ICCJ. Decizia nr. 6082/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6082
Dosar nr. 23520/1/200.
Şedinţa publică din 26 septembrie 2007
Deliberând asupra recursului de faţă în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
V.C. a chemat în judecată C.N.I. C. SA şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând obligarea primei pârâte la restituirea cotei ideale de ¼ din dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. nr. 1242 Oradea cu nr.top. 336, aflat în Oradea, fost înscris în C.F. nr. 15137 Oradea, sistată, cu nr.top. 759, cum şi rectificarea inscripţiilor de sub B 1 şi B 2 din C.F. nr. 1242 Oradea în sensul înscrierii cotei de ¼ din dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea autorului V.E., urmând ca diferenţa de ¾ să rămână în favoarea vechilor proprietari.
În motivarea acţiunii reclamanta a învederat că de la autorul V.E. a cărui succesoare era, cota de ¼ din imobilul în litigiu a fost preluată de stat în baza Decretului nr. 111/1950 prin sentinţa civilă nr. 6412/1963 a fostului Tribunal popular al raionului Oradea.
Pentru restituirea în natură a cotei ideale de ¼ din imobil a notificat C.N.I. C. SA, care prin Hotărârea Comitetului de direcţie nr. 172 din 21 ianuarie 2003 i-a respins-o motivat de faptul că nu ar fi depus pentru dovedirea proprietăţii actul care a stat la baza intabulării în C.F. a dreptului pretins, iar restituirea în natură nu era posibilă.
S-a conchis ca în baza art. 36 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001 notificarea să fie trimisă Prefecturii municipiului Bucureşti.
Or, înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate în cotă de ¼ în favoarea autorului V.E., făcea dovada deplină a acestui drept aşa cum rezultă şi din Legea nr. 7/1996 a cadastrului, iar existenţa pe teren a unor construcţii edificate de pârâtă nu împiedică restituirea în natură a porţiunii de teren corespunzătoare cotei de ¼ cu atât mai mult cu cât au fost edificate fără autorizaţie şi oricum nu ocupă întreg terenul.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 634 din 24 iunie 2004 a respins acţiunea cu motivarea că terenul în litigiu înscris în C.F. nr. 1242 Oradea cu nr.top. 336 constituie proprietatea SC C. SA, pe el fiind amplasată construcţia în care îşi desfăşoară activitatea C.N.I. C. SA I.V. şi SC M. SRL.
În aceste condiţii, conform art. 18 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 9 din HG nr. 614/2001, măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent şi anume când imobilul a fost transformat, astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat. Dar chiar reclamanta a solicitat în subsidiar despăgubiri în valoare de 160.000 dolari SUA.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 222/A din 7 martie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta V.C. împotriva sentinţei nr. 634 din 24 iunie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, care şi-a însuşit considerentele instanţei de fond.
În contra menţionatei decizii a declarat recurs V.C. invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că în cauză fiind vorba de o situaţie particulară de tipul celei reglementate de art. 4 din Legea nr. 10/2001, textul legal menţionat este aplicabil, urmând ca după retrocedarea în natură a cotei de ¼ din teren, delimitarea proprietăţii să se facă prin ieşirea din indiviziune, cu atât mai mult cu cât terenul de la nr. top. 759 nu este integral acoperit de construcţii.
Mai mult, prin Decizia nr. 517/1965 emisă de fostul Sfat popular al oraşului Oradea prin care imobilul în litigiu a fost preluat de stat, s-a făcut precizarea că imobilul înscris în C.F. nr. 1716 Oradea cu nr.top. 759 în proporţie de ¼ are corespondent în teren fără construcţii în suprafaţă de 215 mp. De asemenea, în procesul verbal de punere în posesie în baza sentinţei civile nr. 6412/1963 a fostului Tribunal popular al oraşului Oradea, s-a făcut menţiunea că la acel moment pe nr. top. 759 nu exista nici o construcţie, terenul fiind viran. Această situaţie se regăseşte şi în prezent.
Pe de altă parte în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, acest text având în vedere exclusiv construcţiile iar nu şi terenurile.
Împrejurarea că reclamanta a acceptat în subsidiar acordarea de măsuri reparatorii în echivalent nu putea conduce la respingerea cererii de restituire în natură, cât timp principiul instituit de menţionata lege este acela al retrocedării în natură a imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Recursul este fondat pentru motivele ce se succed.
Din dosar a rezultat că ambele instanţe, de fond şi de apel, şi-au întemeiat soluţia de respingere a cererii de restituire în natură a cotei de ¼ din terenul înscris în C.F. nr. 124 a Oradea cu nr. top. 336, formulată de V.C. prin notificare, pe dispoziţiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, ce reglementează situaţia imobilului „transformat astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat, dacă părţile nu au convenit altfel".
Din modul de redactare al textului menţionat, rezultă că în ce priveşte condiţia „transformării" imobilului, acesta se referă la un imobil construcţie şi trebuie interpretat în sensul unei modificări de structură de ordin material pentru a crea aparenţa unei construcţii noi.
Or, reclamanta a solicitat prin notificare restituirea în natură a unei cote de ¼ dintr-un teren înscris în C.F. nr. 1242 Oradea cu nr. top. 336 preluat abuziv de stat şi prin urmare textul legal evocat nu este aplicabil, astfel că sub acest aspect soluţia instanţelor este lipsită de suport legal.
În adevăr, raportat la situaţia de fapt stabilită, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 10/2001 care instituie principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv indiferent în posesia cui se află şi reglementează cazurile şi condiţiile în care această restituire are loc, cu menţiunea că întinderea restituirii în natură depinde de titlul de proprietate prezentat de persoana îndreptăţită.
În speţă, reclamanta a probat cu extrasul de C.F. nr. 15137 Oradea cu nr.top.759, că autorul său V.E. era proprietarul unei cote de ¼ din terenul de 865 mp diferenţa de ¾ aparţinând statului cu titlu de donaţie (f. 4 – 5 dos. nr. 3078/c/2003). Ulterior, în baza sentinţei civile nr.6412/1963 a fostului Tribunal popular al raionului Oradea, statul şi-a intabulat dreptul de proprietate şi asupra cotei de ¼ ce a aparţinut lui V.E. (f. 78 dos nr. 23520/1/2003).
Pentru aducerea la îndeplinire a menţionatei sentinţe a fost emisă Decizia nr. 517 din 23 iulie 1965 de către fostul Comitet executiv al Sfatului popular al oraşului Oradea în care s-a precizat că în ceea ce priveşte cota de ¼ din imobilul situat în Oradea, înscris în C.F. nr. 1716 Oradea cu nr.top. 759, aceasta reprezintă teren fără construcţii în suprafaţă de 215 mp (f. 8 dos. nr. 23250/1/2005) şi a fost trecut în administrarea ILL Oradea.
Prin urmare, prin Decizia administrativă de preluare de către stat a cotei de ¼ din terenul în discuţie, s-a precizat şi cât reprezintă această cotă din întreaga suprafaţă de teren, cum şi faptul că aceasta era liberă de construcţii.
Împrejurarea că ulterior, pe întregul teren de 865 mp au fost edificate mai multe construcţii nu era de natură a conduce la concluzia că reclamantei i se cuveneau doar măsuri reparatorii în echivalent, întrucât potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 i se putea restitui partea de teren rămasă liberă în limita cotei de ¼ ce a deţinut-o autorul său.
În adevăr, textul legal evocat, făcând aplicarea principiului restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, limitează restituirea în natură la acea suprafaţă de teren care nu este ocupată de construcţii sau de amenajări de utilitate publică.
În baza acestui text legal, în cauză se impune identificarea prin expertiză tehnică a terenului solicitat, a vecinătăţilor, a destinaţiei actuale pentru a se putea stabili dacă acesta este liber de construcţii sau de amenajări de interes public, şi pe cale de consecinţă dacă se poate dispune restituirea în natură şi în ce suprafaţă sau dimpotrivă, dacă reclamanta este îndrituită numai la măsuri reparatorii în echivalent.
Numai după administrarea acestei probe, ce se poate completa şi cu alte dovezi cu înscrisuri şi chiar o cercetare locală dacă acest mijloc de probă apare necesar, se poate decide natura măsurii reparatorii la care reclamanta este îndrituită.
Faţă de cele ce preced recursul urmează a fi admis, a casa Decizia atacată şi a trimite cauza instanţei de apel pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta V.C. împotriva deciziei nr. 222 A din 7 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru conflicte de muncă asigurări sociale, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6090/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 594/2007. Civil → |
|---|
