ICCJ. Decizia nr. 7632/2007. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7632
Dosar nr. 1174/42/2007
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2007
Deliberând, asupra cauzei civile de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti reclamantul R.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC C. SA, primarul municipiului Ploieşti şi Consiliul Local Ploieşti, anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1944 N/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că, în baza Legii nr. 10/2001, a adresat Primăriei Ploieşti notificarea nr. 2925/2001, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Ploieşti, judeţul Prahova, proprietatea autorilor săi, preluat abuziv de regimul comunist.
Se arată că această acţiune are la bază contestaţia sa împotriva respingerii abuzive a notificării, înregistrată sub nr. 8547/2005 pe rolul Tribunalului Prahova.
La data de 16 martie 2006, reclamantul a formulat cerere de modificare a acţiunii în sensul chemării în judecată, în calitate de pârâţi, a numiţilor S.I. şi S.M., aceştia fiind cumpărători de rea-credinţă ai imobilului în litigiu.
În şedinţa din 31 decembrie 2006, instanţa din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei, în raport de dispoziţiile art. 2 pct. 4 C. proc. civ. şi de cele prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 8040 din 31 octombrie 2006, Judecătoria Ploieşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia civilă.
Cauza s-a înregistrat la Tribunalul Prahova sub nr. 10029/105 din 28 noiembrie 2006.
Prin sentinţa civilă nr. 1616 din 18 decembrie 2006, Tribunalul Prahova a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, a constatat conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Ploieşti pentru soluţionare prin regulator de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 1 pct. 1 şi art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a acţiunii având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare revine în primă instanţă judecătoriei, în speţă nefiind incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001, prevederile art. 24 alin ultim şi cele ale art. 31 alin. (2) din lege fiind norme derogatorii de la dreptul comun, de strictă interpretare.
Împotriva sentinţei civile nr. 1616 din 18 decembrie 2006, a declarat recurs reclamantul R.G.
Soluţionând recursul, Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 470 din 3 mai 2007, a respins ca nefondat recursul, reţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 1 pct. 2 şi art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare revine judecătoriei, întrucât această instanţă soluţionează în primă instanţă toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.
Urmare respingerii recursului, constatându-se conflict negativ de competenţă, Tribunalul Prahova a înaintat dosarul Curţii de Apel Ploieşti, fiind înregistrat sub nr. 1174/42/2007.
În soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Curtea de Apel Ploieşti, prin sentinţa nr. 8cc din 5 iunie 2007 a stabilit competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
S-a reţinut că, întrucât contractul de vânzare-cumpărare nr. 1944 N/2000 a fost perfectat înainte de apariţia Legii nr. 10/2001, nu-i sunt aplicabile dispoziţiile acestei legi, deoarece, pe de o parte, la momentul încheierii contractului, Legea 10/2001 nu era în vigoare, iar pe de altă parte, potrivit principiului stabilit de Constituţie, legea civilă nu retroactivează.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul R.G., invocând dispoziţiile art. 24 (în prezent art. 26) din Legea nr. 10/2001, coroborate cu cele din art. 17 C. proc. civ.
Analizând hotărârea atacată, Înalta Curte apreciază că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 1 alin. (1) C. proc. civ., judecătoriile soluţionează în primă instanţă „toate cererile şi procesele, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe".
Textul instituie regula jurisdicţiei de drept comun în favoarea judecătoriilor, ceea ce conduce la concluzia că restrângerea competenţei judecătoriilor trebuie să fie expresă şi limitativă.
Normele de competenţă fiind de strictă interpretare, rezultă că în măsura în care codul de procedură civilă sau legile speciale nu prevăd în mod expres competenţa materială a altei instanţe pentru soluţionarea în primă instanţă a unei anumite cereri, competenţa revine judecătoriei.
În prezenta cauză, nici dispoziţiile art. 2 C. proc. civ. şi nici cele ale Legii nr. 10/2001 nu reglementează competenţa tribunalului pentru judecarea acţiunilor având ca obiect anularea contractelor de vânzare-cumpărare.
Art. 26 din Legea nr. 10/2001, invocat de recurent, conţine norme derogatorii de la dreptul comun, de strictă interpretare, în sensul că sunt de competenţa tribunalului, în primă instanţă, numai plângerile îndreptate împotriva dispoziţiei/deciziei de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că în temeiul dispoziţiilor art. 1 C. proc. civ., competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă revine judecătoriei.
Pentru cele prezentate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul R.G. împotriva sentinţei nr. 8cc din 5 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7667/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7534/2007. Civil → |
|---|
