ICCJ. Decizia nr. 598/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 598.
Dosar nr. 1071/100/200.
Şedinţa publică din 21 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 212 din 23 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia civilă, s-a respins ca nefondată cererea reclamantei, Direcţia Generală de Paşapoarte în contradictoriu cu pârâtul C.G.
Instanţa de fond a reţinut că, după aderarea României la Uniunea Europeană, au devenit incidente normele comunitare care statuează dreptul la liberă circulaţie al persoanelor, restrângerea exerciţiului acestui drept fiind posibilă în condiţii restrictive, referitoare la ordinea publică, sănătate publică sau siguranţa publică.
Apelul declarat de reclamantă a fost admis, prin Decizia civilă nr. 148 A din 26 aprilie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Curtea a reţinut că pârâtul a fost returnat din Irlanda în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, astfel încât, în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, pentru a se dispune faţă de pârât restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate.
La stabilirea perioadei pentru care dreptul la libera circulaţie va fi limitat, instanţa a avut în vedere faptul că această măsură trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o.
Astfel, a fost admisă cererea reclamantei şi s-a dispus restrângerea dreptului la libera circulaţie a pârâtului C.G.F. pe teritoriul Irlandei pe o perioadă de 4 luni de la data pronunţării deciziei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul C.G.F.
Recurentul arată că Directiva nr. 2004/38/CE a Consiliului şi Parlamentului European consacră dreptul la liberă circulaţie al cetăţenilor Uniunii Europene, iar România a devenit, de la 1 ianuarie 2007, membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.
Prevederile dreptului comunitar prevalează faţă de dreptul intern, nemaiputându-se aplica prevederile art. 38 din Legea nr. 248/2005.
Motivele de recurs pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimata-reclamantă Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.
Dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 vin în contradicţie cu Directiva nr. 2004/38/CE a Consiliului şi Parlamentului European.
Aceasta, în condiţiile în care, norma internă impune drept condiţie de restrângere a dreptului la libera circulaţie, ca persoana să fi fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie, în timp ce normele Directivei permit restrângerea exerciţiului acestui drept fundamental în situaţii excepţionale, privind motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică [art. 27 alin. (2) din Directivă].
Or, astfel de motive nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuşi al expulzării, pentru că ar însemna ca principiul proporţionalităţii în adoptarea măsurii să nu mai intereseze şi astfel, să fie ignorată exigenţa normei comunitare.
Aplicând dreptul naţional, jurisdicţiile sunt chemate să-l interpreteze, în orice măsură posibilă, în lumina textului şi a finalităţii Directivei, pentru a atinge rezultatul (efectul util) avut în vedere de aceasta şi a se conforma astfel, prevederilor art. 189 alin. (3) din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.
Cum interpretarea şi aplicarea dreptului naţional nu se pot realiza în conformitate cu prevederile Directivei, datorită condiţiilor restrictive impuse [art. 39 lit. a) din Legea nr. 248/2005], rezultă că instanţa, ca autoritate a statului căruia îi revine obligaţia de transpunere în legislaţia internă a normei comunitare, trebuie să aplice dreptul comunitar, protejând astfel, drepturile conferite de acesta persoanelor.
Altminteri, ar însemna ca, prin măsurile dispuse înainte de transpunerea normelor comunitare să nu mai poată fi realizat obiectivul propus de acestea, ceea ce ar contraveni jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (în acest sens, hotărârea din 4 iulie 2006 a Marii Camere), potrivit căreia „jurisdicţiile naţionale sunt obligate să se abţină să interpreteze dreptul intern într-un mod care ar risca serios, după epuizarea termenului de transpunere, realizarea obiectivului propus de respectiva directivă".
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârât, se va casa Decizia recurată, precum şi sentinţa nr. 212 din 23 februarie 2007, pronunţată de Tribunalul Maramureş şi se va respinge acţiunea formulată de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul C.G.F. împotriva deciziei nr. 148 A din 26 aprilie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi sentinţa nr. 212 din 23 februarie 2007 a Tribunalului Maramureş, secţia civilă, şi respinge acţiunea formulată de Ministerul Internelor şi reformei Administrative.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 603/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5974/2007. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
