ICCJ. Decizia nr. 574/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 574
Dosar nr. 23291/2/200.
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 24 aprilie 2002, reclamanţii D.E., N.I., D.D. şi SC D.C. SRL au solicitat obligarea pârâtului Municipiului Bucureşti, prin Primarul General să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 744,59 mp şi construcţia edificată pe acest teren tip P + 1, cu o suprafaţă construită la sol de 348,69 mp.
De asemenea, s-a solicitat să se constate că utilitatea publică pentru care imobilul a fost expropriat de la reclamanţii D.E. şi N.I. în baza Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 124 din 10 iunie 1999 nu a fost adusă la îndeplinire până în prezent şi că reclamanţii au dobândit proprietatea asupra imobilului revendicat prin uzucapiunea de 30 de ani.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1022 din 16 decembrie 2002, a respins cererea ca neîntemeiată.
S-a reţinut că reclamanţii D.E. şi N.I. nu au avut de la autorul lor decât cota de 5/6 din terenul de 370 mp, imobil transmis reclamanţilor D.D. şi SC D.C. SRL, conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1293 şi 1294/2002, în cuprinsul cărora se face vorbire de actul autentificat sub nr. 2570/1932 şi de cotele succesorale din certificatele de moştenitor depuse la dosar, iar certificatul emis de Circa Financiară sector 5 în baza cererii înregistrate sub nr. 4667 din 26 iulie 1983 face, de asemenea, vorbire de moştenitorii lui N.G., care figurează cu apartamentul, a cărui valoare de asigurare este de 72.060 lei şi terenul aferent în suprafaţă de 370 mp.
S-a arătat că însăşi reclamanţii recunosc acest fapt prin solicitarea de a se constata că N.G. şi D.E. au dobândit proprietatea asupra imobilului revendicat prin uzucapiunea de 30 de ani.
Reclamanţii au declarat apel împotriva acestei sentinţe.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 108 din 23 ianuarie 2004, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor D.E. şi N.I. privind capătul de cerere având ca obiect revendicarea, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor D.D. şi SC D.C. SRL privind capătul de cerere având ca obiect uzucapiunea de 30 de ani, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bucureşti, prin Primarul general, privind capătul de cerere având ca obiect uzucapiunea, a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa şi, pe fond, a respins acţiunea în revendicare formulată de reclamanţii D.E. şi N.I. ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, a respins acţiunea în revendicare formulată de reclamanţii D.D. şi SC D.C. SRL ca neîntemeiată, a respins acţiunea privind uzucapiunea formulată de reclamanţii D.D. şi SC D.C. SRL, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă şi a respins cererea privind constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune formulată de reclamanţii D.E. şi N.I. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 1921 din 10 martie 2005, a admis recursul şi a casat Decizia, trimiţând cauza spre rejudecare, reţinând că, prin admiterea excepţiilor legate de legitimarea procesuală activă şi pasivă a părţilor din proces invocate din oficiu în apel, instanţa de control judiciar a înrăutăţit reclamanţilor situaţia în propria cale de atac, nesocotind dispoziţiile art. 296 C. proc. civ.
În rejudecarea apelului, după casare, s-a încuviinţat proba cu înscrisuri din care să rezulte cine sunt deţinătorii celeilalte cote de proprietate din imobil, cât şi calitatea procesuală.
Prin Decizia civilă nr. 89/A din 27 februarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi, reţinând că nu sunt incidente în cauză nici unul din motivele prevăzute la art. 297 C. proc. civ., care să atragă fie desfiinţarea, fie anularea hotărârii şi rejudecarea procesului.
Reclamanţii au declarat recurs împotriva deciziei de mai sus, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aceştia au arătat că instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile cuprinse în Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1921/2005 privind lămurirea cadrului procesual al litigiului şi eventual chiar să introducă în cauză pe foştii proprietari ai imobilului în litigiu şi au solicitat casarea hotărârii pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Recursul se va admite pentru următoarele argumente:
La data de 10 martie 2005, anterior deci adoptării Legii nr. 219 din 5 iulie 2005 privind aprobarea OUG nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat Decizia nr. 1921 şi a rezolvat în drept problemele dosarului, erau în vigoare prevederile art. 297, alin. (1) C. proc. civ., conform cărora: „în cazul în care prima instanţă a respins sau a anulat cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului şi instanţa de apel, găsind apelul întemeiat, a anulat hotărârea apelată, va evoca fondul şi va judeca procesul, pronunţând o hotărâre definitivă".
Însă, la data judecării apelului, după casare cu trimitere, respectiv la data de 27 februarie 2006, dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. fuseseră modificate prin Legea nr. 219/2005, având următorul conţinut:
„În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe".
Astfel că, pentru aceleaşi motive care au determinat soluţia instanţei supreme, respectiv Decizia nr. 1921/2005, curtea de apel, ca instanţă de trimitere, trebuia să desfiinţeze hotărârea atacată şi să trimită cauza spre rejudecare primei instanţe.
Numai în acest fel s-ar fi realizat concordanţa dintre dezlegarea dată în drept de instanţa superioară în temeiul vechii norme şi noua normă, de imediată aplicabilitate.
Faţă de argumentele exprimate mai sus, se impune admiterea recursului, casarea deciziei şi sentinţei pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii D.E., N.I., D.D. şi SC D.C. SRL împotriva deciziei nr. 89/A din 27 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 1022 din 16 decembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi trimite cauza spre rejudecare în primă instanţă la Tribunalul Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 59/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2224/2007 Civil → |
|---|
