ICCJ. Decizia nr. 5819/2007. Civil
| Comentarii |
|
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 2591/2004, reclamantul R.B. a solicitat anularea deciziei nr. 192 din 30 martie 2004 emisă de A.P.A.P.S. (de respingere a notificării privind restituirea imobilului, teren în suprafață de 500 mp și casă demolată, de 50 mp, situat în orașul Pucioasa).
în motivarea cererii reclamantul a arătat că în mod greșit i-a fost respinsă notificarea formulată în condițiile Legii nr. 10/2001, întrucât imobilul s-ar afla în patrimoniul SC A. și pe de altă parte, reclamantul n-ar fi probat dreptul de proprietate, având în vedere înscrisurile (adeverințele) pe care le-a anexat în susținerea pretențiilor.
Prin sentința civilă nr. 592 din 3 septembrie 2004 tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată, reținând în considerentele hotărârii că într-adevăr, reclamantul nu a făcut nicio dovadă a dreptului său de proprietate, motivând imposibilitatea administrării unor astfel de probe prin aceea că nu posedă acte, având în vedere că imobilul a aparținut părinților săi și că aceștia ar fi fost în măsură să demonstreze dreptul de proprietate.
împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, care a susținut că a făcut dovada proprietății sale prin extrasul de rol agricol, singurul act pe care l-a avut vreodată. în privința casei, aceasta i-a fost demolată în anul 1974, în urma unei exproprieri din partea Consiliului local Pucioasa.
Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a pronunțat decizia nr. 382 din 21 martie 2005, prin care a admis apelul și a schimbat în tot sentința, în sensul admiterii cererii, anulării deciziei emise de A.P.A.P.S. și constatării dreptului reclamantului la despăgubiri în echivalent bănesc pentru terenul în suprafață de 540 mp, situat în Pucioasa.
Pentru pronunțarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că reclamantul a făcut, prin înscrisurile depuse în această fază procesuală, dovada dreptului de proprietate, în condițiile în care a figurat în registrul agricol din perioada 1959-1963, cu 0,04 ha teren- curte, o casă de locuit de 18 mp, iar în registrul agricol pe anii 1971-1975 a figurat cu imobil curți-clădiri de 500 mp și o casă de locuit în suprafață de 40 mp.
S-a mai constatat că terenul și construcția edificată pe acesta nu au făcut obiectul contractului încheiat între SC M. SA și SC A. SRL (societatea în patrimoniul căreia s-a reținut, conform deciziei atacate pe calea contestației, că s-ar afla imobilul).
împotriva deciziei au declarat recurs Primăria orașului Pucioasa și A.V.A.S.
1. Primăria orașului Pucioasa a susținut greșita interpretare de către instanța de apel a actelor depuse de către reclamant respectiv, adeverința din registrul agricol, care nu face dovada dreptului de proprietate, constituind doar un document oficial de evidență primară în care se înscriu date cu privire la gospodăriile populației.
în plus, recurenta nu are calitate procesuală pasivă în cauză, în condițiile în care obiectul pricinii îl constituie contestarea deciziei emise de A.V.A.S.
2. Recurenta A.V.A.S. a formulat critici cu referire la dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele:
- Instanța de apel a dispus în mod greșit obligarea A.V.A.S. la măsuri reparatorii prin echivalent, deoarece imobilul ce a constituit obiect al notificării este evidențiat în patrimoniul SC A., societate care nu se află în portofoliul A.V.A.S.
în aceste condiții, s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, care nu erau incidente în speță, lipsind de temei legal soluția de obligare a recurentei la plata despăgubirilor.
- Instanța a apreciat eronat asupra dovedirii calității de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, întrucât nu s-au depus la dosar acte care să dovedească dreptul de proprietate al reclamantului și nici acte din care să reiasă că imobilul revendicat se află în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate.
Intimatul-pârât a depus întâmpinare, arătând că toate actele privind proprietatea i-au fost preluate la Primărie în anul 1975, când a fost demolată casa, neputând intra decât în posesia unei adeverințe care să ateste situația conformă cu evidențele din registrul agricol.
Instituția Prefectului județului Dâmbovița a invocat, prin întâmpinarea depusă, lipsa calității procesuale pasive, față de prevederile art. 25 din Legea nr. 10/2001.
Recursurile sunt fondate.
Instanța de apel a dispus anularea deciziei emise de A.V.A.S. și a constatat dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent, fără să fie preocupată să determine situația juridică a bunului.
în condițiile în care motivul respingerii notificării l-a reprezentat faptul că imobilul solicitat nu se află în patrimoniul unei societăți în a cărei privatizare să fi fost implicată A.V.A.S., instanța avea obligația, în cenzurarea legalității acestei decizii, să stabilească unitatea deținătoare a bunului.
Astfel, conform adresei Primăriei Pucioasa, de înaintare a notificării către A.V.A.S. (fila 30, apel), s-a consemnat faptul că terenul solicitat s-a aflat în patrimoniul fostei SC M. SA Pucioasa, în prezent aparținând SC A. SRL.
La rândul ei, această din urmă societate a susținut că imobilul nu a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2000 cu SC M. SA, de la care a achiziționat alte terenuri, situate la altă adresă (din strada M., nr. 4, conform contractului de vânzare-cumpărare depus la dosar, fila 50, apel).
S-a susținut de asemenea, că SC M. SA, în patrimoniul căreia ar fi fost inițial bunul, a înstrăinat terenuri mai multor societăți, în prezent aflându-se în lichidare voluntară (fila 49, apel), fără a exista însă, contract de vânzare-cumpărare încheiat de A.V.A.S. (fila 82, recurs).
în absența lămuririi acestor inadvertențe, care au avut drept consecință neidentificarea unității deținătoare, instanța de apel a procedat nelegal la anularea deciziei emise de A.V.A.S. (având în vedere că obligația acesteia de acordare a măsurilor prin echivalent funcționează în condițiile în care este vorba de un imobil inclus în patrimoniul unei societăți în a cărei privatizare a fost implicată).
Sub acest aspect, criticile recurentei A.V.A.S. legate de aplicarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, deși nu se făcuse dovada că imobilul a fost preluat de o societate aflată în portofoliul acesteia, apar întemeiate.
De asemenea, situația juridică a imobilului nu a fost lămurită nici sub aspectul modalității de preluare a bunului, în condițiile în care s-a susținut existența unui decret de expropriere și a unei decizii (a primăriei) de demolare a case.
Aprecierea în legătură cu dovedirea calității de persoană îndreptățită la reparații a reclamantului urmează să fie făcută și în raport de aceste acte de preluare și de prezumția de proprietate ce ia naștere prin aplicarea art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Toate aceste elemente de fapt trebuia să fie avute în vedere de instanța fondului, pentru determinarea corectă a situației deduse judecății, la care să se facă apoi aplicarea textelor de lege incidente.
Nefiind pe deplin lămurite împrejurările de fapt, instanța de recurs nu poate aprecia asupra corectei aplicări a legii, ceea ce a impus, în condițiile art. 313-314 C. proc. civ., soluția de casare cu trimitere aceleiași instanțe de apel.
La reluarea judecății, instanța de trimitere urmează să aibă în vedere identificarea imobilului ce a făcut obiect al notificării (inclusiv, prin efectuarea unei expertize), în funcție de care să determine unitate deținătoare, precum și stabilirea modalității de preluare a bunului.
De asemenea, se va lămuri cadrul procesual, ținându-se seama de aspectele invocate de Primăria orașului Pucioasa și de instituția prefectului Dâmbovița, în legătură cu lipsa calității sale procesuale pasive.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5834/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5822/2007. Civil → |
|---|
