeze condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate, în acord cu prevederile Constituţiei, precum şi cu alte documente internaţionale în domeniul protecţiei drepturilor omului la care România este parte, se constituie într-un demers necesar într-o societate democratică având la baza sistemului de valori principiile umaniste promovate în spaţiul european. Pentru aceste considerente, a fost elaborată prezenta lege, care asigură implementarea atât a prevederilor constituţionale, cât şi a art. 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale".
Recurenta a mai susţinut că acest act normativ a fost şi este aplicabil atât anterior datei de 1 ianuarie 2007, cât şi ulterior acestei date.
Potrivit Tratatului Comunităţii Europene, statul membru poate cere persoanei în cauză să raporteze prezenţa pe teritoriul său într-un timp rezonabil, iar nerespectarea acestei cerinţe poate face ca persoana respectivă să fie pasibilă de sancţiuni proporţionale şi nediscriminatorii. Cetăţeanul care nu-şi raportează prezenţa în statul membru gazdă sau lucrează fără forme legale poate fi expulzat.
În T.C.E. se arată că statul membru gazdă nu poate lua o decizie de expulzare împotriva cetăţenilor U.E. sau a membrilor lor de familie, indiferent de naţionalitate, care au dreptul de şedere permanentă pe teritoriul său, cu excepţia cazurilor în care există motive grave de ordine publică sau siguranţă publică, iar din interpretarea per a contrario a acestui text se deduce că se poate lua Decizia expulzării împotriva persoanelor care nu au dreptul de şedere permanentă.
Recurenta a arătat că în mod greşit instanţa de apel a considerat că „cerşetoria, faptă săvârşită de către reclamantă în Belgia, nu constituie o ameninţare gravă a ordinii şi siguranţei publice".
Analizând recursul în limita susţinerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată nu este fondat.
Legea nr. 248/2005 stabileşte condiţiile în care cetăţenii români îşi pot exercita dreptul la liberă circulaţie în străinătate, precum şi limitele exercitării acestui drept, iar Decizia Curţii Constituţionale invocată de recurentă a fost pronunţată anterior aderării României la U.E.
Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă odată cu semnarea actului de aderare a României la U.E., legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi şi obligaţii, iar, faţă de această prevedere, legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare care cuprinde condiţiile admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita celui în cauză. Şi art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, aşa cum susţine recurenta.
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară.
Or, în cauză nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condiţiile art. 27 din Directivă.
Intimata-pârâtă a fost returnată din Franţa şi nu din Belgia cum susţine recurenta.
Singurele probe depuse de reclamantă la dosar sunt talonul în care se consemnează că intimata a fost returnată pe motiv de şedere ilegală şi declaraţia intimatei-pârâte, în care aceasta a arătat că a fost oprită de poliţia de frontieră, transportând un pachet la rugămintea unei cunoştinţe, pachet „despre al cărui conţinut ştia să sunt medicamente".
Faţă de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză şi de fapta pentru care s-a dispus returnarea, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie a intimatei-pârâte nu ar respecta principiul proporţionalităţii şi nu s-ar baza pe conduita acesteia.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 12/A din 8 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5680/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5486/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
