ICCJ. Decizia nr. 6258/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6258
Dosar nr. 3608/3/2007
Şedinţa publică din 24 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 340 din 2 martie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis acţiunea formulată de reclamanta B.L. împotriva pârâtului Municipiul Bucureşti prin primarul general, pe care l-a obligat să soluţioneze prin dispoziţie motivată notificarea nr. 1789 din 19 iulie 2001 formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001; prin aceeaşi hotărâre, l-a obligat pe pârât la plata sumei de 300 lei pe zi, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii până le executarea obligaţiei, cu titlul de daune cominatorii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că notificarea nu a primit până în prezent nici un răspuns de la pârât, deşi acesta era obligat să o soluţioneze în termen de 60 de zile de la înregistrare sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, conform dispoziţiilor art. 23 şi respectiv art. 25 din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte daunele cominatorii, tribunalul şi-a întemeiat hotărârea pe dispoziţiile art. 1073 C. civ.
Prin Decizia civilă nr. 35 din 23 ianuarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că, într-adevăr, notificarea reclamantei nu a fost soluţionată în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, ceea ce o îndreptăţeşte pe reclamantă să se adreseze instanţei de judecată cu prezenta cerere.
Curtea de apel a reţinut că reclamanta este îndreptăţită la a primi daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere în temeiul art. 1073 C. civ., dar şi faţă de Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XX din 12 decembrie 2005.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul susţine că obligarea sa la soluţionarea notificării este greşită, deoarece termenul de 60 de zile are două date de referinţă, curgând fie de la data notificării, fie de la data depunerii actelor doveditoare, iar normele metodologice de aplicare a legii mai prevăd şi obligaţia depunerii unei declaraţii din partea persoanei îndreptăţite, în sensul că nu mai deţine alte probe.
Recurenta mai susţine că obligarea sa la plata daunelor cominatorii este inadmisibilă, legea prevăzând, pentru situaţia în care debitorul nu execută, execută cu întârziere sau în mod necorespunzător obligaţia asumată, plata despăgubirii pentru prejudiciul cauzat prin aceasta creditorului.
Intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că, după pronunţarea sentinţei, pârâtul i-a solicitat o serie de acte doveditoare în plus faţă de cele deja depuse, iar reclamanta s-a conformat, ceea ce face ca refuzul soluţionării notificării să fie în continuare nejustificat.
Recursul este fondat şi urmează să fie admis în limitele şi pentru următoarele considerente:
În condiţiile în care reclamanta a depus la dosar, în susţinerea notificării, toate actele pe care le consideră relevante în soluţionarea acesteia, refuzul entităţii notificate de a se pronunţa asupra cererii constituie un abuz, care în mod legal a fost sancţionat de cele două instanţe anterioare prin obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziţii motivate, în temeiul art.25 din Legea nr. 10/2001.
Hotărârea pronunţată în acest sens are caracter executoriu, dar obligaţia stabilită în sarcina pârâtului este o obligaţie de a face care nu poate fi îndeplinită decât de debitorul însăşi, fiind o obligaţie intuitu personae.
Referitor la acest tip de obligaţii, dispoziţiile alin. (1) al art. 5803 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 459/2006, prevăd că debitorul poate fi constrâns să le îndeplinească prin aplicarea unei amenzi civile, la sesizarea creditorului.
În alin. (2) al aceluiaşi articol, se prevede că pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligaţiei, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune interese.
În fine, ultimul alineat prevede în mod expres că pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute în acest articol nu se pot acorda daune cominatorii.
În atare situaţie, obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii pentru aducerea la îndeplinire cu întârziere a dispoziţiei prin care a fost obligat să soluţioneze notificările contravine prevederilor art. 5803 C. proc. civ., care sunt pe deplin aplicabile în speţă.
În ceea ce priveşte Decizia în interesul legii nr. XX/2005, la care se referă curtea de apel, decizie prin care Înalta Curte s-a pronunţat în sensul admisibilităţii cererii de daune cominatorii, aceasta nu îşi mai găseşte aplicarea, deoarece este anterioară modificării art. 5803 C. proc. civ., care a consacrat expres soluţia inadmisibilităţii unei atare cereri.
În baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica Decizia, va admite apelul declarat de pârât împotriva sentinţei, pe care o va schimba în parte, în sensul că va respinge cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii, ca inadmisibilă, păstrând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 35 din 23 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică Decizia atacată în sensul că.
Admite apelul declarat de aceeaşi parte împotriva sentinţei civile nr. 340 din 2 martie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Schimbă în parte sentinţa menţionată în sensul că: respinge cererea de daune cominatorii, ca inadmisibilă.
Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6298/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5949/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
