ICCJ. Decizia nr. 6298/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6298
Dosar nr. 2249/116/2007
Şedinţa publică din 27 octombrie 2008
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2750/C/2007 pe rolul Tribunalului Călăraşi, recurentul D.G. a solicitat în contradictoriu cu Primăria municipiul Călăraşi, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiei de respingere nr. 3744 din 6 iulie 2007 emisă de pârâtă, împotriva notificării reclamantului, prin care a solicitat restituirea suprafeţei de 450 mp, teren expropriat prin Decretul nr. 89 din 8 martie 1982.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a formulat notificare în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 înregistrată sub nr. 33540 din 16 august 2005 solicitând retrocedarea suprafeţei de 450 mp teren în natură într-o zonă disponibilă în intravilanul municipiul Călăraşi, deoarece pe amplasamentul iniţial din str. N. nr. 22 există edificat un bloc de locuinţe.
Suprafaţa de teren solicitată a fost expropriată prin Decretul nr. 89 din 8 martie 1982 iar prin dispoziţia nr. 3744 din 6 iulie 2007 Primăria Călăraşi a respins notificarea formulată de reclamantul D.G. motivat de faptul că nu a depus actele doveditoare prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, respectiv nu a fost comunicată prin executor judecătoresc, însă notificarea a fost înregistrată sub nr. 33540 din 16 august 2005 la primărie suplinind în acest mod cerinţa prevăzută de textul de lege menţionat cu privire la dovada respectării termenului prevăzut de dispoziţiile art. 21 din lege. Tribunalul Călăraşi prin sentinţa civilă nr. 2091 din 19 septembrie 2007 a admis excepţia tardivităţii formulării notificării invocată de pârâta Primăria Municipiului Călăraşi şi a respins plângerea împotriva dispoziţiei nr. 3744/2007.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată, potrivit cărora „persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deţinătoare", însă, reclamantul a formulat notificare în august 2005, cu mult după expirarea termenului prevăzut de lege.
Apelul declarat în termen legal de reclamantul D.G. a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 28A din 21 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, reţinând, de asemeni, neîndeplinirea cerinţelor art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Nemulţumit fiind de soluţia pronunţată de apel, reclamantul a formulat în termen legal recurs înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 26 februarie 2008, critica vizând pe de o parte interpretarea greşită a legii de către instanţa de apel şi pe de altă parte motive de netemeinicie, reiterând de altfel motivele din apel.
Recurentul-reclamant a invocat în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând hotărârea atacată în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte apreciază că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 a fost reglementat prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Potrivit dispoziţiilor acestei legi, persoana îndreptăţită, proprietar al imobilelor preluate abuziv, puteau notifica, în termenul prevăzut de acest act normativ persoana juridică deţinătoare [art. 22 alin. (1)].
Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (5) din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, nerespectarea termenului pentru formularea notificării atrage pierderea dreptului de a mai solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Textul legal menţionat a fost declarat a fi în concordanţă cu prevederile constituţionale prin Decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2004 a Curţii Constituţionale.
Analizând probatoriile administrate în cauză se constată că notificarea formulată de reclamantul D.G. a fost depusă la data de 16 august 2005, cu mult peste termenul legal ce a expirat la 14 februarie 2002.
În raport de data depunerii notificării şi de dispoziţiile art. 22 alin. (5) din Legea 10/2001, reclamantul este decăzut din dreptul de a solicita în justiţie despăgubiri pentru imobilul preluat şi ca atare, criticile inserate în motivarea recursului nu pot fi reţinute.
Chiar şi Legea nr. 247/2005 aduce o serie de modificări şi completări Legii nr. 10/2001, evidenţiate punctual prin Titlul I al legii însă aceste modificări nu se referă însă la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care prevede obligativitatea adresării notificării în termenul prelungit până la 12 luni, respectiv până la data de 14 februarie 2002.
Nemulţumirea recurentului cu privire la excepţia tardivităţii se constată că a fost invocată prin întâmpinare, instanţa având obligaţia prevăzută de art. 129 C. proc. civ. a se pronunţa asupra tuturor cererilor formulate de părţi, inclusiv asupra excepţiilor.
Mai mult, aşa cum a sesizat şi instanţa de fond , motivarea în drept a dispoziţiei de respingere privind notificarea în cauză se întemeiază pe dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, care în alin. (1) prevede termenul în care se poate formula notificarea.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte observă că termenul la care ar fi trebuit să depună notificare reclamantul a expirat în luna februarie 2002, astfel că notificarea acestuia este tardivă cum bine au reţinut instanţele de fond şi apel.
Ca atare, pentru considerentele expuse, recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul D.G. împotriva deciziei civile nr. 28 A din data de 21 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6302/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6258/2007. Civil → |
|---|
