ICCJ. Decizia nr. 580/2007. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 580.

Dosar nr. 4621/1/200.

Şedinţa publică din 18 septembrie 2007

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 9924 din 4 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanţii B.V.C. şi F.V.M. împotriva deciziei nr. 172 din 23 mai 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, care, la rândul său, a respins apelul declarat de aceeaşi reclamanţi împotriva sentinţei nr. 505/P.I. din 6 martie 2006 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, fiind respinsă astfel irevocabil contestaţia formulată împotriva dispoziţiei nr. 271 din 6 decembrie 2005, emisă în baza Legii nr. 10/2001, de primarul comunei Teremia Mare.

Prin această dispoziţie, a fost respinsă notificarea vizând restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. nr. 744 Nerău, compus din casă, curte şi grădină în suprafaţă de 5755 mp.

S-a reţinut, prin Decizia dată în recurs, că în ceea ce priveşte fondul litigiului, instanţele au stabilit temeinic o corectă aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, în sensul că reclamanţii nu au calitatea de „persoane îndreptăţite" conform dispoziţiilor acestei legi.

Împotriva susmenţionatei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, B.V.C. şi F.V.M., contestatori în cauză, în calitate de moştenitori legali ai notificatoarei B.V., au formulat contestaţie în anulare.

Întemeindu-şi calea extraordinară de atac, pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., contestatorii susţin în esenţă că instanţa supremă a respins recursul fără a cerceta unul din motivele de casare şi anume critica ce viza depăşirea de către instanţa de apel a atribuţiilor puterii judecătoreşti prin „nerecunoaşterea valorii juridice" a unor dispoziţii legale, prezentate detaliat, critică ce se întemeia pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

Contestaţia în anulare, urmează a fi respinsă în considerarea argumentelor ce succed.

Este adevărat că prin recursul declarat la 17 iulie 2006, contestatorii au formulat mai multe critici la adresa hotărârii dată în apel, Decizia nr. 172 din 23 mai 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, una din acestea referindu-se în mod expres la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, prin nerecunoaşterea valorii juridice a unor dispoziţii legale, în speţă art. 47 din Legea nr. 10/2001.

Analizând toate aceste critici, prin prisma unui considerent comun, împrejurarea că imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea nu a fost preluat abuziv, ci a fost înstrăinat de autoarea contestatorilor, sens în care se face trimitere la hotărâri judecătoreşti irevocabile, instanţa supremă, grupându-şi argumentele, a reţinut în mod expres, că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 4 C. proc. civ., neputându-se susţine că instanţele au depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Or, este îndeobşte recunoscut, atât în practica judiciară cât şi în literatura de specialitate că neexaminarea distinctă a fiecărui motiv de recurs, nu constituie prin ea însăşi o omisiune în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., dacă instanţa a răspuns la motivele de casare printr-un considerent comun.

Aşa fiind, se constată că nu sunt întrunite cerinţele art. 318 C. proc. civ., text ce reglementează contestaţia în anulare specială, în contextul celor mai sus prezentate, neputând fi primită critica referitoare la omisiunea instanţei de recurs de a cerceta unul din motivele de casare.

În consecinţă, contestaţia în anulare, urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de B.V.C. şi F.V.M. împotriva deciziei nr. 9924 din 4 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 580/2007. Civil