ICCJ. Decizia nr. 5973/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5973
Dosar nr. 467/108/2007
Şedinţa publică din 21 septembrie 2007
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă următoarele:
Prin sentinţa nr. 173 din 8 februarie 2007, Tribunalul Arad a admis acţiunea Direcţiei Generale de Paşapoarte Bucureşti şi a dispus restrângerea exercitării dreptului de liberă circulaţie pe teritoriul Statului Francez a pârâtului M.P., pe o durată de 1 an, respectiv de la data de 7 decembrie 2006 şi până în decembrie 2007.
În motivarea hotărârii, instanţa a reţinut că pârâtul M.P. a fost returnat din Franţa la data de 7 decembrie 2006 în baza acordului de readmisie dintre guvernul româniei şi guvernul francez, aprobat prin HG 278/1994, deoarece a locuit fără forme legale pe teritoriul acestui stat, după ce tranzitase Ungaria, Austria şi Germania.
Instanţa de fond a reţinut incidenţa dispoziţiunilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, considerând că returnarea pârâtului de pe teritoriul Statului Francez, după ce locuise ilegal timp de 9 luni, se circumscrie cerinţelor legale pentru a dispune măsura restrângerii dreptului de libera circulaţie.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia nr. 152 A din 12 martie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de M.P. împotriva sentinţei civile nr. 173 din 8 iulie 2007 pronunţată de Tribunalul Arad.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că pârâtul fiind returnat de pe teritoriul Statului Francez, anterior aderării României la Uniunea Europeană, în mod legal a fost reţinută incidenţa dispoziţiunilor art. 5 şi art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul M.P. susţinând în esenţă că odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, restrângerea dreptului de liberă circulaţie prevăzut de art. 38 din Legea nr. 248/2005 nu mai poate opera, faţă de prevederile art. 52 din lege.
Mai mult, textul de la art. 52 nu este aplicabil în situaţia în care persoana probează dreptul de intrare în statul de pe teritoriul căruia a fost returnat.
Or, recurentul susţine că la data 15 martie 2007 Statul Francez i-a acceptat demararea procedurilor de şedere pe teritoriul Franţei şi a permisului de muncă. Această situaţie face absurdă aplicarea măsurii de restrângere a dreptului de libera circulaţie de către statul român.
Chiar dacă, după aderarea României la Uniunea Europeană restrângerea dreptului de libera circulaţie vizează doar statul de pe al cărui teritoriu persoana a fost returnată, excepţia instituită de art. 52 rămâne aplicabilă, dacă persoana face dovada dreptului de intrare pe teritoriul acelui stat.
În concluzie M.P. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi sentinţei, iar pe fond respingerea acţiunii Direcţiei Generale de Paşapoarte.
Recursul este întemeiat.
Ulterior aderării României la Uniunea Europeană, dreptul comunitar şi principiile acestuia prevalează normelor contrare de drept naţional. În atari împrejurări, prevederile art. 38 din Legea nr. 248/2005 la care face referire recurenta, nu mai pot opera, deoarece textul instituie ca termen maxim până la care instanţa poate dispune restrângerea dreptului la libera circulaţie în temeiul tratatului de readmisie acela, al aderării României la Uniunea Europeană.
Articolul 3 din Protocolul 4 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului statuează că restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru sănătatea publică, siguranţa naţională, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Pentru circulaţia cetăţenilor români în Uniunea Europeană sunt aplicabile dispoziţiunile tratatului de instituire a Comunităţii Europene, precum şi prevederile art. 12, art. 18, art. 40, art. 44, art. 52 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European, privind dreptul la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, care în art. 2 statuează că cetăţenia Uniunii conferă fiecărui cetăţean al Uniunii un drept fundamental şi individual la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi a condiţiilor prevăzute de tratat şi a măsurilor adoptate în scopul aplicării acestuia.
Art. 24 din directivă, conferă egalitatea de tratament de care se bucură orice cetăţean al Uniunii Europene în raport cu resortisanţii statului gazdă, iar art. 27 din directiva mai sus arătată, permite restrângerea dreptului de şedere doar pentru motive de ordine publică, siguranţă şi sănătate publică, existând dispoziţii speciale de protecţie împotriva expulzării şi garanţii procesuale, prin accesul la justiţie şi posibilitatea atacării hotărârilor date.
Tratatul permite introducerea de restrângeri ale dreptului de libera circulaţie şi şedere liberă, pentru motive ce ţin de ordinea publică, siguranţa publică sau sănătatea publică, elocvente fiind şi prevederile art. 9, art. 10, art. 11 care conferă cetăţenilor Uniunii, beneficiul dreptului de şedere în statul membru, gazdă, pentru o perioadă de cel mult 3 luni, fără a face obiectul niciunei condiţii sau formalităţi, perioada la a cărei expirare devine incidentă posibilitatea înregistrării la autorităţile competente, de la locul de şedere.
Având în vedere cele de mai sus, arătate şi întrucât restrângerea dreptului la libera circulaţie a cetăţenilor români pe teritoriul altor state din Uniunea Europeană a putut opera în baza acordului de readmisie încheiat de România cu Statul Francez, aprobat prin HG 278/1994, numai până la 31 decembrie 2006, când România a devenit membră U.E., se impune în temeiul în temeiul art. 314 C. proc. civ. admiterea recursului declarat de M.P. casarea celor două hotărâri pronunţate în cauză iar pe fond respingerea acţiunii formulată de Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul M.P. împotriva deciziei nr. 152 A din 12 martie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi sentinţa nr. 1073 din 8 februarie 2007 a Tribunalului Arad şi pe fond respinge acţiunea formulată de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5970/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 5969/2007. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
