ICCJ. Decizia nr. 6261/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6261
Dosar nr. 40.081/3/2007
Şedinţa publică din 24 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 15 noiembrie 2007, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative l-a chemat în judecată pe pârâtul M.Ş., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să-i restrângă pârâtului dreptul la liberă circulaţie în Danemarca pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
Prin sentinţa civilă nr. 1612 din 18 decembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a analizat cererea din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, ale art. 20 şi art. 25 din Constituţia României, ale Protocolului nr. 4 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a concluzionat că returnarea pârâtului din Danemarca la data de 2 noiembrie 2007, pentru neîndeplinirea formalităţilor privind intrarea, circulaţia şi ieşirea din ţară, nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica persistenţa unei ingerinţe atât de semnificative în libertatea de circulaţie a acestuia; ingerinţa nu poate fi privită ca necesară într-o societate democratică şi proporţională cu scopul urmărit prin aplicarea ei, iar situaţia pârâtului nu se încadrează în niciunul din cazurile care permit restrângerea libertăţii de circulaţie a persoanelor.
Prin Decizia civilă nr. 155 din 3 martie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că în cauză nu s-a făcut dovada săvârşirii de către pârât a unei fapte care să aducă atingere securităţii naţionale, siguranţei publice, ordinii publice, sănătăţii sau moralei, aşa încât măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie al pârâtului nu poate fi luată faţă de acesta.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea cererii, recurenta arată că pârâtul a fost returnat din Danemarca la data 2 noiembrie 2007, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară.
Măsura prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situaţiilor expres şi limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, având în vedere că problema migraţiei ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan extern, cât şi pe plan intern.
Astfel, nu se poate susţine că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încalcă prevederile din Constituţie sau din alte instrumente juridice internaţionale, cum ar fi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sau Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Măsura de returnare a pârâtului dispusă de autorităţile daneze este de natură a face dovada că acesta a încălcat legislaţia unui stat membru al Uniunii Europene şi, prin urmare, pârâtul trebuie să suporte consecinţele faptei sale.
Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Curtea de apel, ca şi tribunalul, a reţinut că dreptul cetăţenilor la liberă circulaţie este un drept garantat de legea naţională, dar şi de Convenţia Europeană a Drepturlior Omului şi că acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar că în cauză nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri.
Curtea de apel nu a reţinut că măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie a persoanelor care au fost returnate în baza unui acord de readmisie este în sine contrară Constituţiei sau altor instrumente juridice referitoare la dreptul la liberă circulaţie, ci doar că returnarea unei persoane în baza unui astfel de acord nu este suficientă pentru justificarea măsurii solicitate de reclamantă.
Într-adevăr, simpla returnare a pârâtului din Danemarca la data de 2 noiembrie 2007 nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului acestuia la libera circulaţie în acest stat.
Având în vedere deopotrivă prevederile Protocolului nr. 4 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, este justă concluzia că returnarea pârâtului pentru neîndeplinirea formalităţilor privind intrarea, circulaţia şi ieşirea din ţară nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica persistenţa unei ingerinţe atât de semnificative în libertatea de circulaţie a acestuia; ingerinţa nu poate fi privită ca necesară într-o societate democratică şi proporţională cu scopul urmărit prin aplicarea ei, iar situaţia pârâtului nu se încadrează în niciunul din cazurile care permit restrângerea libertăţii de circulaţie a persoanelor.
Cum reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze nici în recurs necesitatea şi proporţionalitatea măsurii solicitate faţă de scopul urmărit, mărginindu-se să invoce un interes de ordin general, referitor la obiectivul stopării migraţiei ilegale, recursul declarat de aceasta este nefondat şi, în baza art. 312 alin. (1) C.proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 155 din 3 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6413/2007. Civil. Completare/lămurire... | ICCJ. Decizia nr. 6005/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
