ICCJ. Decizia nr. 7655/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7655
Dosar nr. 45150/3/2007
Şedinţa publică din 2 decembrie 2008
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la 13 decembrie 2007 reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în Suedia pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului M.N.
În motivarea cererii s-a arătat că la 27 noiembrie 2007 pârâtul a fost returnat din Suedia pentru motiv de şedere ilegală. Pentru a înlesni readmisia persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile în vigoare pentru intrare sau pentru şedere, între România şi Suedia a fost încheiat Acordul de readmisie ratificat prin Legea nr. 642/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 51F din 11 ianuarie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins cererea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în speţă limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie nu priveşte un lucrător, pentru a fi aplicabile prevederile Anexei 7 la Protocolul privind condiţiile şi aranjamentele referitoare la admiterea Republicii Bulgaria şi a României în Uniunea Europeană, ce face parte integrantă din Legea nr. 157/2005, iar derogările stabilite prin măsurile tranzitorii nu au aplicabilitate.
În speţă nu există nicio sentinţă penală de condamnare iar limitarea dreptului la liberă circulaţie nu se solicită a fi dispusă din raţiuni de ordine publică, securitate naţională ori sănătate publică.
Apelul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 419 A din 29 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat că este adevărat că dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut ci, dimpotrivă, unul susceptibil de limitări, astfel cum rezultă din Protocolul nr. 4, din prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 248/2005.
Aplicarea unei astfel de restrângeri în exerciţiul dreptului cetăţeanului la liberă circulaţie trebuie să îşi găsească un puternic suport probator în planul faptelor săvârşite de acesta, care trebuie să cunoască o anumită gravitate, iar în niciun caz ea nu poate fi întemeiată exclusiv pe fapta, necenzurabilă de autorităţile ţării de origine, returnării acelei persoane în ţara a cărei cetăţenie o are.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative critica, nemotivată în drept, vizând următoarele aspecte:
Înscrisurile înaintate ca probe au fost întocmite în punctul de trecere a frontierei ca urmare a măsurii de returnare dispuse de statul străin, această măsură neputând fi cenzurată.
Returnarea unui cetăţean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în baza unui acord de readmisie, se aplică atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat membru din Uniunea Europeană de către cetăţeanul român cu privire la care se solicită returnarea, ceea ce conduce la concluzia că doar acel stat membru al Uniunii Europene poate cenzura legalitatea măsurii de returnare.
Obligaţia statului român ca ulterior readmisiei cetăţeanului român returnat, să restrângă dreptul la liberă circulaţie al respectivului cetăţean român este expres stipulată prin art. 38 din Legea nr. 248/2005.
Măsura restrângerii se justifică pentru apărarea ordinii, situaţie prevăzută printre cele limitative enumerate de art. 53 din Constituţie. Măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat nu încalcă prevederile din Constituţie sau alte instrumente juridice internaţionale referitoare la dreptul la liberă circulaţie.
Potrivit art. 25 din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege, astfel că ţine de opţiunea legiuitorului instituirea anumitor cerinţe specifice în care cetăţenii români pot circula în străinătate.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate în primă instanţă, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente.
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulaţie în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situaţia prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti.
Aşadar, luarea acestei măsuri este de competenţa instanţelor judecătoreşti cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere şi analizare a dovezilor administrate în cauză.
Într-adevăr, libertatea circulaţiei cetăţenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituţie. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu stabileşte că, prin simpla retumare dintr-un alt stat a unui cetăţean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
În legislaţia primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
În legislaţia secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 şi de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabileşte că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, şi care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei civile nr. 419 A din 29 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2008.
6
| ← ICCJ. Decizia nr. 7715/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7603/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
