ICCJ. Decizia nr. 635/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 635.
Dosar nr. 2430/1/200.
Şedinţa publică din 4 octombrie 2007
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2103 din 7 martie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins ca tardiv recursul declarat de R.D. împotriva deciziei civile nr. 150/A din 16 mai 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Instanţa de recurs a hotărât că hotărârea recurată a fost comunicată recurentei la data de 3 iunie 2006, aşa cum rezultă din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare aflat la fila 27 din dosarul curţii de apel, iar cererea de recurs a fost depusă la 21 septembrie 2006 cu mult peste termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Cu privire la menţionatul proces-verbal aceeaşi instanţă a constatat că acesta cuprinde toate menţiunile prevăzute de art. 100 alin. (1) C. proc. civ., fiind legal întocmit, iar adresa la care s-a făcut comunicarea este cea indicată de recurentă în cererea de apel, anume Bucureşti, str. V. neavând relevanţă procesuală faptul că, ulterior comunicării, partea a indicat instanţei că adresa sa de domiciliu este parţial diferită faţă de cea arătată în cererea de apel sub aspectul numărului apartamentului.
R.D. a formulat contestaţie prin care, în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., a cerut anularea deciziei din recurs cu consecinţa rejudecării recursului, susţinând că aceasta este rezultatul unei evidente greşeli materiale, constând în faptul că Decizia recurată nu i-a fost comunicată legal niciodată, deoarece comunicarea s-a făcut la o adresă greşită, anume la apartamentul nr. 178 în loc de apartamentul nr. 187, greşeală care rezultă atât din dovada de comunicare, cât şi din adresa trimisă contestatoarei la 24 august 2006 de către preşedintele Curţii de Apel Galaţi.
Examinând contestaţia în anulare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu este întemeiată pentru cele ce succed.
Potrivit art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
În sensul textului citat mai sus „greşeală materială" înseamnă greşeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât numai prin ea însăşi a avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite.
Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greşeală pe care o comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată.
Cu referire concretă la speţă şi prin prisma celor mai sus arătate, ar fi fost greşeală materială dacă instanţa de recurs ar fi confundat cifrele reprezentând numărul apartamentului de la adresa contestatoarei, iar asemenea confuzie ar fi determinat calificarea recursului ca fiind tardiv.
În realitate însă instanţa de recurs a cercetat o situaţie de fapt clară, hotărând că, chiar în condiţiile în care Decizia recurată a fost comunicată la o adresă care conţine un alt număr de apartament, asemenea comunicare nu a încălcat legea pentru un anume raţionament care a fost explicat în motivarea acelei decizii.
Este astfel în afara oricărui dubiu că instanţa de recurs nu s-a aflat în eroare, ci a cunoscut situaţia reală de fapt rezultată din înscrisurile cercetate şi a dat o hotărâre prin aplicarea legii la acea stare de fapt.
Admiţând ca ipoteză că asemenea soluţie ar fi nelegală, ea nu ar putea fi considerată ca rezultând dintr-o greşeală materială, ci numai ca o eventuală greşeală de judecată.
Or, potrivit cu cele deja arătate, greşelile instanţei de recurs care deschid calea contestaţiei în anulare, sunt numai şi numai greşeli de fapt, nicidecum greşeli de judecată ori de interpretare a dispoziţiilor legale.
Aşadar, greşelile imputate prin prezenta contestaţie nu sunt greşeli materiale în înţelesul legii, ci greşeli de judecată ce nu pot fi reparate pe calea urmată, care se constituie practic într-un veritabil şi inadmisibil recurs la recurs.
În raport cu cele ce preced contestaţia în anulare de faţă va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare introdusă de contestatoarea R.D. împotriva deciziei nr. 2103 din 7 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6327/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 629/2007. Civil → |
|---|
