ICCJ. Decizia nr. 6068/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6068
Dosar nr. 986/90/2007
Şedinţa publică de la 25 septembrie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de faţă, constată
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 292 din 9 martie 2007 a respins cererea Direcţiei Generale de Paşapoarte prin care a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Italia al pârâtei A.L., pe o perioadă de cel mult trei ani.
În motivarea hotărârii se arată că din probele administrate nu s-a făcut dovada existenţei vreunuia din cazurile în care legislaţia naţională şi comunitară permit restrângerea dreptului fundamental la liberă circulaţie ca o măsură excepţională, respectiv ordinea publică, sănătatea publică, siguranţa publică, prevenirea faptelor penale sau apărarea drepturilor altora.
Hotărârea primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Piteşti, care prin decizia civilă nr. 161 A din 13 aprilie 2007 a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.
Prin considerentele deciziei se arată că potrivit Directivei nr. 2004/38/CE dreptul la liberă circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii Europene şi a membrilor lor de familie poate fi restrâns doar pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.
Curtea a făcut aplicarea efectului direct al Directivei în considerarea principiului siguranţei dreptului comunitar deoarece România avea obligaţia să transpună dispoziţiile Directivei în dreptul intern, obligaţie ce nu a fost îndeplinită până la 1 iulie 2007.
În speţă, neexistând una din situaţiile de excepţie prevăzute de art. 27 din Directivă şi, drept urmare, nu se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulaţie.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, criticând decizia pentru nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru motivele ce urmează:
Dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 nu condiţionează instituirea restricţiei decât de returnarea prin acordul de readmisie, dar nu şi verificarea procedurii şi a condiţiilor în care s-a dispus returnarea, precum şi a pericolului real pe care persoana în cauză îl reprezintă pentru valorile sociale protejate.
Autorităţile române nu au competenţa de a cerceta şi a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei actului de returnare săvârşit de autorităţile străine, în speţă cele italiene, ci doar de a lua act de această măsură şi de a pune în executare prevederile corespunzătoare din legislaţia naţională.
Aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 constituie un caz strict reglementat de lege în sensul art. 25 din Constituţie şi al art. 2 alin. (4) al Protocolului nr. 4 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Potrivit dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, singura condiţie de restrângere a dreptului la liberă circulaţie este aceea ca persoana în cauză să fi fost returnată în baza acordului de readmisie încheiat de România cu respectivul stat.
Această reglementare restrictivă vine însă în contradicţie cu prevederile Directivei 2004/38 ce permit limitarea dreptului fundamental la liberă circulaţie doar în situaţii excepţionale, privind motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică, art. 27 alin. (1).
Pentru ca ceste motive de ordine publică sau de siguranţă publică să justifice măsurile de îngrădire a dreptului la liberă circulaţie, este necesar totodată să fie respectat principiul proporţionalităţii, iar conduita persoanei în cauză să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii, art. 21 alin. (2).
Or, astfel de motive nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuşi al expulzării, pentru că ar însemna ca principiul proporţionalităţii în adoptarea măsurii să nu mai intereseze şi astfel, să fie ignorată exigenţa normei comunitare.
Nerespectarea culpabilă a cerinţelor de şedere pe teritoriul Italiei de către intimata A.L., a fost sancţionată şi s-a consumat prin adoptarea măsurii returnării, iar la momentul la care reclamanta a solicitat restrângerea liberei circulaţii a intimatei, normele incidente nu mai impun condiţii decurgând din nerespectarea anterioară a unei cerinţe de şedere în spaţiul Uniunii.
Pentru considerentele arătate, instanţa reţinând că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este incident în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 161/A din 13 aprilie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1018/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 6347/2007. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
