ICCJ. Decizia nr. 6209/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6209
Dosar nr. 10679/1/2007
Şedinţa publică din 23 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 284/S din 26 aprilie 2007, Tribunalul Braşov a respins contestaţia formulată de contestatorii M.G. şi M.L., în contradictoriu cu intimata SC R.I.A.L. Braşov, având ca obiect Decizia nr. 479/2006 emisă de intimată în aplicarea Legii nr. 10/2001.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în privinţa contestatorului M.G. restituirea în natură a cotei de ½ parte din imobilul situat în Braşov, nu este posibilă, întrucât apartamentul a fost înstrăinat numiţilor V.O.I. şi V.A., nefiind posibilă nici varianta solicitată în subsidiar, a echivalentului bănesc corespunzător cotei de proprietate, faţă de abrogarea prevederilor art. 30, art. 34-40 din Legea nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005.
Cât priveşte notificarea contestatoarei M.L., prima instanţă a apreciat că aceasta a fost respinsă cu respectarea prevederilor legii speciale, pentru cota de ½ corespunzătoare contestatoarei, întrucât aceasta a trecut în proprietatea statului cu plata sumei de 37.999 lei, ceea ce reprezenta o îndestulare rezonabilă.
S-a concluzionat, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, republicată, text de lege care face trimitere la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea prevederilor legale, actul de dobândire al numiţilor V.O.I. şi V.A. nefiind desfiinţat prin hotărâre judecătorească.
Prin Decizia civilă nr. 108/Ap din 13 septembrie 2007, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul declarat de contestatorii M.G. şi M.L., reţinând, în esenţă, următoarele:
Prima instanţă a reţinut corect starea de fapt, respectiv calitatea contestatorilor de persoane îndreptăţite ca foşti proprietari ai imobilului notificat, ce a trecut în proprietatea statului în două etape, iniţial în anul 1983, când a trecut la stat cota de ½ din dreptul de proprietate, aferentă contestatorului M.G., fără plată, pentru ca, în anul 1984, statul să dobândească şi cota contestatoarei M.L., cu plată, în temeiul Decretului nr. 223/1974.
Imobilul în litigiu a ieşit din patrimoniul statului, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 586 din 22 ianuarie 1997 încheiat de SC C. SA Braşov, ca mandatar al statului, în calitate de vânzător şi V.O.I. şi V.A., în calitate de compărători.
Acest act nu a fost atacat în justiţie de către contestatori, iar solicitarea acestora, reiterată în aceeaşi formulă şi în calea de atac a apelului, asupra nevalabilităţii contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului, nu poate fi examinată în cadrul prezentului litigiu al cărui obiect îl constituie contestaţia formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii M.G. şi M.L., indicând ca temei legal al motivelor de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate se arată că Decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a Legii nr. 10/2001, privind restituirea în natură a imobilelor preluate de stat, nerespectându-se principiul restitutio in integrum consacrat de această lege specială.
De asemenea, s-a arătat că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra apărării contestatorilor, conform căreia aceştia au formulat acţiunea „împotriva contractului de vânzare-cumpărare, pentru cota de ½, cotă înstrăinată prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 586 din 22 ianuarie 2001 de către mandatarul statului SC C. SA către cumpărătorii V.O.I. şi V.A.", situaţie în care solicită suspendarea judecăţii cererii de recurs, deoarece soluţionarea acesteia depinde de solicitarea anulării contractului de vânzare-cumpărare.
Examinând Decizia civilă în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul nefondat.
Deşi nu arată expres prin criticile formulate care dispoziţii din Legea nr. 10/2001 au fost aplicate greşit, privind restituirea imobilului, folosind sintagma „nerespectarea principiului restitutio in integrum consacrat de această lege", rezultă că recurenţii critică neaplicarea în speţă a prevederilor art. 7 şi art. 9 din acest act normativ, dispoziţii legale care consacră acest principiu.
Numai că, de la regula potrivit căruia imobilele preluate abuziv de stat în perioada de referinţă prevăzută de Legea nr. 10/2001, 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, se restituie foştilor proprietarii sau moştenitorilor acestora în natură, consacrată prin dispoziţiile legale mai sus indicate, acelaşi act normativ reglementează şi situaţiile de excepţie când restituirea în natură a acestor imobile nu este posibilă, una dintre acestea fiind şi cea reglementată de art. 18 lit. c) din lege, potrivit căruia măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent când „imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor legale".
Or, în speţă, imobilul în litigiu a fost înstrăinat către numiţii V.O.I. şi V.A. în baza Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 586 din 22 ianuarie 1997 încheiat cu SC C. SA Braşov, în calitate de mandatar al statului, iar acest act juridic nu a fost desfiinţat prin hotărâre judecătorească.
Prin urmare, hotărârea recurată prin care s-a păstrat soluţia primei instanţe, de respingere a contestaţiei formulată de contestatorii M.G. şi M.L. împotriva dispoziţiei nr. 479 din 5 octombrie 2006 emisă de intimată, este legală.
În ceea ce priveşte celelalte critici formulate de recurenţii-contestatori nu vor fi primite şi analizate, deoarece acestea nu se circumscriu niciunuia din motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. în actuala reglementare, în vigoare la data pronunţării deciziei recurate.
Dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. din vechea reglementare, potrivit cărora modificarea unei hotărâri se putea cere când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, au fost abrogate prin OUG nr. 138/2000.
Pentru aceste considerente, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de contestatorii M.G. şi M.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatorii M.G. şi M.L. împotriva deciziei nr. 108/Ap din 13 septembrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6702/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6237/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
