ICCJ. Decizia nr. 5779/2007. Civil
| Comentarii |
|
Tribunalul Călărași, prin sentința civilă nr. 2346 din 3 noiembrie 2006 a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de Direcția Generală de Pașapoarte în favoarea Tribunalului Argeș, întrucât pârâtul F.C. are domiciliul în județul Argeș, comuna Vedea.
Prin sentința civilă nr. 104 CA din 12 februarie 2007, Tribunalul Argeș a respins acțiunea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte București, în contradictoriu cu pârâtul F.C., pentru restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în statele Uniunii Europene.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 1 ianuarie 2007 România a aderat la Uniunea Europeană. în atare situație restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului ar însemna restrângerea dreptului la circulație a acestuia chiar pe teritoriul României.
Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 136 A din 6 aprilie 2007, a respins apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor București. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, în materia liberei circulații a persoanelor având cetățenia română este aplicabil art. 48 din Tratatul C.E.E. precum și art. 4 din Directiva 2002/38/C.E. în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca instanța să ia măsura extremă a restrângerii dreptului la circulație a pârâtului potrivit acestor norme, deoarece norma comunitară prevede în mod limitativ doar trei situații care ar permite o astfel de măsură și anume, afectarea ordinii publice, a siguranței publice sau sănătății publice.
împotriva deciziei civile mai sus menționată a declarat recurs Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o ca fiind nelegală deoarece din dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care tara noastră are încheiat acord de readmisie.
Prin urmare, autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile străine ci doar de a lua act de această măsură și de a pune în executare prevederile corespunzătoare din legislația națională, în sensul restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în statul de unde pârâtul a fost returnat, respectiv Italia.
Recursul nu este fondat.
Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate a fost modificată prin O.G. nr. 5/2006 și O.U.G. nr. 96/2006.
Ca urmare a acestor modificări a fost introdus art. 61, potrivit căruia cartea de identitate valabilă constituie document de călătorie pe baza căruia cetățenii români pot călători în statele membre ale Uniunii Europene.
Potrivit art. 17 din Tratatul de constituire a Comunității Europene, aplicabil României începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeană, este cetățean al Uniunii, orice persoană care are cetățenia unui stat membru. Cetățenia Uniunii nu înlocuiește cetățenia națională, ci o completează.
Așa cum s-a apreciat în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin instituirea Comunității, statele au creat un drept aplicabil resortisanților lor și lor însele, respectiv o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în vigoare a Tratatului și care se impune jurisdicțiilor acestora.
Efectul direct al dreptului comunitar conferă acestuia competența generală de a completa cu drepturi și obligații noi, astfel încât, orice persoană, cetățean al Uniunii Europene, dobândește dreptul de a cere judecătorului național să i se aplice dispozițiile din tratate, regulamente, decizii și directive comunitare, pentru protecția unui drept conferit de acestea.
Strâns legat de principiul efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremației sale presupune aplicarea de către judecătorul național, a dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetățenilor și neaplicarea oricărei prevederi din dreptul național care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii comunitare.
în virtutea acestor principii, în domeniul liberei circulații, cetățenii români vor fi supuși legislației naționale, în speță Legea nr. 248/2005, numai în măsura în care aceasta este concordantă cu legislația comunitară, în caz contrar aceasta din urmă aplicându-se în mod direct și prioritar.
în acest sens, urmează a se observa că, la art. 2, Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004 stabilește condițiile care reglementează exercitarea dreptului la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, de către cetățenii Uniunii și membrii familiilor lor precum și restrângerile acestui drept, din motive de ordine publică sau sănătate publică.
Art. 27 alin. (1) din Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranță publică, cu respectarea principiului proporționalității și cu condiția de a se baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.
România este începând cu 1 ianuarie 2007, membră a Uniunii Europene și potrivit legislației comunitare menționate, toți românii sunt cetățeni ai acesteia, statut ce le conferă dreptul de liberă circulație în toate statele membre.
Prin urmare, în măsura în care dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 modificată prin O.G. nr. 5/2006 potrivit cu care, recurenta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului F.C. îi creează o situație mai grea acestuia și nu îi conferă garanția respectării dreptului la libera circulație în calitate de cetățean al Uniunii, în condițiile în care în sarcina pârâtului nu s-a reținut vreuna din situațiile prevăzute de art. 27 din Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE, ele nu își vor mai găsi aplicabilitate în speță.
Pentru aceste considerente, decizia recurată este privită ca fiind legală și temeinică și în consecință a fost respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5751/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5809/2007. Civil → |
|---|
