ICCJ. Decizia nr. 5939/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5939
Dosar nr. 4386/1/2007
Şedinţa publică din 20 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 15 decembrie 2003, reclamantele Ş.(fostă Z.) A., M.D. şi SC N. 95 I. SRL au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând:
- anularea Deciziei nr. 587 din 10 noiembrie 2003, emisă de pârât;
- constatarea preluării abuzive de către stat a imobilului situat în Bucureşti, compus din construcţie şi teren de 40.000 mp precum şi a calităţii lor de persoane îndreptăţite la restituire conform art. 2-3 din Legea nr. 10/2001;
- obligarea pârâtului la restituirea imobilului menţionat.
În motivarea cererii, întemeiate pe Legea nr. 10/2001, reclamantele au susţinut că:
- imobilul revendicat a aparţinut defunctului Z.A. (Z.A.), care l-a cumpărat în anul 1947 (în timpul căsătoriei cu Ş.A.), prin act autentic, de la M.C.;
- la rândul său, vânzătoarea M.C. dobândise imobilul în anul 1946, tot prin act autentic, de la A.C., J.C. şi C.Ş., moştenitorii defunctului R.C.;
- în anul 1950, statul a preluat fără titlu valabil acelaşi imobil, care în prezent este ocupat de pârât, aflându-se în proximitatea nordică a Academiei de Poliţie;
- Ş.A. şi M.D. sunt moştenitoarele defunctului Z.A., în calitate de soţie supravieţuitoare şi, respectiv fiică, iar prin actul de cesiune din 3 iulie 2003, şi-au cedat drepturile SC N. 95 I. SRL;
- prin Decizia atacată pârâtul le-a respins notificarea formulată conform Legii nr. 10/2001, pe considerentul că imobilul a fost preluat de stat prin expropriere înainte de 6 martie 1946, în baza Legii pentru înfrumuseţarea împrejurimilor capitalei din anul 1931, de la R.C. (construcţia şi 23.800 mp), A.C. (3.800 mp) şi persoane nenominalizate (13.800 mp);
- pârâtul nu şi-a dovedit însă aceste afirmaţii deoarece nu deţine actele de expropriere, iar înscrisurile prezentate sunt contradictorii.
Pe parcursul procesului, SC M.C. & T SRL a solicitat introducerea sa în cauză, în calitate de contestator, ca urmare a preluării tuturor drepturilor şi obligaţiilor SC N. 95 I. SRL, conform actului adiţional din 3 iulie 2003.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 203 din 3 martie 2004, a admis contestaţia precizată şi, drept consecinţă, a anulat Decizia atacată şi a dispus restituirea în natură, către reclamanta SC E.M.C.& T. SRL, a unei părţi din imobilului revendicat, respectiv două parcele, de 5.000 mp şi 23.800 mp, precum şi construcţia de 286,58 mp, luând totodată act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- imobilul revendicat a aparţinut defunctului R.C., ai cărui moştenitori l-au vândut în anul 1946, prin act autentic, M.C.;
- în anul 1947, M.C. a vândut imobilul, tot prin act autentic, numitului Z.A. (Z.A.), soţul A.Ş. şi tatăl D.M.;
- potrivit înscrisurilor depuse la dosar şi expertizei extrajudiciare, imobilul revendicat se compune din 3 loturi, de 5.000 mp, 23.800 mp (inclusiv construcţia) şi 13.800 mp, care au regim juridic diferit din punct de vedere al dobândirii şi preluării de către stat;
- din lotul 1, de 5.000 mp, statul a preluat 3.800 mp fără plata unei juste despăgubiri şi de la o altă persoană decât adevăratul proprietar, deci fără titlu;
- lotul 2, de 23.800 mp şi construcţie, a fost de asemenea preluat de stat fără plata unei juste despăgubiri şi de la o altă persoană decât adevăratul proprietar;
- lotul 3, de 13.800 mp, a fost preluat de stat la 30 iulie 1946, prin expropriere, deci nu mai putea fi înstrăinat valabil în decembrie 1947, astfel că autorii reclamanţilor l-au dobândit de la un neproprietar.
- în anul 2003, drepturile referitoare la imobil au fost cesionate, succesiv, de moştenitoarele defunctului Z.A. SC N 95 I. SRL şi de aceasta din urmă SC E.M.C. & T. SRL.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă, prin Decizia nr. 1084 din 28 septembrie 2004, a admis apelul declarat de pârât şi a schimbat sentinţa, în sensul respingerii contestaţiei, ca neîntemeiată.
S-a reţinut că:
- reclamanţii au calitate procesuală activă deoarece A.S. a făcut dovada că era căsătorită cu Z.A. la data achiziţionării imobilului şi a solicitat prin notificare restituirea în natură a acestui bun, iar prin actul adiţional la contractul de cesiune, părţile au schimbat clauza rezolutorie iniţială, permiţându-i cesionarei să păstreze şi să poată dispune de drepturile cesionate;
- de altfel, pârâtul a respins cererea de restituire în natură pe considerente legate de modul de preluare a imobilului de către stat, şi nu pentru lipsa calităţii procesuale active a celor două notificatoare sau a cesionarei;
- prima instanţă a respins corect cererea de conexare cu un alt dosar, care avea ca obiect revendicarea aceluiaşi imobilul, pe calea dreptului comun, de la Statul Român dar a ignorat prevederile Legii nr. 1378/1864 referitoare la expropriere;
- potrivit art. 20 alin. (2) din legea precizată, cele 3 loturi care formau "Ferma Căpăţâna", expropriată de la R.C. conform Legii pentru înfrumuseţarea împrejurimilor Bucureştiului, au trecut în proprietatea statului la data pronunţării hotărârilor de expropriere, respectiv sentinţele civile nr. 1137/1932, nr. 375/1933 şi nr. 399/1935 ale Tribunalului Ilfov, plata sau neplata indemnizaţiei de expropriere fiind lipsită de relevanţă;
- în cauză nu au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 54/1998 deoarece prin contractul de cesiune nu s-a înstrăinat un bun, ci s-au transmis drepturi litigioase, iar SC E.M.C. & T. SRL este persoană juridică română;
- motivele avute în vedere de pârât la respingerea cererii de restituire a imobilului în natură fac de prisos analizarea criticii referitoare la incidenţa art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 5649 din 8 iunie 2006, a admis recursul declarat de reclamantele Ş.A., M.D., SC E.M.C. & T. SRL şi SC R.F.C.G. SRL şi a casat ultima hotărâre, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Totodată, instanţa supremă a luat act că reclamanta SC N. 95 I. SA nu-şi însuşeşte recursul declarat de avocat în numele său.
S-a reţinut că:
- potrivit art. 17 alin. (3) şi art. 137 alin. (3) ale Constituţiei din 1923, exproprierea era condiţionată de plata prealabilă a unei drepte despăgubiri stabilite de justiţie şi, respectiv, toate dispoziţiile contrare cuprinse în acte normative de orice fel erau desfiinţate din ziua promulgării legii fundamentale [art. 137 alin. (3)];
- art. 20 alin. (2) din Legea nr. 1378/1864 era contrar Constituţiei din 1923 cu privire la momentul pierderii de către proprietar a dreptului de proprietate;
- aşa fiind, îndreptăţirea reclamanţilor la măsuri reparatorii trebuia analizată în raport de prevederile art. 481 C. civ. şi art. 17 alin. (3) al Constituţiei din 1923, care condiţionau pierderea dreptului de proprietate de plata despăgubirilor.
- instanţa de apel a nesocotit aceste dispoziţii şi a ţinut seama exclusiv de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 1378/1864, fără să cerceteze toate susţinerile părţilor şi să stabilească situaţia de fapt;
- totodată, instanţa de apel nu a analizat susţinerile pârâtului cu privire la încasarea de către A.C., proprietara suprafeţei de 5000 mp, a sumei de 167.000 lei ca despăgubiri pentru acest teren;
- pe de altă parte, instanţele de fond şi apel nu au stabilit care a fost modalitatea de preluare a construcţiei şi terenului de 1200 mp, nemenţionate în actele de expropriere, precum şi data preluării efective a acestor imobile.
- SC N. 95 I. SRL a precizat în scris că nu a declarat recurs, nu l-a mandatat pe avocat să o reprezinte la instanţa de apel şi nu are interes în cauză deoarece a cesionat SC E.M.C. & T. SRL drepturile sale cu privire la imobilul în litigiu.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauzele privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 55 din 8 martie 2007, a admis apelul declarat de pârât şi a desfiinţat hotărârea atacată, cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond.
S-a reţinut că:
- prima instanţă nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privitor la constatarea preluării abuzive de către stat a imobilului în litigiu, încălcând astfel prevederile imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ;
- acest motiv de ordine publică a fost pus în discuţia părţilor, din oficiu, la termenul din 1 martie 2007.
Reclamanţii au declarat recurs, prin care au solicitat casarea ultimei hotărâri şi trimiterea cauzei la instanţa intermediară, pentru judecarea apelului.
În motivarea recursului, întemeiat pe 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că.
- prima instanţă a intrat în cercetarea fondului şi s-a pronunţat cu privire la toate pretenţiile deduse judecăţii;
- excepţia pe care instanţa de apel a pus-o în discuţie din oficiu putea fi invocată doar de partea vătămată deoarece omisiunea pronunţării asupra unui capăt de cerere constituie o cauză de nulitate relativă;
- atâta timp cât prima instanţă a cercetat fondul pricinii, în speţă erau incidente prevederile art. 297 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.
Aceste critici sunt fondate deoarece:
- prin acţiunea introductivă, întemeiată pe Legea nr. 10/2001, reclamanţii au formulat mai multe capete de cerere, respectiv anularea deciziei de respingere a notificării, constatarea preluării abuzive de către stat a unui imobil, constatarea calităţii lor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, precum şi obligarea unităţii deţinătoare la restituirea în natură a bunului.
- între aceste petite există o strânsă legătură, anularea deciziei de respingere a notificării şi obligarea pârâtului la restituirea în natură a imobilului revendicat fiind de neconceput fără constatarea prealabilă a preluării abuzive de către stat a bunului în litigiu, precum şi a calităţii reclamanţilor persoane fizice de moştenitori ai proprietarului;
- prima instanţă a cercetat fondul pricinii, ajungând la concluzia că imobilul a fost preluat abuziv de stat, reclamanţii persoane fizice sunt moştenitorii proprietarului şi că pârâtul a respins nejustificat notificarea, astfel că se impune restituirea în natură a bunului revendicat;
- de asemenea, fondul pricinii a fost cercetat şi cu ocazia primei judecăţi a apelului declarat de pârât, instanţa intermediară concluzionând că imobilul a fost preluat de stat prin expropriere, de la alte persoane decât autorul reclamanţilor, anterior datei de 6 martie 1945;
- în sfârşit, sesizată cu primul recurs declarat de reclamanţi, instanţa supremă a considerat că situaţia de fapt nu este pe deplin stabilită şi se impune completarea materialului probator;
- or, în atare situaţie, instanţa intermediară trebuia să rejudece apelul declarat de pârât conformându-se indicaţiilor instanţei superioare, şi nu să pună în discuţie, din oficiu, pretinsa nepronunţare asupra unui capăt de cerere şi, contrar art. 297 C. proc. civ., să desfiinţeze sentinţa pentru acest unic motiv.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., prezentul recurs va fi admis, în sensul casării hotărârii atacate şi trimiterii cauzei la aceeaşi instanţă, pentru rejudecarea apelului declarat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de M.D., SC R.F.C.G. SRL şi Ş.A. împotriva deciziei nr. 55/A din 8 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului, la Curtea de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 594/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 59/2007. Civil → |
|---|
