ICCJ. Decizia nr. 6327/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6327
Dosar nr. 38928/3/200.
Şedinţa publică din 4 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 28 noiembrie 2005, reclamantul G.C. a chemat în judecată municipiul Bucureşti prin Primarul General, solicitând retrocedarea imobilului constând în terenul în suprafaţă de 128 mp situat în Bucureşti.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a dobândit imobilul în cauză prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8373 din 6 august 1971 când a cumpărat de la numitele I.J. şi R.C. acest teren împreună cu construcţia compusă din două camere şi dependinţe. Prin Decretul nr. 243/1987 imobilul a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, locuinţa fiind demolată,el primind suma de 44.000 lei pentru aceasta nu şi pentru teren, care în prezent este liber, neafectat de detalii de sistematizare, astfel că în cauză sunt incidente prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994.
În şedinţa de judecată din data de 10 ianuarie 2006 instanţa, din oficiu, a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii raportat la dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 76 din 17 ianuarie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis excepţia invocată şi s-a respins ca inadmisibilă acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, care reglementează în mod special regimul juridic al imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 precum şi procedura restituirii acestora, lege care derogă şi se aplică cu prioritate în raport de legea cadru în materia exproprierii,- Legea nr. 33/1994, o acţiune întemeiată pe dispoziţiile acestei legi cu privire la un imobil care face obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 este inadmisibilă.
Reclamantul a declarat apel împotriva sentinţei pronunţate în cauză, susţinând că în mod eronat a fost respinsă acţiunea ca inadmisibilă în raport de prevederile Legii nr. 10/2001. In dezvoltarea motivelor de apel s-a susţinut, în esenţă, că cele două acte normative avute în vedere reglementează două instituţii juridice diferite ca figuri juridice, astfel că, dacă expropriatul nu recurge la procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 sau a pierdut termenul prevăzut de art. 21 alin. (1) din această lege, el are deschisă calea prevăzută de art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Prin Decizia civilă nr. 450 din 17 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, apelul a fost respins ca nefondat.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că instanţa de fond a apreciat în mod corect ca fiind inadmisibilă o cerere întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994 cu privire la un imobil ce face obiectul de reglementare a Legii nr. 10/2001, lege care reglementează în mod special procedura de restituire a unor astfel de imobile.
S-a mai reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României legea civilă dispune numai pentru viitor, deci Legea nr. 33/1994 este aplicabilă numai imobilelor ce au făcut obiectul exproprierii ulterior intrării sale în vigoare iar imobilul ce a aparţinut apelantului a fost expropriat anterior intrării în vigoare a acestei legi, astfel că nu-i este aplicabilă procedura de restituie reglementată de acest act normativ.
Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, invocând drept temei legal prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se reia argumentaţia susţinută prin motivele de apel, în sensul că Legea nr. 33/1994 şi Legea nr. 10/2001 reglementează instituţii diferite şi că, dacă expropriatul nu a recurs la procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 el are deschisă calea prevăzută de art. 35 din Legea nr. 33/1994, concluzionându-se că Legea nr. 10/2001 nu putea suprima calea prevăzută prin art. 35 din Legea nr. 33/1994, în dezacord cu dreptul comunitar.
Recurentul invocă în plus Decizia nr. 6 din 27 septembrie 1999 privind recursul în interesul legii cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea de bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii precum şi Decizia nr. 409 din 4 decembrie 2003 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma criticilor formulate şi având în vedere prevederile legale, aplicabile în speţă, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, în sensul considerentelor ce succed.
Instanţele care s-au pronunţat anterior în cauză au reţinut în mod corect că după apariţia Legii nr. 10/2001, lege specială de reparaţie aplicabilă imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 ( inclusiv cele expropriate ), restituirea în natură sau prin echivalent nu mai poate fi solicitată decât în temeiul acestei legi, iar la data înregistrării cererii de chemare în judecată Legea nr. 10/2001 era în vigoare, excluzând calea dreptului comun în materie de expropriere reprezentată de Legea nr. 10/2001, conform principiului speciala generalibus derogant.
Ca urmare, câtă vreme Legea nr. 10/2001 constituie o lege specială, reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, precum şi de imediată aplicare, deoarece interesează ordinea publică, iar Legea nr. 33/1994, care reglementează cadrul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, are un caracter general faţă de Legea nr. 10/2001, se constată că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 3/1994 nu sunt aplicabile acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, care au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Anterior Legii nr. 10/2001, restituirea imobilelor expropriate în perioada de referinţă a fost guvernată de dreptul comun în materia exproprierii, fondat pe dispoziţiile art. 44 alin. (3) şi (6) din Constituţie, art. 481 C. civ. şi ale Legii nr. 33/1994.
După apariţia Legii nr. 10/2001 dreptul comun a fost înlocuit cu norme speciale de drept substanţial şi cu o procedură administrativă obligatorie şi prealabilă sesizării instanţelor judecătoreşti, iar acţiunea în revendicare a imobilelor pe care le vizează nu mai este admisibilă pe calea dreptului comun sau având ca temei legal dispoziţiile Legii nr. 33/1994, persoanele îndreptăţite fiind ţinute să urmeze procedura stabilită de legea specială.
Invocarea Deciziei nr. VI din 27 septembrie 1999 pronunţată deSECŢIILE UNITEale Curţii Supreme de Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii este fără relevanţă în cauza de faţă.
Prin acea decizie s-a statuat într-adevăr că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile şi în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii, statuări care însă nu-şi mai găsesc valabilitatea după apariţia Legii nr. 10/2001, în legătură cu imobilele preluate în perioada de referinţă prevăzută de acest act normativ.
Prin Decizia nr. 409 din 4 noiembrie 2003 pronunţată de Curtea Constituţională, la care face referire recurentul, s-a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999 a Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie şi ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Invocarea acestei decizii este de asemeni fără relevanţă în cauza de faţă, prin soluţia adoptată în speţă, nepunându-se în discuţie în nici un fel neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994.
În acelaşi context este însă de menţionat Decizia nr. LIII ( 53 ) din 4 iunie 2007 pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 se interpretează în sensul că aceste dispoziţii nu se aplică în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în prezenta cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G.C. împotriva deciziei nr. 450 din 17 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 629/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 635/2007. Civil → |
|---|
