ICCJ. Decizia nr. 603/2007. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 603.

 Dosar nr. 4583/1/200.

Şedinţa publică din 21 septembrie 2007

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin notificarea nr. 1345/N din 19 martie 2001 adresată S.M.S., petenţii: M.Ş.C., M.Ş.S. şi Ş.Ş.M. au solicitat restituirea în natură a imobilului moară ţărănească cu terenul aferent situat în comuna Giubega, judeţul Dolj ce a fost proprietatea autorului lor M.I.Ş. şi preluat în mod abuziv prin Legea nr. 119/1948.

Prin adresa nr. 486 din 3 aprilie 2001 (ce echivalează cu o dispoziţie/decizie) SC M.S. SA Craiova le-a comunicat petenţilor că restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă, întrucât societatea s-a privatizat prin cumpărarea de acţiuni de la A.P.A.P.S. şi că potrivit Legii nr. 10/2001 petenţii sunt îndreptăţiţi doar la măsuri reparatorii prin echivalent conform art. 34 din lege.

La data de 3 mai 2001 reclamanţii au formulat contestaţie împotriva adresei nr. 486 din 3 aprilie 2001, emisă de pârâta SC M.S. SA Craiova, solicitând anularea acesteia şi obligarea pârâtei de a le restitui imobilul moară în natură împreună cu terenul aferent.

La data de 4 aprilie 2002 (dosar nr. 6262/2001) pârâta SC M.S. SA Craiova a formulat cerere de chemare în garanţie a A.P.A.P.S. Bucureşti şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând ca în cazul în care se va admite acţiunea reclamanţilor, chemaţii în garanţie să fie obligaţi la restituirea preţului încasat, calculat la valoarea actuală de circulaţie.

A arătat că este societate privatizată prin cumpărarea pachetului de acţiuni de la A.P.A.P.S. conform contractului depus la dosar.

La data de 4 iulie 2001 (fila 29 dosar nr. 6262/2001) reclamanţii fac precizări ale acţiunii lor în sensul identificării imobilului susţinând în cuprinsul petiţiei că „problema nulităţii absolute a actului de privatizare trebuie să fie tratată corespunzător, potrivit cu prevederile imperative înscrise în art. 46 alin. (2) din lege".

Fiind astfel învestit, Tribunalul Dolj, prin sentinţa civilă nr. 541 din 19 decembrie 2001 a respins cererea reclamanţilor de restituire în natură a imobilului, precum şi cererea de chemare în garanţie a A.P.A.P.S. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice formulată de pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că moara ce a aparţinut autorului reclamanţilor a fost corect naţionalizată în baza Legii nr. 119/1948 întrunind cerinţele prevăzute de art. 50 din lege, moara fiind dotată cu valţ dublu pentru grâu şi porumb şi având capacitate de măciniş de minimum 1 vagon/24 ore.

În raport de situaţia de fapt reţinută s-a concluzionat că imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil, situaţie în care sunt incidente prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001, iar reclamanţii pot pretinde doar măsuri prin echivalent pentru imobilul în litigiu.

 Cu privire la nulitatea absolută a actului de privatizare a SC M.S. SA Craiova, invocată pe cale incidentală de către reclamanţi, instanţa de fond a motivat că este inadmisibilă iar din dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 rezultă că art. 46 din lege priveşte actele juridice având ca obiect bunuri imobile şi nu-şi găsesc aplicarea în situaţia contractelor de vânzare-cumpărare acţiuni.

Prin Decizia civilă nr. 335 din 12 noiembrie 2003 Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de reclamanţii: M.O.S., M.C. şi M.Ş., a anulat sentinţa primei instanţe şi a fixat termen la 10 decembrie 2003 pentru judecata acţiunii.

Admiterea apelului a fost determinată de faptul că reclamantul S.M. a decedat la data de 3 octombrie 2002 şi nu a fost introdus în cauză moştenitorul acestuia M.O.S., instanţa de fond încălcând principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.

Împotriva deciziei civile nr. 335 din 12 noiembrie 2003 a formulat recurs pârâta, iar prin Decizia civilă nr. 4309 din 3 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a respins recursul.

Evocând fondul, Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 266 din 14 martie 2007, a respins acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată (întrucât reclamantul M.C. a decedat pe parcursul procesului, a fost introdusă în cauză moştenitoarea acestuia U.R.S.) precum şi cerea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC M.S. SA Craiova împotriva A.V.A.S. Bucureşti.

De menţionat că după repunerea cauzei pe rolul Curţii de Apel Craiova (fila 96 dosar 1473/CIV 2003) la data de 31 ianuarie 2006 reclamanţii au depus o precizare la acţiunea iniţială prin care au învederat instanţei că înţeleg ca judecata cauzei să se facă şi în raport de Legea nr. 247/2005, solicitând: admiterea acţiunii şi 1) – obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului compus din construcţie cu destinaţia de moară şi teren aferent de 1568 mp, situat în comuna Giubega, judeţul Dolj şi 2 – constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. D 16/26/1999 încheiat între F.P.S. şi A.S.M.S. Craiova.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 266 din 14 martie 2006, a reţinut că potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru imobilele aflate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii are dreptul de a obţine numai măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Întrucât restituirea în natură a bunului nu este posibilă, notificarea urmează să fie soluţionată de autoritatea care a fost implicată în procedura de privatizare.

Instanţa de apel a precizat că A.V.A.S. Bucureşti nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât între SC M.S. SA Craiova şi fostul A.P.A.P.S. Bucureşti nu au existat raporturi contractuale. Aceste raporturi au existat, în vederea privatizării SC M.S. SA Craiova, între fostul A.P.A.P.S. şi cei care au cumpărat acţiunile înstrăinate de stat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri (266 din 14 martie 2007) au declarat recurs reclamanţii M.O.S., U.R.S. şi M.Ş., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

Reclamanţii susţin că hotărârea atacată este nemotivată întrucât instanţa de apel nu a analizat şi nu s-a pronunţat pe capătul 2 al cererii lor, astfel cum a fost precizată, prin care au solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. D 16/26/1999.

Mai susţin că, dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, permit aplicarea art. 46 alin. (2) tuturor imobilelor care cad sub incidenţa acestei legi, fiind preluate abuziv. Or, cunoscându-se situaţia juridică a morii în litigiu şi existenţa unei acţiuni în revendicare aflată pe rol potrivit dreptului comun, privatizarea s-a întocmit cu rea-credinţă. Moara reprezintă un bun litigios iar pârâta a fost pusă în întârziere la data introducerii acţiunii, anterior începerii procesului de privatizare. De altfel pârâta deţine numai acţiuni şi nu imobilul în sine, iar obiectul privatizării îl poate reprezenta numai un bun imobil ut singuli, nu acţiunile ca valori mobiliare.

Prealabil analizei criticilor formulate, Curtea urmează a analiza primul motiv de recurs care, fiind de ordine publică, putea fi invocat din oficiu şi de către instanţă.

Conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ. „modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină ...".

Conform art. 261 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde, printre alte elemente, obiectul cererii (pct. 3) şi motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor (pct. 5).

Se constată că hotărârea instanţei de apel nu a fost motivată în fapt şi în drept în conformitate cu cerinţele art. 261 C. proc. civ. în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. D 16/26/1999, capăt de cerere cu care instanţa era învestită încă de la data de 4 iulie 2001 (fila 29 dosar 6262/2001) când reclamanţii şi-au precizat acţiunea, capăt de cerere reiterat prin precizarea depusă la data de 31 ianuarie 2006 (fila 96 dosar nr. 1473/2003).

Instanţa de apel nepronunţându-se şi pe acest capăt de cerere, nu se poate exercita controlul judiciar.

Or, nerespectarea acestei cerinţe legale conduce, în spiritul textelor de lege menţionate, la nulitatea hotărârii.

Drept urmare, Decizia pronunţată de instanţa de apel este lovită de nulitate, s-a făcut o judecată formală, aşa încât, se va admite recursul reclamanţilor, se va casa Decizia şi se va trimite cauza la aceeaşi instanţă de apel pentru rejudecare.

Cu prilejul rejudecării, instanţa de apel va avea în vedere şi celelalte critici exprimate în motivele de recurs ca apărări de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanţii M.O.S., U.R.S. şi M.Ş. împotriva deciziei civile nr. 266 din 14 martie 2007 a Curţii de Apel Craiova.

Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 603/2007. Civil