ICCJ. Decizia nr. 7754/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7754
Dosar nr.529/116/2007
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2007
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Călăraşi la data de 7 iulie 2007, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Italia a pârâtului M.V., pe o durată de până la 3 ani.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 6 decembrie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, ratificat prin Legea nr. 173/1997.
Prin sentinţa civilă nr. 361 din 27 februarie 2007, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, că după data de 1 ianuarie 2007, când România a devenit stat membru al Uniunii Europene, devin aplicabile dispoziţiile de drept european şi Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European, cetăţenii români sunt cetăţeni ai uniunii care au drept la liberă circulaţie în aceste state.
Că simpla neîndeplinire a formalităţilor privind intrarea şi ieşirea străinilor nu este de natură să constituie o conduită care ameninţă ordinea şi securitatea publică şi nu poate justifica prin ea însăşi, o măsură care să conducă la limitarea dreptului la liberă circulaţie.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia nr. 408 din 5 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă următoarele:
După data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a devenit membră a Uniunii Europene, dreptul la liberă circulaţie nu mai poate fi guvernat doar de legislaţia internă.
Comparând dispoziţiile cuprinse în legea română, referitoare la regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate (Legea nr. 248/2005), cu reglementările la nivel comunitar, Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene, a constatat că dispoziţiile interne sunt mai restrictive decât cele europene.
Simpla neîndeplinire a formalităţilor privind intrarea şi şederea cetăţeanului român pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene, nu poate fi considerată, prin sine, ca fiind o conduită de natură a ameninţa securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, invocând cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând critica de nelegalitate, reclamanta a susţinut că hotărârea atacată încalcă prevederile art. 38 lit. a) şi art. 52 din Legea nr. 248/2005, prin aceea că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie este condiţionată de returnarea persoanei dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat, dacă acea persoană a încălcat legislaţia statului de unde a fost returnat.
S-a susţinut că returnarea unui cetăţean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, se aplică evident când s-a încălcat ordinea juridică internă a respectivului stat, de către cetăţeanul român, ceea ce conduce la concluzia că doar acel stat poate cenzura nelegalitatea măsurii de returnare.
A mai arătat, că Legea nr. 248/2005, este în deplină concordanţă cu prevederile Protocolului nr. 4 la Convenţia europeană, fiind îndeplinite toate cerinţele pentru restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului în Italia pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
Recursul nu este fondat.
Din considerentele deciziei atacate rezultă, că instanţa de apel a analizat conţinutul dispoziţiilor legale din dreptul intern comparativ cu dreptul comunitar în materie şi a statuat că simpla returnare nu este suficientă prin ea însăşi pentru a se lua măsura limitării exercitării dreptului la liberă circulaţie, în timp ce reclamanta-recurentă, după dezvoltarea conţinutului unor texte legale, s-a limitat la a susţine că faptul returnării constituie temei suficient pentru luarea măsurii.
O astfel de susţinere nu poate fi primită.
Pentru corecta aplicării a legii, este necesar a se stabili faptele care au determinat returnarea persoanei în baza acordului de readmisie şi dacă acestora le sunt sau nu aplicabile măsurile restrictive prevăzute în dreptul intern sau în cel comunitar precum şi existenţa unui raport de proporţionalitate între faptele săvârşite şi măsura propusă.
Însuşi textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 exclude simplul fapt al returnării ca unic şi suficient temei pentru luarea măsurii prevăzută, folosind sintagma „instanţa poate...".
Posibilitatea legală prevăzută de textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, impune judecătorului naţional să cerceteze faptele care au determinat returnarea persoanei fără ca prin această operaţiune să cenzureze în vreun fel măsura returnării.
În consecinţă, neexistând corelaţie între considerentele deciziei atacate şi motivele de recurs, cel din urmă va fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 408 din 5 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8126/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 775/2007. Civil → |
|---|
