ICCJ. Decizia nr. 6812/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6812
Dosar nr. 2464/90/2007
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2008
Asupra recursului civil de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 1005 din 4 decembrie 2007, Tribunalul Vâlcea a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor în calitate de reprezentant al Statului Român, precum şi cererea de anulare a actelor de vânzare-cumpărare drepturi.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a analizat cu prioritate excepţiile de ordine publică invocate de instituţia primarului şi de pârâţii cumpărători de drepturi şi a reţinut ca întemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii deduse judecăţii şi implicit a cererilor ulterioare ce au caracter accesoriu.
Astfel, instanţa a arătat că prin acţiunea de faţă reclamanta a solicitat anularea a două dispoziţii emise de Primarul Municipiului Râmnicu-Vâlcea în baza Legii nr. 10/2001 şi anterior adoptării Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
S-a susţinut că la baza emiterii acestor dispoziţii au stat actele originale privind proprietatea pârâţilor G., plan de amplasament, situaţia juridică şi faptică a zonelor, precum şi o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, prin care primarul a fost obligat să emită dispoziţie ca răspuns la notificarea transmisă de persoanele îndreptăţite.
S-a arătat că cele două decizii, împreună cu dosarele au fost înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, competenţa materială a acesteia fiind stabilită în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi Normele metodologice de aplicare a acestui titlu, stabilite prin HG nr. 1095/2005.
S-a mai susţinut că potrivit legii speciale, această Comisie Centrală are competenţa materială de a emite o dispoziţie motivată de restituire în natură a imobilelor, în situaţia în care constată că eronat s-au stabilit despăgubirile printr-un act administrativ, indiferent de organul emitent, guvernat de principiul irevocabilităţii.
În raport de dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 prin care legiuitorul le instituie de interes public comun, instituţia primarului şi Comisia Centrală, apar ca două persoane juridice de drept public în conflict de interese.
Ca urmare a admiterii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii deduse judecăţii, instanţa a reţinut că nu se mai impune examinarea celorlalte excepţii invocate de părţi, respectiv lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, lipsa interesului legitim, cât şi a excepţiei de fond privind prescripţia dreptului la acţiune.
Prin apelul declarat de reclamantă, s-a susţinut că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, pentru că în mod greşit a fost respinsă acţiunea ca inadmisibilă, deşi erau îndeplinite condiţiile materiale şi juridice ale introducerii ei, stabilite de practica judiciară şi literatura de specialitate.
S-a mai arătat că instanţa de fond, greşit a reţinut că, prin promovarea acestei acţiuni, reclamanta şi primarul apar în conflict de interese, deşi legiuitorul le instituie un interes public comun, pentru că în realitate nu există un astfel de conflict de interese.
Apelanta a mai susţinut interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 13 şi art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 prin respingerea acţiunii.
Reclamanta apelantă a făcut o expunere detaliată a faptului ce a condus la formularea acţiunii, precizând motivele pentru care a considerat că cele două dispoziţii emise de primar sunt nelegale şi a solicitat admiterea apelului şi respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
În subsidiar, a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea dispoziţiilor nr. 1112/2003 şi nr. 1307/2005, emise de Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea, cât şi a celor două contracte de vânzare-cumpărare de drepturi.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia civilă nr. 73A din 19 martie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de contestatoarea Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 1005 din 4 decembrie 2007 a Tribunalului Vâlcea în contradictoriu cu Primarul Municipiului Râmnicu-Vâlcea G.N.M., G.I.C., T.B.I. şi I.O.A.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă, că prima instanţă în mod corect a statuat faptul că din dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 coroborate cu prevederile HG nr. 1095/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate ataca dispoziţiile sau deciziile emise de entităţile investite cu soluţionarea notificărilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001.
Potrivit acestor dispoziţii, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are competenţa materială de a emite ea însăşi o decizie motivată de restituire în natură a imobilelor, în situaţia în care constată că s-au acordat eronat despăgubiri.
De asemenea, poate în cadrul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001 să nu primească dosarele incomplete sau să le restituie în vederea reanalizării, atunci când apreciază că întinderea dreptului a fost greşit stabilită.
Acţiunea fiind soluţionată pe excepţie şi menţinută de către instanţa de apel s-a apreciat ca inutilă analiza motivelor de apel care vizau fondul cauzei.
împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în calitate de reprezentant al Statului Român.
În dezvoltarea motivelor invocate, recurenta susţine netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii instanţei de apel, ca fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În acest sens, învederează că acţiunea a fost promovată de reclamantă în calitate de reprezentant al Statului Român, ca titular de drepturi şi obligaţii, în sensul art. 25 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, în procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, rezultate din Legea nr. 10/2001, republicată, procedură prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 81/2007.
Susţine recurenta că, potrivit art. 34 din Decretul nr. 31/1954, persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, prin actul de înfiinţare sau statut. Statul Român este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit în nume propriu ca subiect de drepturi şi obligaţii. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazurile în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop.
Astfel, se susţine că, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor participă în calitate de reprezentant al Statului în raporturile dintre acesta şi persoanele ce sunt îndreptăţite să primească titluri de despăgubire ce vor fi acordate în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzută de acest titlu din actul normativ indicat.
Se mai arată că, nu există un temei legitim al pârâţilor de a beneficia de măsurile reparatorii stabilite prin dispoziţiile a căror anulare se solicită şi că prin menţinerea dispoziţiilor amintite Statul Român ar fi prejudiciat.
Un al doilea motiv prin prisma căruia se critică hotărârea instanţei de apel este cel reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., constând în faptul că instanţa a pronunţat o hotărâre cu încălcarea formelor de procedură, prevăzute sub sancţiunea nulităţii conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În susţinerea acestei critici, reclamanta arată că acţiunea a fost promovată în contradictoriu cu Primăria Municipiului Râmnicu-Vâlcea prin Primar, hotărârea fiind dată fără citarea acesteia.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Obiectul acţiunii de faţă îl constituie contestaţia formulată în baza Legii nr. 10/2001 a dispoziţiilor nr. 1112 din 10 decembrie 2003 şi nr. 1307 din 16 februarie 2005 emise de Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea.
Calitatea de a ataca injustiţie deciziile emise în baza Legii nr. 10/2001 o au conform art. 26 alin. (3) din lege următoarele persoane:
- în cazul respingerii notificării, persoana care se pretinde îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii în natură sau în echivalent.
- în cazul emiterii unei decizii prin care s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent, persoana care se pretinde îndreptăţită la restituirea în natură;
- deciziile emise de instituţia primarului mai pot fi atacate în justiţie în baza Legii nr. 554/2004 de către instituţia prefectului conform art. 21 pct. 6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 care prevăd că instituţia prefectului va exercita controlul de legalitate asupra dispoziţiilor de restituire emise de primari şi de preşedinţii consiliilor judeţene, iar în cazul în care se apreciază că acestea au fost ilegale, vor fi contestate pe calea contenciosului administrativ în temeiul Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului cu modificările şi completările ulterioare şi a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările ulterioare".
Din conţinutul dispoziţiilor expuse, rezultă faptul că singura autoritate publică ce poate exercita un control de legalitate asupra dispoziţiilor de restituire emise de primari şi implicit căreia legea îi conferă calitate procesuală activă este instituţia prefectului.
Legiuitorul a stabilit în mod expres, conform Legii nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele care au calitate procesuală pentru a ataca o dispoziţie emisă de primari, dar care o exclud pe reclamanta din cauză.
Persoanele cărora legiuitorul le conferă legitimare procesuală activă sunt limitativ şi expres prevăzute, acestea fiind persoanele ce se pretind a fi îndreptăţite la măsuri reparatorii sau instituţia prefectului care exercită un control administrativ ierarhic.
Conform art. 68 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, dispoziţiile cu caracter individual emise de primar în exercitarea atribuţiunilor sale, devin executorii numai după ce au fost comunicate persoanelor interesate.
Deciziile contestate în cauză, nefiind comunicate reclamantei, putem trage concluzia că este o persoană lipsită de interes în promovarea acţiunii de faţă.
Într-o altă ordine de idei, trebuie arătat că orice persoană juridică de drept public sau privat nu poate efectua sau încheia decât acele acte juridice specifice domeniului de activitate pentru care a fost constituită.
Conform art. 13 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, atribuţiunile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sunt acelea de a dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri şi despăgubiri şi de a dispune alte măsuri necesare aplicării legii.
Prin atribuţiile conferite de lege reclamantei, este evident că nu se numără şi aceea de a formula şi acţiuni în justiţie pentru anularea dispoziţiilor emise de primari privind soluţionarea notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001.
Mai mult decât atât, reclamanta nu are posibilitatea legală de a analiza modul în care au fost emise dispoziţiile privind despăgubirile, respectiv calitatea de persoană îndreptăţită a titlurilor sau deciziilor ori pentru alte probleme ce ţin clar de rezolvarea notificărilor date spre soluţionare altor entităţi, în speţa de faţă, primarului.
Nu există nicio normă legală prin care Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să i se ofere posibilitatea de a ataca în justiţie deciziile emise de primar în baza Legii nr. 10/2001, situaţie în care acţiunea de faţă a fost formulată de către reclamantă cu încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă.
Astfel, corect a reţinut instanţa de apel că art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reglementează procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor şi limitează competenţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În acest sens, se arată că deciziile sau dispoziţiile emise de entităţile investite cu soluţionarea notificărilor, împreună cu dosarul se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale care procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii de respingere a cererii de restituire în natură.
Potrivit acestor dispoziţii, este clar că reclamanta are competenţa materială de a emite o decizie motivată de restituire în natură a imobilelor, în situaţia în care constată că s-au acordat eronat despăgubiri şi în cadrul procedurii administrative poate să nu primească dosarele incomplete sau să le restituie pentru reanalizare atunci când apreciază că întinderea dreptului a fost greşit stabilită.
În consecinţă, recurenta-reclamantă nu are calitate procesuală activă, astfel că şi calea de atac este exercitată de către o astfel de persoană, urmând să fie respinsă ca atare.
În raport de considerentele de mai sus, celelalte critici devin inutile pentru a fi analizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la Legea nr. 10/2001 împotriva deciziei nr. 73A din 19 martie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6903/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6490/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
