ICCJ. Decizia nr. 6702/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6702
Dosar nr. 27421/3/2007
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2008
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1241 din 1 octombrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis cererea privind repunerea în termenul de contestare a dispoziţiei nr. 4960 din 27 decembrie 2005 şi a respins acţiunea formulată de reclamanţii C.C. şi C.A., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin primarul general şi Ministerul Finanţelor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 103 C. proc. civ., deoarece reclamanţii care şi-au stabilit domiciliul în Israel au fost în imposibilitate de a lua la cunoştinţă de conţinutul dispoziţiei. Se are în vedere şi necesitatea asigurării unui acces la justiţie, garantat de art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
A reţinut prima instanţă, că prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 9467 din 16 august 1975, reclamanţii au cumpărat de la numita S.A. un imobil compus dintr-un apartament alcătuit din 4 camere, baie, antreu, bucătărie de vară, WC şi pivniţă, situat în Bucureşti. Terenul construit şi neconstruit proprietatea vânzătoarei a urmat regimul stabilit de art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Construcţia cumpărată de reclamanţi a fost expropriată cu acordarea de despăgubiri, iar ulterior a fost demolată, pe teren fiind construit un bloc de locuinţe.
Reclamanţii au solicitat acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 300 mp, însă regimul juridic al terenului a fost reglementat atât prin Legea nr. 18/1991, cât şi prin Legea nr. 10/2001.
Dacă pe teren mai exista construcţia, aceştia aveau vocaţia, în baza Legii nr. 18/1991, la constituirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent, trecut în proprietatea statului în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Construcţia fiind demolată, reclamanţii nu au dreptul şi nici vocaţia de a obţine titlu de proprietate pentru teren şi nici despăgubiri, deoarece aceştia nu au deţinut niciodată în patrimoniu dreptul de proprietate asupra terenului.
Prima instanţă a mai reţinut, că reclamanţii, care nu au dobândit dreptul de proprietate prin contractul de vânzare-cumpărare şi nu au plătit preţul decât pentru construcţie, nu au fost vătămaţi prin preluarea terenului de către stat. Vătămată a fost vânzătoarea, iar Legea nr. 10/2001 a stabilit că „regimul juridic al acestor categorii de terenuri rămâne supus acestei legi în favoarea persoanei îndreptăţite, care era proprietar al terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului".
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 159 A din 6 martie 2006, a respins apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe, reţinând că reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate numai asupra apartamentului. Terenul a trecut în proprietatea statului, fiind lăsat în folosinţa proprietarului apartamentului.
A reţinut instanţa de apel, că dreptul de proprietate asupra terenului nu a aparţinut niciodată reclamanţilor, iar deposedată abuziv de teren a fost vânzătoarea S.A.
Prin urmare, nu pot fi cerute despăgubiri pentru un teren care nu a intrat în proprietatea apelanţilor, iar la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare părţile au avut reprezentarea faptului că terenul trece în proprietatea statului.
Necomunicarea actului de expropriere nu prezintă relevanţă, iar despăgubirile primite pentru construcţie au fost la valoarea economică aplicabilă tuturor construcţiilor de la acea vreme.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au arătat că în privinţa regimului juridic aplicabil sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, deoarece nu rezultă care este actul normativ de expropriere a imobilului.
Au susţinut recurenţii, că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare vânzătoarea a avut în vedere înstrăinarea întregului imobil (construcţia şi terenul în suprafaţă de aproximativ 300 mp). Dreptul de proprietate asupra terenului nu s-a putut dobândi datorită Legii nr. 58/1974, iar în anul 1988 imobilul a fost expropriat, primind despăgubiri modice numai pentru construcţii.
Prin abuzul statului român au fost lipsiţi de terenul care li se cuvenea şi, pentru că au fost nevoiţi să plece din ţară în perioada regimului totalitar, nu au primit nici o locuinţă „în contrapartidă".
Recurenţii au arătat că, deşi Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 au prevăzut dreptul de a primi despăgubiri numai în favoarea proprietarului iniţial al imobilului, nu se pot aplica aceste dispoziţii, deoarece vânzătoarea a înstrăinat atât terenul, cât şi construcţia, la negocierea preţului a fost avut în vedere şi terenul, terenul „a fost scos din înţelegerea părţilor" prin intervenţia brutală a statului, iar dispoziţiile Legii nr. 58/1974 contraveneau art. 36 din Constituţie.
Dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 fiind neconstituţionale, statul nu a fost niciodată proprietar asupra acestor terenuri şi ar fi trebuit ratificat dreptul de proprietate consfinţit prin contractele de vânzare-cumpărare în favoarea dobânditorilor de la acea dată.
Prin aplicarea art. 1 pct. 4 lit. c) din HG nr. 250/2007 se continuă o situaţie de inechitate care conduce la îmbogăţirea fără just temei a vânzătorilor de terenuri care au făcut obiectul art. 30 din Legea nr. 58/1974. Prin acest text statul instituie o nouă inechitate, pentru că în loc să acorde posibilitatea persoanelor care au achitat contravaloarea terenului „să-şi exercite atribuţiile" dreptului de proprietate, acordă posibilitatea de a primi despăgubiri persoanelor care au înstrăinat dreptul de proprietate.
Intimatul-pârât Ministerul Economiei şi Finanţelor, la termenul din 6 noiembrie 2008, a invocat excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului.
Pentru considerentele la care ne vom referi în continuare, vor fi respinse atât excepţiile invocate de intimat, cât şi recursul declarat de reclamanţi.
Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar în prezenta cauză, reclamanţii, cărora hotărârea atacată le-a fost comunicată la data de 14 aprilie 2008, au expediat prin poştă recursul, în termenul legal, la data de 29 aprilie 2008, dată menţionată pe ştampila aplicată pe plicul aflat la fila 5 din dosarul instanţei de recurs.
Articolul 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, însă recurenţii, în declaraţia de recurs, au invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi au formulat critici care fac posibilă încadrarea în acest text. Recurenţii au susţinut că Decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi au indicat dispoziţiile legale care, în opinia acestora, au fost greşit aplicate.
Recursul nu este însă fondat, deoarece prin Decizia atacată dispoziţiile Legii nr. 10/2001 au fost corect aplicate în cauză.
Prin notificarea înregistrată la Primăria municipiului Bucureşti, la data de 23 mai 2001, recurenţii-reclamanţi au solicitat acordarea de despăgubiri materiale pentru terenul în suprafaţă de 300 mp, situat în sector 3, arătând că imobilul a fost preluat prin expropriere, conform Decretului nr. 130/1989, poziţia 110 şi invocând prevederile Legii nr. 10/2001.
Construcţia înstrăinată fiind preluată de stat prin expropriere şi demolată, terenul aferent, care nu mai are regimul juridic stabilit de art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, face obiectul Legii nr. 10/2001, însă, aşa cum corect s-a reţinut prin Decizia atacată, recurenţii nu sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în condiţiile acestei legi.
Conform art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv, precum şi moştenitorii legali sau testamentari ai acestora.
Condiţia esenţială pentru a avea dreptul la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 este ca titularul cererii să facă dovada că el sau autorul său deţinea imobilul în proprietate la momentul preluării lui de către stat.
Or, faţă de înscrisurile depuse la dosar, recurenţii-reclamanţi nu erau proprietari ai terenului care face obiectul pricinii la data preluării de către stat.
Trecerea terenului în proprietatea statului nu s-a făcut prin expropriere.
Terenul care face obiectul notificării, aferent construcţiei cumpărată de recurenţi prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9467 din 16 august 1975, a trecut în proprietatea statului, în momentul încheierii contractului, în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.
Potrivit acestui text, în caz de înstrăinare a construcţiilor, terenul aferent acestora trecea în proprietatea statului, cu plata unei despăgubiri, care se stabilea conform dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973.
Faptul că terenul aferent construcţiei, în suprafaţă de 300 mp, a urmat regimul art. 30 din Legea nr. 58/1974 este consemnat în contractul de vânzare-cumpărare, contract prin care recurenţii au dobândit dreptul de proprietate numai asupra construcţiei, iar terenul a fost preluat de stat din patrimoniul fostei proprietare, vânzătoarea S.A.
De aceea, în ipoteza anulării actului de preluare, dreptul de proprietate asupra terenului ar fi fost redobândit de către vânzătoare, din patrimoniul căreia a fost preluat bunul şi nu de către recurenţii-reclamanţi, cărora prin contractul de vânzare-cumpărare invocat de aceştia nu li s-a transmis dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcţiei.
Dispoziţiile art. 1.4 lit. c) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 250/2007 se coroborează cu art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în raport de care sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii în baza acestei legi persoanele care aveau calitatea de proprietar al imobilului la data trecerii acestuia în proprietatea statului ori moştenitorii acestora.
Or, în ipoteza înstrăinării construcţiei şi trecerii terenului în proprietatea statului în condiţiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, chiar dacă înţelegerea părţilor privea şi terenul, dobânditorului construcţiei nu i s-a transmis dreptul de proprietate asupra terenului, deoarece, prin lege, terenul era trecut în proprietatea statului direct din proprietatea vânzătorului.
Pentru considerentele expuse, se vor respinge excepţiile invocate de intimatul Ministerul Economiei şi Finanţelor. De asemenea, va fi respins recursul declarat de reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepţiile invocate de intimatul Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Respinge recursul declarat de reclamanţii C.C. şi C.A. împotriva deciziei nr. 159 A din 6 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6948/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 6209/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
