ICCJ. Decizia nr. 5751/2007. Civil
Comentarii |
|
Prin sentința nr. 98 din 5 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt, secția civilă, a fost admisă acțiunea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte și a fost dispusă restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Spania, până la data pronunțată în sentință, în privința pârâtei D.A.M.
Apelul declarat de reclamantă a fost admis, prin decizia nr. 537 din 25 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, și a fost schimbată, în parte, sentința Tribunalului, în sensul că a fost dispusă restrângerea exercitării dreptului la libera circulație a pârâtei, pe teritoriul Spaniei, pe o perioadă de 6 luni, începând cu data pronunțării deciziei.
împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs pârâta, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și susținând, în esență că a muncit în Spania și nu a comis fapte de natură a atrage restrângerea exercitării dreptului său la liberă circulație în străinătate.
Recursul este fondat.
Prin Legea nr. 248/2005 a fost reglementat regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Potrivit art. 38 din această lege, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani numai în condițiile și cu privire la următoarele categorii de persoane:
a) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat;
b) cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.
Rezultă, din dispoziția legală enunțată, că instanța poate dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație numai în condițiile și cu privire la persoanele amintite, în funcție de împrejurările de fapt ale fiecărei pricini.
Aplicarea prevederilor art. 38 din Legea nr. 248/2005 trebuie făcută prin coroborare cu dispozițiile art. 2 pct. 2 din Protocolul 4 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu cele din Directiva Parlamentului și Consiliului Europei nr. 2004/38 din 29 aprilie 2004.
Potrivit acestor reglementări, orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, iar condițiile de restrângere a dreptului fundamental privind libertatea de circulație se referă la asigurarea securității naționale, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea libertăților altora.
Pentru aplicarea unor măsuri de restrângere a dreptului fundamental la libera circulație ori chiar de expulzare dintr-un stat membru al Uniunii Europene este necesar ca statul respectiv să respecte principiul proporționalității întemeiat pe comportamentul individual al persoanei în cauză care trebuie să reprezinte o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru un interes fundamental al societății.
Din actele dosarului rezultă doar că pârâta a fost returnată, la data de 5 iulie 2006, din Spania, pentru ședere ilegală.
Nu a fost depusă la dosar nici o dovadă că pârâta prin activitatea pe care a desfășurat-o sau urma să o desfășoare în străinătate, ar fi adus atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și statul din care a fost returnată.
Nu s-a dovedit nici că pârâta, prin comportamentul individual, ar fi reprezentat o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru un interes fundamental al societății.
în raport cu înscrisurile existente în dosar, instanța de apel, a aplicat greșit prevederile Legii nr. 248/2005 situație în care, recursul a fost admis, a fost casată decizia atacată și a fost respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței Tribunalului.
← ICCJ. Decizia nr. 5822/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5779/2007. Civil → |
---|