ICCJ. Decizia nr. 6032/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6032
Dosar nr. 12228/3/2007
Şedinţa publică din 17 octombrie 2008
Deliberând asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 4 aprilie 2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă, reclamantul R.C. a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primar General să îi soluţioneze notificarea nr. 384/2005, în sensul stabilirii valorii de circulaţie a apartamentului nr. 36 situat în Bucureşti, precum şi modificarea şi completarea dispoziţiei nr. 491 din 3 aprilie 2000 emisă de Primarul General al municipiului Bucureşti, în sensul obligării pârâtului la plata despăgubirilor legale pentru acest imobil.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că imobilul a fost naţionalizat de la tatăl său, R.I.G., iar prin Decizia civilă nr. 2462 din 12 octombrie 1999, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, i-a restituit autorului reclamantului, în deplină proprietate şi posesie, definitiv şi irevocabil, imobilul în litigiu.
În baza acestei hotărâri, la data de 3 aprilie 2000, Primarul General al municipiului Bucureşti a emis dispoziţia nr. 491, prin care a fost restituit acest imobil, fără a se face şi punerea efectivă în posesie întrucât imobilul a fost vândut în temeiul Legii nr. 112/1995 chiriaşilor S.G. şi S.M., prin contractul nr. 235/1 din 9 mai 1997.
Faţă de aceste împrejurări, autorul reclamantului a formulat acţiune în justiţie împotriva familiei S. care, iniţial a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 10460 din 17 octombrie 2001 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, ulterior admisă prin Decizia civilă nr. nr. 751 A/2002 a Tribunalului Bucureşti şi din nou respinsă prin Decizia civilă nr. 2268/2002 a Curţii de Apel.
Urmare acestor hotărâri, măsura de restituire în natură dispusă de Primarul General prin dispoziţia nr. 491/2000 nu mai putea fi adusă la îndeplinire, astfel că prin notificarea nr. 384/2005, reclamantul a solicitat să se stabilească şi sa-i fie plătite despăgubiri.
La această notificare, Municipiul Bucureşti a înaintat reclamantului adresa nr. 39846 din 18 noiembrie 2006, prin care l-a înştiinţat că, întrucât notificarea nu a fost formulată în termenul de 1 an prevăzut de Legea nr. 10/2001, a pierdut dreptul de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civila nr. 1282 din 11 octombrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-civilă, a admis excepţia lipsei de interes invocată din oficiu de instanţă şi a respins acţiunea pentru acest considerent.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că dispoziţia nr. 491/2000 emisă de Primarul General al municipiului Bucureşti prin care s-a dispus restituirea în natură a apartamentului în litigiu către autorul reclamantului face dovada proprietăţii asupra acestuia şi are forţa probantă a unui înscris autentic.
Atâta timp cât s-a emis o dispoziţie de restituire în natură a apartamentului, persoana în favoarea căreia a fost emisă această dispoziţie nu mai justifică un interes în a solicita emiterea unei alte dispoziţii prin care să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acelaşi imobil.
Apelul declarat de reclamant a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 148 A din 3 martie 2008.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că, alegând calea dreptului comun, care a condus la o finalitate pozitivă a demersurilor sale obţinându-se restituirea în natură a imobilului, reclamantul nu mai justifică nici un interes în obţinerea unei noi dispoziţii având ca obiect despăgubiri pentru acelaşi imobil, cu atât mai mult cu cât Decizia tribunalului prin care i s-a restituit imobilul este definitivă şi irevocabilă, iar efectele sale nu sunt anulate.
În caz contrar, reclamantul ar beneficia atât de restituirea în natură a imobilului printr-o hotărâre care poate fi oricând pusă în executare, cât şi de o despăgubire bănească, pentru acelaşi imobil, în cadrul unei proceduri speciale, ce nu a fost aleasă conform dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Recurentul nu se încadrează nici în dispoziţiile art. 46 şi art. 47 din Legea nr. 10/2001, care prevăd posibilitatea prelungirii termenului de formulare a notificării, dar numai în situaţia respingerii prin hotărâre judecătorească irevocabilă a acţiunii având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat.
Decizia pronunţată în apel a fost atacată cu recurs de reclamantul R.C., care, invocând prevederile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., susţine că în mod greşit a apreciat instanţa de apel că speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 47 şi art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 întrucât el are o hotărâre judecătorească de restituire în natură a imobilului. Se mai arată că instanţa de apel a ignorat Decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care se statuează că instanţa este obligată să se pronunţe asupra fondului cauzei în cazul refuzului unităţii deţinătoare de a soluţiona notificarea.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate de instanţele de fond şi apel şi trimiterea dosarului la tribunal pentru judecarea pe fond a cauzei.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate şi având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru următoarele considerente:
Dreptul de proprietate al reclamantului cu privire la apartamentul în litigiu a fost recunoscut irevocabil prin Decizia civilă nr. 2462 din 12 octombrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă, iar finalitatea acţiunii în revendicare, respectiv recunoaşterea dreptului de proprietate a fost îndeplinită prin emiterea dispoziţiei nr. 491 din 3 aprilie 2000 de către Primarul General.
Aşa fiind, instanţele au statuat în mod corect că reclamantul nu mai justifică un interes pentru obţinerea unei dispoziţii având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru acelaşi imobil. În caz contrar, s-ar ajunge la situaţia în care, cu privire la acelaşi imobil, ar exista două dispoziţii, cu modalităţi diferite de acordare a reparaţiei, ceea ce este inadmisibil.
Nu poate fi primită critica în sensul că instanţa de apel a „ignorat total măsurile obligatorii dispuse deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia XX din 19 martie 2007" potrivit cărora instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificare.
Faptul că instanţa de fond a soluţionat acţiunea reclamantului prin admiterea excepţiei lipsei de interes, menţinută de instanţa de apel, nu reprezintă o nesocotire a dispoziţiilor deciziei Secţiilor Unite întrucât, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ. „instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii". Or, excepţia lipsei de interes este o excepţie de fond, peremptorie care face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Este just considerentul instanţelor în sensul că reclamantul putea solicita emiterea unei dispoziţii prin care să i se acorde despăgubiri pentru imobilul în litigiu, numai în condiţiile în care dispoziţia nr. 491/2000, prin care s-a dispus restituirea în natură a aceluiaşi imobil, ar fi fost anulată.
Recurentul a invocat şi motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., însă nu a formulat critici care să facă posibilă încadrarea în dispoziţiile acestor texte.
Pentru considerentele ce preced, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul R.C. împotriva deciziei nr. 148 A din 3 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6005/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6135/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
