ICCJ. Decizia nr. 7181/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7181
Dosar nr. 46105/3/2007
Şedinţa publică din 18 noiembrie 200.
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la 19 decembrie 2008 reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în Franţa pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului H.A.
În motivarea cererii s-a arătat că la 3 noiembrie 2007 pârâtul a fost returnat din Franţa în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin HG nr. 278/1994.
Prin sentinţa civilă nr. 150 din 23 ianuarie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins cererea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în raport de efectul direct al Directivei 2004/3 8/CE împrejurarea că autorităţile unui stat au dispus expulzarea pârâtului nu este prin ea însăşi suficientă pentru ca tribunalul să interzică dreptul la liberă circulaţie a unui cetăţean român pe teritoriul altui stat, libertatea de circulaţie sub acest aspect neputând fi îngrădită decât dacă situaţia invocată de reclamantă prin cererea sa poate fi încadrată într-unui din cele trei cazuri de excepţie de la principiul liberei circulaţii a persoanelor.
Apelul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 178 A din 12 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat că nu este de competenţa sa să se pronunţe asupra legalităţii sau justeţei măsurii de expulzare dispusă de autorităţile franceze. Este dreptul suveran al autorităţilor statului francez de a aplica legile interne şi de a dispune măsuri corespunzătoare aşa cum consideră de cuviinţă.
Împrejurarea că autorităţile franceze au dispus expulzarea pârâtului nu este ea însăşi suficientă pentru instanţa română de a interzice, la rândul său, dreptul de circulaţie al cetăţeanului său pe teritoriul Franţei.
Legea internă prevede posibilitatea iar nu obligativitatea restrângerii dreptului de liberă circulaţie dacă cetăţeanul român a fost returnat dintr-un stat în baza unui acord de readmisie în timp ce art. 27 din norma comunitară prevede în mod limitativ doar trei situaţii în care statul ar putea restrânge libertatea de circulaţie a persoanelor şi anume: afectarea ordinii publice, siguranţei publice sau sănătăţii publice.
Simpla nerespectare a condiţiilor prevăzute de legea franceză referitoare la dreptul de şedere pe teritoriul său a unui cetăţean român nu poate fi încadrată în sfera noţiunilor de ordine, siguranţă sau sănătate publică pentru a se considera că acţiunea este întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative critica, motivată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Chiar şi în condiţiile actuale în care România este stat membru al Uniunii Europene, cetăţenii români, dobândind statutul de cetăţeni ai Uniunii Europene, trebuie să-şi exercite toate drepturile şi obligaţiile ce izvorăsc din aceasta în acord cu legislaţia actuală şi a obligaţiilor asumate de românia în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
Returnarea unui cetăţean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în baza unui acord de readmisie, se aplică atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat membru din Uniunea Europeană de către cetăţeanul român cu privire la care se solicită returnarea, ceea ce conduce la concluzia că doar acel stat membru al Uniunii Europene poate cenzura legalitatea măsurii de returnare.
Obligaţia statului român ca ulterior readmisiei cetăţeanului român returnat, să restrângă dreptul la liberă circulaţie al respectivului cetăţean român este expres stipulată prin art. 38 din Legea nr. 248/2005.
Potrivit art. 25 din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege, astfel că ţine de opţiunea legiuitorului instituirea anumitor cerinţe specifice în care cetăţenii români pot circula în străinătate. Aceste reguli sunt strict stabilite în cuprinsul Legii nr. 248/2005. Art. 38 şi art. 39 din lege nu au o aplicabilitate temporară, nu au fost modificate prin niciun act normativ şi nu există niciun impediment legal ca aceste texte de lege să nu fie aplicate începând cu data de 1 ianuarie 2007.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate în primă instanţă, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulaţie în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situaţia prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti.
Aşadar, luarea acestei măsuri este de competenţa instanţelor judecătoreşti cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere şi analizare a dovezilor administrate în cauză.
Într-adevăr, libertatea circulaţiei cetăţenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituţie. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu stabileşte că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
În legislaţia primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
În legislaţia secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţă a
cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 şi de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabileşte că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, şi care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Pe de altă parte, sintagma „am fost înapoiat de către organele de poliţie pe motiv de şedere ilegală" din înscrisul tipizat completat de către pârât, a fost anihilată prin precizarea făcută ulterior în sensul că a ieşit legal din ţară la 15/16 septembrie 2007. Or, în afara acestei menţiuni cuprinse într-un înscris cu un conţinut predeterminat, nu s-a probat că la 3 noiembrie 2007 pârâtul stătea ilegal în Franţa.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţele de fond au pronunţat hotărâri legale, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei civile nr. 178 A din 12 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7243/2007. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 7033/2007. Civil → |
|---|
