ICCJ. Decizia nr. 7603/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7603
Dosar nr. 13585/3/2007
Şedinţa publică 28 noiembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin notificările înregistrate sub nr. 1098 din 13 august 2001 şi 301 din 14 februarie 2002 la executorul judecătoresc şi înregistrate la Primăria Municipiului Bucureşti, petiţionarul G.A.A., în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, a solicitat restituirea imobilului situat în Bucureşti, alcătuit din 4395 mp teren şi construcţii compuse din 4 camere; 2 antreuri; 1 marchiză; 1 birou; 1 bucătărie; 1 baie; 2 closete; pod; pivniţă; 1 garaj cu 2 camere; o magazie.
În motivarea notificării, petiţionarul a arătat că este moştenitorul bunicului său E.P., decedat la 11 aprilie 1974 în Franţa. Bunicul său, în calitate de proprietar al Societăţii de Fabrici de Zahăr şi Rafinării din România, a dobândit, în baza actului de vânzare-cumpărare din 13 iulie 1911, proprietatea asupra terenului situat în Bucureşti, precum şi a construcţiilor existente pe acesta.
Singurele moştenitoare ale defunctului său bunic E.P. au fost cele două fiice ale sale: L.J.B. (căsătorită cu K.B.), cunoscută şi sub numele de L. şi M.G. (căsătorită G.).
Natura moştenirii este testamentul întocmit de E.P. la 5 martie 1968 la Beirut.
Mătuşa sa, L.J.B., a lăsat prin testament soţului său K.B. toată averea, ea decedând la 18 ianuarie 1985 în S.U.A.
La rândul său, B.K. a decedat şi el la 30 noiembrie 1988 în S.U.A., iar, lui, petiţionarului, i-a revenit întreaga masă succesorală în calitate de legatar universal.
Petiţionarul a mai arătat că toate construcţiile de pe teren au fost demolate, iar terenul ce a fost proprietatea bunicului său se află în posesia unei societăţi comerciale.
Prin dispoziţia nr. 3701 din 24 ianuarie 2005 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti au fost respinse notificările ca nedovedite, în sensul că petiţionarul nu a depus acte care să ateste dreptul de proprietate şi calitatea de moştenitor.
Prin cererea înregistrată la data de 18 aprilie 2007, reclamantul G.A.A., în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti, a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 3701 din 24 ianuarie 2005, solicitând anularea acesteia şi restituirea în natură a imobilului, teren menţionat, arătând că deşi a depus toate actele ce fac dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită, în mod nelegal i s-au respins notificările.
Fiind astfel investit, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 1172 din 14 septembrie 2007, a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din contractul de vânzare-cumpărare depus la dosar rezultă că dreptul de proprietate asupra imobilului a aparţinut SC D.S.R.Z. şi nu unei persoane fizice, iar pe de altă parte, nu s-a făcut dovada nici a transmiterii succesiunii de la E.P., bunicul reclamantului, către acesta din urmă.
Potrivit Legii nr. 10/2001, modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, reclamantul ar fi trebuit să facă dovada că bunicul său era proprietar sau unicul asociat al persoanei juridice care a deţinut imobilul la data preluării acestuia în mod abuziv, să depună bilanţul contabil al societăţii la data naţionalizării (anul 1948) din care să rezulte activul şi pasivul, respectiv înregistrarea în activul societăţii a acestui imobil, precum şi tabelul cu numele asociaţilor şi părţile sociale deţinute de către aceştia, aşa cum cer dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 3409din 5 iulie 2007 de B.N.P. C.M.P., reclamantul G.A.A. a vândut drepturile litigioase ce fac obiectul dosarului nr. 13585/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, numiţilor R.C.M.; M.B.C. şi A.I.
În această calitate, cumpărătorii de drepturi litigioase au formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 1172 din 14 septembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Prin Decizia nr. 36 A din 21 februarie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă, a admis apelurile formulate de reclamanţii: R.C.M.; M.B.C. şi A.I.
A schimbat în tot sentinţa şi pe fond:
A admis contestaţia.
A dispus anularea dispoziţiei nr. 3701 din 24 ianuarie 2005 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General.
A obligat pe pârât să înainteze către A.V.A.S. notificările înregistrate în evidenţele sale sub nr. 1098 din 13 august 2001 şi nr. 301 din 14 februarie 2002 formulate de G.A.A., autorul cu titlu particular al apelanţilor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că debitorul obligaţiei de a soluţiona notificarea numitului G.A.A., nu era Primăria Municipiului Bucureşti, deoarece aceasta nu are calitate de persoană deţinătoare a imobilului, acesta găsindu-se în patrimoniul societăţii SC A. SA.
Întrucât Primăria Municipiului Bucureşti a procedat nelegal la soluţionarea notificărilor, fără a-şi verifica propria competenţă pentru emiterea dispoziţiei de soluţionare a cererilor cu care fusese investită, dispoziţia emisă şi contestată este lovită de nulitate, fiind dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 25 din Legea nr.10/2001, republicată, precum şi ale art. 29 şi art. 31 din aceeaşi lege.
Drept urmare, a concluzionat instanţa de apel, entitatea ce va trebui să soluţioneze notificările este instituţia publică implicată în privatizare, respectiv A.V.A.S. (succesorul F.P.S.), iar nu SC A. SA, deoarece aceasta este integral privatizată din anul 2000, situaţie în care este exclusă aplicarea art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs atât reclamanţii: R.C.M.; M.B.C. şi A.I. cât şi pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General.
I. Prin recursul declarat, reclamanţii invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţin, în esenţă, că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, întrucât notificările trebuiau trimise spre soluţionare unităţii deţinătoare, în speţă SC A. SA şi nu instituţiei implicată în privatizare, cum greşit s-a procedat.
II. Prin recursul declarat, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţine, în esenţă, că instanţa de apel trebuia să aibă în vedere numai înscrisurile depuse la dosarul ce a stat la baza emiterii dispoziţiei şi printre care nu se regăsesc acte doveditoare. În sensul Legii nr. 10/2001 actele doveditoare se depun fie odată cu notificarea fie până la soluţionarea acesteia.
În acest fel, instanţa de apel a interpretat greşit prevederile art. 22-23 din actul normativ menţionat.
I. Referitor la recursul reclamanţilor, se constată că acesta este nefondat.
Conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, „În termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Conform art. 29 alin. (3) din acelaşi act normativ „În situaţia imobilelor prevăzute la alin. (1) şi (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispoziţiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător".
Din dispoziţiile art. 25 alin. (1) din actul normativ menţionat rezultă că notificarea se soluţionează de unitatea deţinătoare.
Cum, în speţă, Primăria Municipiului Bucureşti nu avea calitate de persoană deţinătoare a imobilului, acesta găsindu-se în patrimoniul SC A. SA, în mod just instanţa de apel a constatat că dispoziţia emisă de pârâtă este lovită de nulitate şi a trimis notificările spre competentă soluţionare instituţiei publice implicată în privatizare, respectiv A.V.A.S., în raport de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi nu la societatea SC A. SA, deoarece aceasta este privatizată integral din anul 2000, situaţie în care este exclusă aplicarea art. 21 prin Legea nr. 10/2001, republicată.
De aceea, în raport de considerentele ce preced, recursul reclamanţilor se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
II. Referitor la recursul pârâtului Municipiul Bucureşti:
Conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În speţă, motivul de recurs a fost indicat formal, în condiţiile în care critica formulată nu vizează soluţia pronunţată de instanţa a cărei hotărâre se atacă.
Cum motivul indicat în cererea de recurs nu se încadrează în textul legal indicat de recurent, recursul acestuia se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii: R.C.M.; A.I. şi M.B.C. şi de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, împotriva deciziei nr. 36 A din 21 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7655/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7561/2007. Civil → |
|---|
