ICCJ. Decizia nr. 7243/2007. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7243
Dosar nr. 4974/2/2007.
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2008
Asupra cauzei de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 14 iunie 2006 la Judecătoria Giurgiu reclamanţii T.V., P.N., N.P., S.V., G.C., D.F., ş.a., au chemat în judecată pe pârâtele SC R. SA Giurgiu şi SC T.I. SRL Giurgiu cerând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se anuleze formele de vânzare a tuturor garsonierelor din blocul 75 situat în oraşul Giurgiu, fără a indica temeiul de drept al acţiunii.
Prin aceeaşi cerere reclamanţii au cerut obligarea pârâtelor să le vândă lor garsonierele situate în blocul mai sus arătat, pe care le deţin în folosinţă în baza unor contracte de închiriere încheiate cu pârâta SC R. SA Giurgiu pe o durată de 5 ani.
În motivarea cererii reclamanţii au susţinut că pârâta SC R. SA Giurgiu a înstrăinat în mod nelegal garsonierele în litigiu către SC T.I. SRL Giurgiu, deşi ei aveau prioritate la cumpărarea acestora.
Prin întâmpinare, SC R. SA pe fondul cauzei, a susţinut că garsonierele au fost înstrăinate în cadrul procedurii de faliment, prevăzută de Legea nr. 85/2006, ca activ al societăţii, ocazie cu care s-a stipulat o clauză de respectare de către cumpărător a contractelor de închiriere încheiate cu privire la acest activ, caz în care, nu este dată vreo cauză de nulitate a înstrăinării, reclamanţii neindicând care ar fi textul de lege încălcat.
Pârâta a apreciat ca fiind inadmisibil cel de-al doilea capăt de cerere, prin care reclamanţii cer obligarea sa să le înstrăineze aceste bunuri, atâta timp cât nu au făcut dovada anulării actelor de înstrăinare deja încheiate şi în baza cărora acestea au ieşit din patrimoniul său.
La data de 22 septembrie 2006, reclamanţii au precizat că înţeleg să îşi întemeieze pretenţiile pe dispoziţiile art. 1, art. 7 şi art. 19 din Legea nr. 85/1992, solicitând, totodată, şi efectuarea cuvenitelor menţiuni în registrele de publicitate imobiliară, în sensul restabilirii situaţiei anterioare încheierii contractului a cărui anulare se solicită prin radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea cumpărătoarei SC T.I. SRL.
La data de 9 noiembrie 2006 au formulat cerere de intervenţie în interes propriu B.M., ş.a., invocând aceleaşi pretenţii împotriva pârâtelor.
La data de 23 noiembrie 2006 a fost introdusă, în calitate de reclamantă G.L., moştenitoarea reclamantului G.C., decedat în cursul procesului.
La termenul de judecată din 21 decembrie 2006, reprezentantul pârâtei SC R. SA Giurgiu a invocat excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei de a soluţiona cauza în primă instanţă, apreciind că faţă de valoarea obiectului pricinii, care este mai mare de 5 miliarde lei, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Giurgiu.
Prin sentinţa civilă nr. 5455 din 21 decembrie 2006, Judecătoria Giurgiu şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Giurgiu, reţinând că faţă de valoarea obiectului pricinii (600.000 RON), în conformitate cu dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., acestei instanţe îi aparţine competenţa materială de a soluţiona cauza în primă instanţă.
La data de 15 martie 2007, reclamanţii şi-au precizat cererea dedusă judecăţii în sensul că solicită anularea contractului de vânzare-cumpărare intervenit între pârâte, autentificat sub nr. 1153 la 15 iunie 2006 de B.N.P. C.V., motivat de faptul că Ie-a fost încălcat dreptul de preemţiune constituit în favoarea chiriaşilor prin dispoziţiile art. 21 din OUG nr. 40/1999, şi nu pentru fraudă la lege, astfel cum se indicase prin alte cereri formulate anterior.
Totodată, reclamanţii au precizat că garsoniera cu nr. 33 a ieşit din patrimoniul pârâtei SC R. SA în baza deciziei civile nr. 568 din 21 iulie 2000 a Tribunalului Giurgiu, decizie prin care s-a constatat că între pârâtă şi chiriaşa D.A. a intervenit o convenţie de vânzare-cumpărare, în temeiul art. 1073 şi art. 1077 C. civ. şi art. 7 din Legea nr. 85/1992.
La data de 15 martie 2007, pârâta SC T.I. SRL a invocat excepţia necompetenţei materiale a secţiei civile a tribunalului de a soluţiona cauza, apreciind că o asemenea competenţă revine judecătorului sindic, conform art. 6 din Legea nr. 85/2006, dat fiind că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat de debitoarea SC R. SA Giurgiu în cadrul procedurii insolvenţei judiciare.
Prin sentinţa civilă nr. 119 din 22 martie 2007, Tribunalul Giurgiu a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Giurgiu.
În motivarea hotărârii, instanţa a reţinut că reclamanţii au investit instanţa, în principal, cu judecata unui litigiu civil, neevaluabil în bani, anume cu o cerere în anularea unui act juridic, cerere care este dată în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, sub acest aspect fiind irelevantă valoarea obiectului său.
Totodată, referitor la solicitarea reclamanţilor de a obliga prim pârâta la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare şi efectuarea cuvenitelor modificări în registrele de carte funciară, instanţa reţine că această cerere, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., este dată tot în competenţa de primă instanţă a judecătoriei.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a apreciat că litigiul dedus judecăţii, în raport de prevederile art. 56 C. proc. civ. nu este de natură comercială.
Prin Decizia civilă nr. 1249 din 14 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins recursul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei menţionate.
Prin sentinţa civilă nr. 33 din 10 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, investită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit a stabilit competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Giurgiu (conform datelor din minuta întocmită de judecătorul cauzei).
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că a fost dedus judecăţii un litigiu având ca obiect legalitatea unui act juridic civil, acţiune care, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., este de competenţa în primă instanţă a judecătoriei.
Totodată instanţa a reţinut că nu poate fi reţinută incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 6 ale Legii nr. 85/2006 întrucât aceste dispoziţii nu pot fi extinse la operaţiuni juridice care exced domeniului insolvenţei judiciare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC T.I. SRL, invocând incidenţa art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului pârâta susţine că instanţele au calificat greşit raportul juridic dedus judecăţii, afirmând că atâta timp cât actul de vânzare-cumpărare a cărui anulare se cere a fost întocmit de către un administrator judiciar, în cadrul procedurii de insolvenţă, în stabilirea competenţei de soluţionare trebuiau avute în vedere normele speciale şi derogatorii de la dispoziţiile art. 1 şi art. 2 C. proc. civ..
Totodată pârâta arată că există contradictorialitate între considerentele şi dispozitivul sentinţei sub aspectul instanţei în favoarea căreia s-a stabilit competenţa şi susţine, fără a argumenta că motivarea soluţiei este confuză şi contradictorie, fapt care echivalează cu o nemotivare precum şi faptul că instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii [art. 105 alin. (2) C. proc. civ.] atâta timp cât a trecut la soluţionarea pricinii fără ca procedura de citare a părţilor să fi fost legal îndeplinită.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:
În fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1152 din 15 mai 2006 de B.N.P. C.V., pârâta SC R. SA Giurgiu, prin reprezentantul său legal, administrator V.E., asistată de administratorul judiciar SC M.C. SRL Giurgiu, în calitate de vânzătoare a înstrăinat către pârâta SC T.I. SRL Giurgiu imobilul - bloc de locuinţe în suprafaţă de 452 mp ce se identifică în C.F. nr. 4238/N a localităţii Giurgiu sub nr. cad. 1195/2 pentru preţul de 600.000 RON, exclusiv TVA.
Prin cererea dedusă judecăţii reclamanţii, care au susţinut că au calitatea de chiriaşi ai apartamentelor din blocul de locuinţe care a făcut obiectul contractului menţionat, au solicitat anularea acestuia, afirmând că aveau, în condiţiile art. 21 din OUG nr. 40/1999, un drept de preemţiune la cumpărarea acestor apartamente.
Or, menţinerea sau denunţarea contractelor încheiate de un debitor în cadrul procedurii insolvenţei, conform art. 20 lit. j) din Legea nr. 85/2006, este dată în competenţa administratorului judiciar, iar cu privire la astfel de operaţiuni, persoanele interesate pot face contestaţie, contestaţie care se soluţionează conform art. 21 alin. (3) din Legea nr.85/2006 de judecătorul sindic.
Totodată, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic are atribuţia de a exercita controlul judecătoresc cu privire la activitatea administratorului judiciar şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei.
În speţă, este necontestat faptul că apartamentele în litigiu au fost înstrăinate de debitorul SC R. SA Giurgiu, societate aflată în procedura insolvenţei în dosarul nr. 29/122/2005 al Tribunalului Giurgiu, cu acordul administratorul judiciar SC M.C. SRL Giurgiu, caz în care, verificarea legalităţii acestui transfer de proprietate este dată în competenţa judecătorului sindic.
Ca atare, constatând că reclamanţii au dedus judecăţii o acţiune în anularea unui transfer de bunuri efectuat de un debitor în procedura colectivă a insolvenţei, sub supravegherea administratorului judiciar, Înalta Curte, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a admite recursul şi a modifica, în parte, sentinţa atacată, în sensul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, va stabili competenţa de soluţionare a acestei acţiuni în favoarea judecătorului sindic din dosarul nr. 29/122/2005 al Tribunalului Giurgiu.
Referitor la cererea având ca obiect acţiunea în obligarea prim pârâtei la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/1996, Înalta Curte urmează a constata că este vorba de o acţiune de drept comun care este dată, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, în speţă a Judecătoriei Giurgiu, sens în care cu privire la această cerere va fi menţinută dispoziţia dată prin sentinţa recurată.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut că sentinţa supusă controlului prin recurs este motivată în raport de soluţia adoptată şi că, în raport de dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea asupra unui conflict de competenţă se dă fără citarea părţilor, nu pot fi primite motivele de recurs vizând nemotivarea şi nelegala citare a părţilor la judecata conflictului finalizată prin pronunţarea sentinţei recurate.
De asemenea, Înalta Curte a constat că prin sentinţa recurată, curtea de apel a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Giurgiu (conform menţiunilor din minută şi considerentele sentinţei) şi nu în favoarea Tribunalului Giurgiu, cum eronat s-a consemnat în dispozitivul acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de SC T.I. SRL Giurgiu împotriva sentinţei civile nr. 33 din 10 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică, în parte, sentinţa în sensul că stabileşte competenţa de soluţionare a acţiunii în anularea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1153 din 15 iunie 2006 de B.N.P. C.V., în favoarea judecătorului sindic din dosarul nr. 29/122/2005 al Tribunalului Giurgiu.
Menţine dispoziţia privind stabilirea competenţei de soluţionare a acţiunii având ca obiect obligarea la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare în favoarea Judecătoriei Giurgiu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7338/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7181/2007. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
