ICCJ. Decizia nr. 785/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

- SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ -

Decizia nr. 785.

Dosar nr. 11481/1/2007

Şedinţa publică din 9 decembrie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

SC R. SA Bucureşti a emis Decizia nr. 36 din 19 ianuarie 2006, prin care au fost respinse notificările nr. 283/2001 şi 184/2002 formulate de petenta B.R.

Prin sentinţa nr. 773 din 29 mai 2006, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă, a fost respinsă contestaţia formulată împotriva deciziei emisă de pârâtă, de către B.R., în calitate de procurator al numiţilor B.S., B.C.M. şi V.R., reţinându-se că nu a fost făcută dovada faptului că imobilele ce au fost solicitate a fi restituite în natură au fost preluate de la autorul acestora S.L.

Apelul declarat de contestatori împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 330 din 25 octombrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.

Contestatorii au declarat recurs împotriva acestei hotărâri, iar prin Decizia nr. 2828 din 30 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, recursul a fost admis, a fost casată Decizia atacată şi a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a pronunţat Decizia nr. 426 din 18 octombrie 2007, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatori împotriva sentinţei nr. 773 din 29 mai 2006 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia civilă.

Împotriva susmenţionatei decizii au declarat recurs contestatorii, susţinând, în esenţă, că au fost încălcate prevederile art. 315 C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile cuprinse în Decizia de casare cu trimitere pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor urma.

Prin Decizia nr. 2828 din 30 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a fost casată Decizia nr. 330 din 25 octombrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, şi a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

În considerentele deciziei de casare s-a menţionat că instanţa de apel a reluat motivarea primei instanţe, fără a răspunde motivelor de apel formulate de contestatori, prin cererea înregistrată la data de 25 iulie 2006, decât în parte, iar la primul termen de judecată a fost depusă la dosar o cerere cuprinzând alte motive de nelegalitate şi netemeinicie, cu respectarea prevederilor art. 287 alin. (2) C. proc. civ., instanţa omiţând a se pronunţa asupra acestora, ceea ce reprezintă o necercetare a fondului litigiului.

Instanţa de trimitere nu s-a conformat îndrumărilor cuprinse în Decizia de casare, încălcând astfel prevederile art. 315 C. proc. civ., în sensul că a omis a se pronunţa cu privire la motivele de apel invocate prin cererea aflată la filele 14-16 din dosarul nr. 5737/2006 al curţii de apel referitoare la modificarea imobilului şi a destinaţiei acestuia.

Totodată, instanţa de trimitere nu s-a pronunţat în totalitate cu privire la motivele invocate în prima cerere de apel (fila 4), privitoare la necompetenţa teritorială.

În consecinţă, recursul urmează a fi admis, conform art. 313 C. proc. civ., a fi casată Decizia curţii de apel şi a fi trimisă cauza, aceleiaşi instanţe, pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanţii B.S., B.C.M. şi V.R. împotriva deciziei civile nr. 426 din 18 octombrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 785/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs