ICCJ. Decizia nr. 5800/2007. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5800
Dosar nr. 305/109/200.
Şedinţa publică din 18 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 24 ianuarie 2007, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală de Paşapoarte, a solicitat instanţei, în contradictoriu cu B.D., restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie al pârâtului în Grecia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, motivat de împrejurarea returnării acestuia, la data de 25 noiembrie 2006 în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară.
Învestit cu soluţionarea litigiului, Tribunalul Argeş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 148/C.A. din 26 februarie 2007, a respins cererea, reţinând în esenţă că începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii români au dreptul la liberă circulaţie, pe teritoriile statelor membre, acest drept putând fi restrâns, potrivit reglementărilor comunitare, doar pentru motive de încălcare a ordinii, siguranţei sau sănătăţii publice, astfel cum statuează Directiva nr. 38/CE/din 29 aprilie 2004, împrejurare care nu a fost dovedită în speţă.
Conduita persoanei, se mai arată, trebuie să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii, neputând fi acceptate motivări care fac trimitere la texte ce încalcă normele comunitare.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie care, în esenţă cu aceeaşi motivare, prin Decizia nr. 143/A din 11 aprilie 2007, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
În cauză, a declarat recurs în termen legal Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative care, criticând hotărârea dată în apel, face trimitere la dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, din care rezultă că singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.
Tot astfel, se mai arată, libertatea de circulaţie nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea şi respectarea unor condiţii stabilite de lege, iar în ceea ce priveşte Directiva 2004/38/CE aceasta nu era aplicabilă la data la care pârâtul a fost returnat, întrucât România nu era încă membră a Uniunii Europene.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
De la data de 1 ianuarie 2007, România a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Europene urmare aderării cetăţenii români beneficiind de dreptul la liberă circulaţie, drept esenţial în spaţiul comunitar.
Potrivit art. 4-6 din Directiva nr. 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene, opozabilă României de la 1 ianuarie 2007, cetăţenii Uniunii Europene, deci, cu începere de la 1 ianuarie 2007, şi cetăţenii români, au dreptul de a intra, de a rămâne timp de trei luni şi de a ieşi de pe teritoriul altui stat membru, fără nici o condiţionare sau formalitate, alta decât aceea de a deţine o carte de identitate sau un paşaport.
Conform art. 27-33 din aceeaşi Directivă cetăţenilor Uniunii Europene li se poate restricţiona dreptul la liberă circulaţie şi dreptul de rezidenţă pe teritoriul unui stat membru doar pentru motive de ordine, securitate sau sănătate publică.
Prevederile directivei nu sunt aplicabile decât în situaţia în care legea naţională cuprinde dispoziţii mai favorabile.
Normele la care s-a făcut referire mai sus, au fost transpuse în legislaţia internă prin OUG nr. 102/2005, privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European.
Ca atare, dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, prin care se stipulează o modalitate suplimentară de restrângere a dreptului la libera circulaţie, în cazul returnării unui cetăţean român, în temeiul unui acord de readmisie, se situează în afara ipotezelor strict şi limitativ prevăzute prin dispoziţiile art. 27 ale Directivei nr. 2004/38/2004, nefiind deci compatibile cu dreptul comunitar.
În consecinţă, în mod corect au reţinut instanţele că dispoziţia legală în temeiul căreia s-a formulat acţiunea, are un caracter discriminatoriu în raport cu regimul de care beneficiază ceilalţi cetăţeni ai Uniunii Europene, iar, în cauză, nu s-a reţinut a fi îndeplinită nici una din cerinţele legislaţiei comunitare, pentru a se putea dispune limitarea dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul unui stat membru.
Aşa fiind, recursul se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 143 A din 11 aprilie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 5799/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 580/2007. Civil → |
---|