ICCJ. Decizia nr. 791/2007. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 791
Dosar nr. 1449/46/200.
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2007
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, la 28 mai 2002, N.E. a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC S. SA Drăgăşani, anularea deciziei nr. 27 din 9 mai 2002 emisă de intimată, obligarea la restituirea în natură a suprafeţei de 272,30 mp sau, în cazul în care restituirea în natură nu mai este posibilă, obligarea la măsuri reparatorii prin echivalent.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că intimata deţine în proprietate suprafaţa de 1372, 30 mp de care a fost deposedată ilegal contestatoarea. Prin hotărâre judecătorească irevocabilă a fost admisă acţiunea prin care contestatoarea a revendicat terenul şi casa, dar numai pentru 1100 mp. Diferenţa de 272,30 mp teren împreună cu construcţiile de pe acesta a fost înstrăinată de intimată în timpul procesului.
Prin sentinţa civilă nr. 30 din 17 ianuarie 2006 Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, a admis în parte contestaţia, a dispus anularea dispoziţiei nr. 27 din 9 mai 2002 emisă de SC S. SA Drăgăşani şi restituirea în natură către contestatoare a terenului în suprafaţă de 161, 90 mp situat în Drăgăşani, identificat în schiţa de la fila 105 dosar, folosit ca terasă de vară.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că terenul în litigiu a fost preluat abuziv de la autoarea reclamantei. Actele de vânzare-cumpărare a terenului au fost desfiinţate irevocabil, astfel încât în mod legal reclamanta îl solicită de la intimată.
Conform expertizei aflate la dosar, efectuată într-un alt litigiu, dar care identifică terenul, poate fi restituită suprafaţa de 161, 90 mp.
Tranzacţia invocată în întâmpinare priveşte acţiunea în pretenţii decurgând din acţiunea în revendicare a terenului de 1100 mp, soluţionată prin sentinţa civilă nr. 3414/1992 şi nicidecum terenul ce excede celor 1100 mp şi care face obiectului prezentului litigiu.
Prin încheierea din 10 februarie 2006 tribunalul a respins cererea de îndreptare a sentinţei formulată de contestatoare. S-a reţinut că schiţele de la filele 104 şi 105 din dosarul de fond sunt identice, astfel încât cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 281 C. proc. civ. nu este întemeiată.
Împotriva acestor hotărâri au declarat apel ambele părţi.
Prin Decizia civilă nr. 77 A din 4 mai 2006, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul declarat de reclamantă şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că terenul în suprafaţă de 161,90 mp este identificat prin schiţa de la fila 104 din dosar. A fost respins apelul declarat de reclamantă împotriva încheierii din 10 februarie 2006. A fost respins apelul declarat de intimată.
În considerentele hotărârii instanţei de apel s-a arătat că atât schiţa de la fila 104 cât şi schiţa de la fila 105 din dosarul de fond au fost întocmite cu ocazia efectuării unui raport de expertiză tehnică într-un alt proces purtat între părţi. Aceste schiţe nu sunt identice.
Instanţa de fond a soluţionat contestaţia în raport de expertiza tehnică efectuată întocmită în dosarul nr. 4268/2002 şi soluţionat prin sentinţa civilă nr. 391/2003 a Tribunalului Vâlcea, lucrare întocmită de expert A.M. Este adevărat că la efectuarea lucrării a participat şi expertul observator D.M.F., însă soluţia a fost pronunţată în raport de cele stabilite prin expertiza efectuată de expertul desemnat de instanţă.
Întrucât schiţa de la fila 105 a fost întocmită de expertul observator iar nu de expertul desemnat de instanţă, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei este întemeiat.
Cât priveşte apelul intimatei s-a apreciat că în mod corect prima instanţă a reţinut că tranzacţia invocată de aceasta se referă la o acţiune în pretenţii soluţionată prin sentinţa civilă nr. 359/2003 a Tribunalului Vâlcea, decurgând dintr-o acţiune în revendicare a unui teren în suprafaţă de 1100 mp, această ultimă acţiune fiind soluţionată prin sentinţa civilă nr. 3414/1992.
În dosarele susmenţionate acţiunea în revendicare a fost admisă pentru suprafaţa de 1100 mp şi aceeaşi suprafaţă de teren a fost avută în vedere şi la soluţionarea acţiunii în pretenţii.
Terenul în litigiu excede terenului în suprafaţă de 1100 mp, aşa încât nu se poate reţine că pârâta a tranzacţionat şi cu privire la suprafaţa de 161, 90 m.
Cât priveşte împrejurarea că autoarea reclamantei nu a avut în proprietate 2500 mp teren ci numai 1200 mp, această chestiune a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 391/2003, în sensul că autoarea acesteia a deţinut cu titlu de proprietate 2500 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 391/2003 pronunţată de Tribunalul Vâlcea s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la terenurile vândute prin aceste acte.
Împotriva acestei hotărâri pârâta a declarat recurs critica, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 7 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
1. Decizia este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 şi art. 10 din Legea nr. 10/2001, art. 221 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, art. 480 şi art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ.
În cadrul unei acţiuni în revendicarea terenului în suprafaţă de 2200 mp şi a casei de pe el, soluţionată prin sentinţa civilă nr. 3414/1992, pârâta a fost obligată să-i respecte reclamantei proprietatea asupra unui teren în suprafaţă de 1100 mp împreună cu casa de pe el.
Statuarea instanţei se coroborează cu alte înscrisuri din care rezultă că autoarea reclamantei a avut în proprietate până la naţionalizarea din 1950 numai 1200 mp teren.
Din nici o probă nu a rezultat că autoarea reclamantei ar fi avut în proprietate 2500 mp, fiind nesocotite dispoziţiile art. 221 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Instanţa de apel a considerat greşit că operează autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 391/2003 în ceea ce priveşte suprafaţa de 2500 mp teren. Acţiunea rezolvată prin această sentinţă a avut ca obiect doar constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu SC B. SRL. Nu se poate vorbi de o statuare a instanţelor privind dreptul de proprietate al reclamantei asupra unui teren de 2500 mp situat în municipiul Drăgăşani.
Reţinând că în cauză operează autoritatea de lucru judecat instanţa de apel a omis să pună în discuţia părţilor această excepţie.
Diferenţa de teren de 100 mp, rezultată din suprafaţa de 1200 mp deţinută de autoarea reclamantei şi suprafaţa de 1100 mp redobândită de aceasta, a fost ocupată de un bloc edificat de stat. Această situaţie este confirmată şi de expertizele tehnice efectuate într-un proces anterior şi mai ales de raportul expertului observator.
Reclamanta nu poate obţine restituirea în natură a terenului în litigiu, faţă de prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. În mod eronat instanţa de apel nu a examinat motivul de nelegalitate invocat de pârâtă. Statuarea că terenul în litigiu nu reprezintă o amenajare de utilitate publică este infirmată de expertiza efectuată de A.M.;
2. Decizia cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Aspectele contradictorii ale justificării soluţiei constau în aceea că instanţa de apel a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 3414/1992 reclamanta a redobândit în cadrul unei acţiuni în revendicare terenul de 1100 mp, din suprafaţa de 2200 mp de teren, ceea ce nu s-a dovedit, pentru ca ulterior, fără probe, să statueze că în realitate autoarea contestatoarei deţinea înainte de naţionalizare suprafaţa de 2500 mp. Or, dacă într-adevăr autoarea contestatoarei deţinea în oraşul Drăgăşani o suprafaţă mai mare de 1100 mp, prin hotărârea dată în acţiunea în revendicare i-ar fi fost acordată toată această suprafaţă.
În dovedirea recursului, în temeiul art. 305 C. proc. civ., la dosarul cauzei au fost depuse, în copie, hotărâri judecătoreşti, adrese, înscrisuri privitoare la suprafeţele de teren pe care, în opinia recurentei, le-ar fi avut în localitatea Drăgăşani autoarea contestatoarei.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
1. Recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 10 şi art. 22 din Legea nr. 10/2001, art. 221 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, art. 480 şi art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ.
Motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează situaţia în care hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale.
Hotărârea este lipsită de temei legal atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată. Acest aspect nu poate fi reţinut în cauză, instanţa de apel motivând în drept soluţia la care s-a oprit.
Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii în sensul că a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greşit.
Instanţa de apel nu a nesocotit prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 221 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, în forma anterioară republicării, texte care impuneau persoanei care solicita măsuri reparatorii în sistemul legii speciale să depună actele doveditoare ale dreptului de proprietate.
În considerentele sentinţei civile nr. 391 din 30 iunie 2003 a Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, rămasă irevocabilă, s-a reţinut cu putere de lucru judecat faptul că autoarea contestatoarei a avut în proprietate un teren în suprafaţă de 2500 mp.
Faptul că litigiul în care a fost pronunţată această hotărâre a avut ca obiect anularea unor contracte de vânzare-cumpărare vizând terenul în suprafaţă de 162 mp din municipiul Drăgăşani, iar prezenta cauză are ca obiect restituirea în natură, ca măsură reparatorie consacrată de legea specială, a aceleiaşi suprafeţe de teren, nu poate justifica temeinicia criticii în sensul că în mod greşit a fost luată în considerare această hotărâre. Ceea ce s-a luat în considerare a fost dovada privitoare la existenţa în patrimoniul autoarei contestatoarei a terenului de 2500 mp.
În acelaşi context, nu este întemeiată nici critica privitoare la nepunerea în discuţia părţilor a excepţiei autorităţii lucrului judecat. Instanţa de apel nu a pronunţat o soluţie pe temeiul prevederilor art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ., pentru că nu a fost avută în vedere exclusivitatea hotărârii anterioare, care impune ca aceeaşi parte să nu fie chemată, în aceeaşi calitate, într-un proces ulterior pentru acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, ci a fost avută în vedere obligativitatea hotărârii, respectiv, aspectul pozitiv al puterii lucrului judecat. Dacă nu s-ar fi recunoscut reclamantei posibilitatea de a se prevala de dreptul reţinut prin hotărârea anterioară s-ar fi pronunţat o soluţie nelegală, susceptibilă de casare.
Nu au fost încălcate nici prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Terenul de 162 mp care a fost vândut de recurentă SC B. SRL a reintrat în patrimoniul vânzătoarei, prin anularea irevocabilă prin hotărâre judecătorească a contractului de vânzare-cumpărare. Or, în temeiul art. VI din Legea nr. 247/2005, imobilele înstrăinate cu încălcarea prevederilor legale, obiect al unor acte juridice desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, notificate potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, se restituie în natură.
Recurenta nu a arătat în ce ar consta nelegalitatea hotărârii dedusă din încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 480 C. civ. Având în vedere cadrul procesual fixat de contestatoare, respectiv acordarea de măsuri reparatorii conform legii speciale, Înalta Curte a apreciat că acest text nu-şi găseşte incidenţa în cauză.
Faţă de cele ce preced, criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au fost găsite neîntemeiate;
2. Nu a putut fi primită nici critica privitoare la faptul că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, argumentat pe ideea că dacă autoarea contestatoarei ar fi avut în proprietate 2500 mp acţiunea în revendicare a acesteia nu ar fi fost admisă numai pentru 1100 mp.
Această critică priveşte tot întinderea suprafeţei de teren, ce a format obiect de analiză în cadrul primului motiv de recurs.
Ca atare, nu este întemeiat nici motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S. SA Drăgăşani împotriva deciziei civile nr. 77 A din 4 mai 2006 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 109/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 734/2007. Civil → |
---|