ICCJ. Decizia nr. 7764/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7764
Dosar nr. 1510/86/2007
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 14 martie 2007 reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Germania, în ce-l priveşte pe pârâtul P.I.F., pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Germania la data de 27 decembrie 2006, în baza Convenţiei dintre Ministerul de Interne al României şi cel similar al Germaniei din 1992, astfel că sunt aplicabile în speţă prevederile art. 38 lit. a) şi art. 52 din Legea nr. 248/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 678 din 19 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Suceava acţiunea a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că norma internă este parţial incompatibilă cu norma comunitară, că prin art. 27 din Directiva 2004/38/CE se stabilesc în mod precis şi lipsit de echivoc cele 3 excepţii de la principiul liberei circulaţii a persoanelor, care însă nu sunt incidente în cauză.
Reclamanta a declarat apel împotriva sentinţei menţionate, susţinând că aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 38 din Legea nr. 248/2005 este posibilă în condiţiile în care fapta a fost săvârşită de pârât la o dată la care acest act normativ era în vigoare, măsura solicitată impunându-se în vederea apărării securităţii naţionale şi a ordinii publice.
Prin Decizia civilă nr. 181 din 5 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, apelul a fost respins ca nefondat.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 nu sunt în concordanţă cu Directiva Consiliului nr. 38/2004 CE, potrivit căreia limitarea dreptului la libera circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică, iar în speţă singurul motiv invocat de reclamantă a fost returnarea pârâtului din Germania.
Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei în apel, solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii acţiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine, în esenţă, că din dispoziţiile art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.
Măsura dispusă prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, se arată în continuare, se circumscrie situaţiilor expres prevăzute de art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migraţiei ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât şi extern, aşa cum se arată şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 855 din 28 noiembrie 2006.
Legea nr. 248/2005 asigură implementarea prevederilor constituţionale, a art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Analizând recursul, în limita susţinerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.
Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) şi art. 4 din Constituţia României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi şi obligaţii, iar, faţă de această prevedere, legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la libera circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, condiţiile art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Şi art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, aşa cum susţine recurenta.
Limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speţă, deoarece dispoziţiile dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.
În cauză, aşa cum corect s-a reţinut prin Decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condiţiile art. 27 din Directivă.
Intimatul-pârât a fost returnat din Germania pentru şedere ilegală, fără să fi fost judecat şi condamnat pentru săvârşirea vreunei fapte penale.
Or, faţă de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuia să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin restrângerea dreptului la liberă circulaţie a intimatului-pârât doar pe motiv de şedere ilegală în Germania, ar fi încălcat principiul proporţionalităţii.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 181 din 5 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă .
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7760/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 7765/2007. Civil → |
|---|
