ICCJ. Decizia nr. 7762/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7762
Dosar nr. 1482/3/2007
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2007
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 16 ianuarie 2007, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, să dispună restrângerea exercitării de către pârâtul D.V. a dreptului la liberă circulaţie în Italia pe o perioadă de până la 3 ani.
Motivând cererea, reclamanta a susţinut că pârâtul a fost returnat din Italia la 28 octombrie 2006, în baza acordului de readmisie dintre România şi acest stat, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 38 lit. a) şi art. 39 din Legea nr. 248/2005, potrivit cu care măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de până la 3 ani.
Cererea astfel motivată a fost respinsă prin sentinţa nr. 112 din 22 ianuarie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, a reţinut în esenţă, după analiza dispoziţiilor din dreptul intern comparativ cu dreptul comunitar, că readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica persistenţa unei ingerinţe atât de semnificative în libertatea de circulaţie a pârâtului şi nu poate fi privită ca necesară într-o societate democratică şi proporţională cu scopul urmărit.
Pe de altă parte, în cauză nu au fost administrate probe concludente din care să rezulte că restrângerea temporară a dreptului la liberă circulaţie în privinţa pârâtului se înscrie în limitele prevăzute de art. 53 alin. (1) din Constituţie.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia nr. 289 A din 9 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Pentru a decide astfel, curtea de apel, a reţinut, că în raportul dintre legislaţia naţională şi legislaţia comunitară, au prioritate normele comunitare, relevantă fiind Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004, privind dreptul la liberă circulaţie şi la şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii uniunii şi membrii familiilor acestora şi Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
A mai reţinut, că returnarea pârâtului în baza acordului de readmisie nu este prin ea însăşi suficientă pentru ca instanţa română să restricţioneze dreptul la liberă circulaţie a pârâtului pe teritoriul Italiei.
Condiţia persoanei în cauză trebuie să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii.
Simpla nerespectare a condiţiilor prevăzute de legea italiană referitoare la dreptul de şedere pe teritoriul său a unui cetăţean român nu poate fi încadrată în sfera noţiunilor de ordine, siguranţă sau sănătate publică, pentru ca acţiunea reclamantei să fie admisă.
În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, prin care a solicitat casarea hotărârilor de mai sus şi pe fond, admiterea cererii aşa cum a fost formulată.
Dezvoltând critica de nelegalitate, reclamanta a susţinut că hotărârea atacată încalcă prevederile art. 38 lit. a) şi art. 52 din Legea nr. 248/2005, prin aceea că returnarea unei persoane în baza acordului de readmisie constituie temei suficient şi necenzurabil pentru luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie.
S-a susţinut că prevederile Legii nr. 248/2005, sunt în deplină concordanţă cu normele dreptului comunitar şi oferă garanţiile necesare pentru înlăturarea abuzurilor.
Recursul nu este fondat.
Aşa cum rezultă din considerentele deciziei atacate şi a dezvoltării recursului criticile recurentei exced considerentelor care au determinat soluţia adoptată de curte.
Astfel, în esenţă curtea de apel a făcut o analiză a dispoziţiilor legale din dreptul intern comparativ cu dreptul comunitar în materie şi a statuat că simpla returnare nu este suficientă prin ea însăşi pentru a se lua măsura limitării exercitării dreptului la liberă circulaţie, în timp ce recurenta, după arătarea conţinutului unor texte legale s-a limitat la a susţine că faptul returnării constituie temei suficient pentru luarea măsurii.
Asemenea susţinere nu poate fi primită.
Esenţial pentru corecta aplicare a legii este a se stabili faptele care au determinat returnarea persoanei în baza acordului de readmisie şi dacă acestora le sunt sau nu aplicabile măsurile restrictive prevăzute în dreptul intern sau în dreptul comunitar precum şi existenţa unui raport de proporţionalitate între faptele săvârşite şi măsura propusă.
Aceasta pentru că însuşi textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, exclude simplul fapt al returnării ca unic şi suficient temei pentru luarea măsurii prevăzută folosind sintagma „instanţa poate ...".
Posibilitatea legală prevăzută impune judecătorului naţional să cerceteze faptele fără ca prin aceasta să cenzureze în vreun fel măsura returnării.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 289 A din 9 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7759/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 776/2007. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
