ICCJ. Decizia nr. 6922/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6922
Dosar nr. 2423/95/200.
Şedinţa publică din 19 octombrie 2007
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia civilă, la 15 februarie 2007, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta B.I. pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună restrângerea exercitării dreptului pârâtei la liberă circulaţie în Italia, pentru o perioadă de cel mult trei ani.
În motivarea cererii s-a arătat că la 21 noiembrie 2006 pârâta a fost returnată din Italia în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin Legea nr. 173/1997.
Prin sentinţa civilă nr. 146 din 8 martie 2007 Tribunalul Gorj, secţia civilă, a admis cererea şi a restrâns pârâtei exerciţiul dreptului la liberă circulaţie pe o perioadă de 30 de zile în Italia şi restul statelor Uniunii Europene, cu excepţia celor pentru care face dovada că are un drept de intrare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că s-a făcut dovada că pârâta a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi Italia, fapt recunoscut chiar prin declaraţia pârâtei care a precizat că a fost depistată de poliţia italiană lucrând fără să aibă acte care să-i permită şederea legală pe teritoriul acelui stat.
Prin încheierea din 4 aprilie 2007 tribunalul a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinţei în sensul că a înlăturat menţiunea „restul statelor Uniunii Europene cu excepţia celor pentru care se face dovada că are drept de intrare".
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 602 din 9 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă.
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat că aspectul de nelegalitate privitor la neconcordanţa dintre minută şi dispozitiv a fost înlăturat prin încheierea de îndreptare din 4 aprilie 2007.
Această încheiere a fost comunicată reclamantei care nu a formulat apel împotriva ei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta critica, nemotivată în drept, vizând următoarele aspecte:
Autorităţile române nu au competenţa de a cerceta şi a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei actului de returnare săvârşit de autorităţile străine, ci doar de a lua act de această măsură.
Din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.
Potrivit art. 25 din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege, astfel că ţine de opţiunea legiuitorului instituirea anumitor cerinţe specifice în care cetăţenii români pot circula în străinătate.
Analizând criticile formulate, Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii, şi a reţinut că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulaţie în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situaţia prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti.
Aşadar, luarea acestei măsuri este de competenţa instanţelor judecătoreşti cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere şi analizare a dovezilor administrate în cauză.
Într-adevăr, libertatea circulaţiei cetăţenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituţie. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu stabileşte că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
În legislaţia primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
În legislaţia secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 şi de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabileşte că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, şi care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţele de fond au pronunţat hotărâri legale, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 602 din 9 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6918/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6910/2007. Civil → |
|---|
