ICCJ. Decizia nr. 7222/2007. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 7222

Dosar nr. 2736/117/200.

Şedinţa publică din 31 octombrie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.

Prin acţiunea formulată la data de 20 martie 2006, reclamanţii M.E., M.A. şi P.M., au solicitat Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu pârâtul primarul municipiului Cluj, anularea dispoziţiei cu nr. 891 din 24 februarie 2006 prin care a fost respinsă notificarea acestora cu nr. 2010/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 1063 din 30 noiembrie 2006, Tribunalul Cluj a admis în parte, acţiunea reclamanţilor a anulat parţial dispoziţia contestată şi a obligat pârâtul primarul municipiului Cluj-Napoca să emită în favoarea reclamanţilor o nouă dispoziţie de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul construcţie corp nr. 2, situat în municipiul Cluj Napoca, compusă din 2 camere şi o bucătărie, conform fişei tehnice a imobilului de la data naţionalizării, cu nr. top 10039.

S-a respins cererea având ca obiect stabilirea despăgubirilor pentru corpul nr. 1 de clădire din imobilul situat la adresa menţionată, înscris în C.F. nr. 6909 Cluj-Napoca cu nr. top 10039, precum şi cererea pentru obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Prin dispoziţia nr. 891 din 24 februarie 2006, pârâtul a respins notificarea cu nr. 2010/2001 formulată de reclamanţi pentru despăgubirea a două corpuri de clădire situate în municipiul Cluj-Napoca.

În motivarea dispoziţiei s-a arătat pentru corpul nr. l de clădire, că a fost restituit în baza Legii nr. 112/1995, iar pentru corpul nr. 2 de clădire, neevidenţiat în C.F., că nu se face dovada preluării la stat, astfel că, cererea nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Din memoriul tehnic efectuat în cauză şi din celelalte probe administrate a rezultat că, la data naţionalizării, a existat şi corpul 2 de clădire, neevidenţiat în C.F., pentru care reclamanţii nu au primit despăgubiri anterior Legii nr. 10/2001.

În perioada cuprinsă între data naţionalizării şi aceea a intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, construcţia a fost distrusă, ceea ce nu poate fi imputat reclamanţilor.

În cauză s-a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Referitor la cererea privind stabilirea despăgubirilor pentru corpul nr. 1 de clădire, înscris în C.F. nr. 6909 Cluj-Napoca cu nr. top 10039, aceasta a fost respinsă, avându-se în vedere faptul că cererea pentru acest corp a fost soluţionată în baza Legii nr. 112/1995, reclamantele semnând fără obiecţiuni procesul-verbal de predare-primire al imobilului.

Pentru că reclamantele nu au depus acte justificative pentru cheltuielile de judecată, cererea de acordare a acestora a fost respinsă.

Prin Decizia civilă nr. 118/A/2007, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul primarul municipiului Cluj-Napoca şi a fost obligat la plata sumei de 700 lei, cheltuieli de judecată parţiale.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:

Critica cu privire la corpul II de clădire, potrivit căreia acesta nu intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, nefiind preluat de stat şi neînscris în C.F. în proprietatea statului s-a apreciat ca fiind nefondată iar hotărârea instanţei de fond ca legală.

În cartea funciară, într-adevăr nu au fost evidenţiate ambele corpuri de clădire, dar din răspunsurile Primăriei municipiului Cluj-Napoca, emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, a reieşit că în fapt, din proprietatea antecesorilor reclamanţilor au fost preluate două corpuri de clădire.

Preluarea în fapt a imobilului de către Statul Român şi neluarea măsurilor pentru întreţinerea acestuia, au condus la degradarea totală a corpului II de clădire, dar acestea nu au exclus dreptul reclamanţilor de a fi beneficiarii măsurilor reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.

În baza art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. s-a micşorat onorariul avocaţial pretins de reclamantă şi a fost obligat apelantul la plata sumei de 700 lei către M.E.

Prin recursul declarat împotriva deciziei pronunţate în apel, pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca a formulat critici cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 asupra corpului II de clădire.

În susţinere s-a arătat că pentru acest corp de clădire, statul nu şi-a înscris dreptul de proprietate în C.F. şi nefiind preluat de către acesta, distrugerile şi degradările acestei clădiri nu pot fi imputate statului.

Recursul va fi respins pentru următoarele considerente:

Pentru cel de al doilea corp de clădire chiar dacă statul nu şi-a înscris dreptul său de proprietate în C.F., s-au făcut dovezi din care să rezulte că acest imobil a fost naţionalizat şi preluat de stat.

Astfel, prin adresa cu nr. 17/385 din 5 octombrie 1992, emisă de RA A.I.F.L. Cluj, către reclamanta M.E. ( fila 33, dosar fond ), s-a reţinut că imobilul din Cluj-Napoca, este compus din două corpuri de clădire, alcătuite astfel: primul din parter şi al doilea din parter şi etaj.

S-a mai reţinut că acest imobil a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950 şi se află în proprietatea statului.

Prin adresa cu nr. 20413/401 din 21 mai 1991, emisă de Primăria municipiului Cluj-Napoca, se comunică reclamantei M.E. că imobilul din litigiu a fost trecut în proprietatea Statului Român cu titlu de naţionalizare, şi că pentru soluţionarea cererii sale, se aşteaptă apariţia unui act normativ în materie ( fila 32, dosar fond).

De fapt, prin criticile formulate de pârât nu se contestă existenţa acestui corp de clădire ci faptul că acesta nu a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950, astfel că degradările şi distrugerile în timp nu-i sunt imputabile şi nu poate fi obligat la despăgubiri.

Legea nr. 10/2001, este o lege al cărui obiect de reglementare îl constituie măsurile reparatorii care se acordă pentru imobilele preluate în mod abuziv, cu titlu sau fără titlu.

Din înscrisurile depuse la dosar, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, rezultă că şi cel de-al doilea corp de clădire a fost naţionalizat, ceea ce face ca şi pentru acesta să fie aplicabile dispoziţiile legii menţionate.

În acest sens, hotărârea instanţei de apel se priveşte ca legală, reclamanţii fiind îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul construcţie, corp nr. 2, astfel că în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul primarul municipiului Cluj-Napoca, împotriva deciziei nr. 118/A din l3 aprilie 2007 a Curţii de Apel Cluj.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7222/2007. Civil