ICCJ. Decizia nr. 717/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 717
Dosar nr. 5016/2/200.
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de faţă a reţinut următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 1041 din 23 noiembrie 2004 a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de M.A.L. împotriva deciziei nr. 272 din 12 iulie 2004 emisă de către intimata RA A.P.P.S. cu motivarea că după expirarea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 nu mai pot fi admise ca probe pentru soluţionarea cauzei. În speţă, contestatoarea nu se mai poate prevala, în dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită de dispoziţiile deciziei prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în cauză, în temeiul Legii nr. 18/1991.
Arată instanţa că acest înscris nu ar fi fost însă suficient pentru a proba dreptul la proprietate asupra construcţiei demolate ori calitatea de moştenitor al fostului proprietar.
Apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii menţionate a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 46/A din 9 februarie 2006 pentru considerentele ce succed.
Legea a fixat un termen de 18 luni de la data intrării în vigoare pentru depunerea actelor necesare susţinerii notificării, după expirarea acestui termen, probele nu mai pot fi admise.
Înscrisurile depuse de contestatoare nu sunt suficiente pentru a proba calitatea de moştenitor al fostului proprietar de către contestatoare.
În contra deciziei a declarat recurs contestatoarea, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că recurenta nici nu trebuia să facă dovada calităţii de moştenitor a defunctului C.A., deoarece vila demolată era proprietatea sa, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse în cauză: sentinţa civilă nr. 2243/1954, extras de carte funciară, adresele emise de Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, Serviciul Balneo-Climateric şi raportul de expertiză tehnică de evaluare a fostei vile L.
Susţine recurenta că la data primei rechiziţii era proprietara construcţiei, motiv pentru care solicită admiterea recursului.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate şi a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte reţine cele ce urmează.
Principiul realizării dreptului prevalează în raport de cel al respectării procedurii.
În respectarea acestui principiu Legea nr. 10/2001 a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 24 din lege, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.
Alin. 2 al aceluiaşi articol statuează, în absenţa unor probe contrare, că persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.
Imobilul a fost rechiziţionat în baza Ordinului nr. 50 B/949 al Ministerului Afacerilor Interne, aspect ce rezultă din sentinţa civilă nr. 2243 din 30 decembrie 1954 a Tribunalului Popular al Raionului Stalin.
Din aceeaşi hotărâre, coroborată cu adresele nr. 1416 din 5 ianuarie 1948 a Ministerului Afacerilor Interne şi nr. 45373 din 30 iunie 1935 a Ministerului Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, reiese că proprietatea imobilului vila L. aparţinea recurentei şi nu tatălui acesteia A.C.
Drept urmare, contestatoarea a făcut dovada calităţii sale de proprietară a bunului preluat abuziv de stat.
Cum instanţa nu a soluţionat pricina pe fondul ei (măsurile reparatorii cuvenite, în natură ori echivalent), în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ. recursul va fi admis.
Drept consecinţă, cele două hotărâri vor fi casate, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului aceluiaşi tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta M.A.L. împotriva deciziei nr. 46 A din 9 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia atacată şi sentinţa civilă nr. 1041 din 29 noiembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi trimite cauza spre rejudecarea fondului aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 729/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 59/2007. Civil → |
|---|
