ICCJ. Decizia nr. 8012/2007. Civil. Contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8012
Dosar nr. 5277/1/2007
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2007
Deliberând constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4481 din 8 noiembrie 2005, Tribunalul Bucureşti a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Guvernul României, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Casa Naţională de pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti; a respins acţiunea formulată de reclamanta S.A.M., împotriva pârâţilor Guvernul României, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Casa Naţională de pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 133 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale calculul şi plata indemnizaţiei de asigurări sociale se fac lunar de către angajator în situaţia persoanelor care desfăşoară activităţi pe baza de contract individual de muncă. În atare situaţie, modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale privind calcularea indemnizaţiei aferente concediului pentru creşterea copilului precum şi pretenţia concretă de recalculare a indemnizaţiei pentru perioadele 1 ianuarie-31 august 2004, 9 octombrie 2004-3 august 2005 trebuie să fie formulate în contradictoriu cu angajatorul. Reclamanta nu a făcut dovada raportului juridic existent între ea şi persoanele chemate în judecată pentru ca mai apoi, să solicite recalcularea drepturilor de asigurări sociale cuvenite.
Prin încheierea din 18 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia civilă, s-a respins excepţia de nelegalitate a normelor de aplicare în anii 2004-2005 a dispoziţiilor Legii nr. 19/2000; ordinele Ministerului nr. 7/2004 şi nr. 134/2004; art. 18 din OUG nr. 148/2005; a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (4) din OUG nr. 148/2005, formulate de reclamanta S.A.M.
Împotriva încheierii din 18 mai 2007 mai sus enunţată a declarat recurs reclamanta S.A.M. criticând-o ca fiind nelegală, invocând art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 C. proc. civ., deoarece:
- Instanţa rămânând în pronunţare cu cauza nu a adus la cunoştinţă în cadrul şedinţei publice că a fost respinsă excepţia şi nici nu a prezentat motivele respingerii;
- Încheierea de şedinţă din 18 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti nu este motivată, iar partea în cauză (reclamanta) nu a primit motivarea;
- Excepţiile ridicate de reclamantă au respectat dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
Recursul nu este fondat.
Din cuprinsul încheierii din data de 18 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, recurată de reclamantă, rezultă că dezbaterea cauzei a fost publică, cum de altfel publică a fost şi pronunţarea.
Încheierea este motivată şi nu se comunică părţilor. Ea putând fi atacată în termen de 48 de ore de la pronunţare şi nu de la comunicare.
Cu privire la excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta S.A.M., se reţine că în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetat oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa constatând că actul administrativ depinde de soluţionarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheiere motivată instanţa de contencios administrativ competentă, suspendând cauza.
Cu alte cuvinte, actul administrativ cu privire la care se invocă excepţia de nelegalitate, trebuie să fie determinant pentru soluţionarea cauzei, mai exact de acel act să depindă soluţionarea litigiului în fond.
În speţă, soluţionarea recursului implică controlul judiciar asupra hotărârii recurate numai din perspectiva excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive în raport de care a fost pronunţată sentinţa recurată.
Prin urmare, soluţionarea recursului de faţă, nu depinde de actele administrative cu privire la care s-a invocat excepţia de nelegalitate, respectiv Normele de aplicare a Legii nr. 19/2000 aprobate prin Ordinul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale nr. 340/2001 astfel cum a fost modificat prin Ordinele 7/2004 şi nr. 134/2001, în urma adoptării în OUG nr. 9/2003 aprobată cu modificări de Legea nr. 577/2003 şi Ordinele Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei nr. 7/2004 şi nr. 134/2004.
Cu privire la dispoziţiile art. 18 alin. (4) din OUG nr. 148/2005 acestea nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, întrucât, deşi acest act, OUG nr. 148/2005 emană de la un organ administrativ nu este expresia puterii executive ci a puterii legislative, Guvernul României adoptând ordonanţe de urgenţă în baza unei delegări legislative conferite de art. 115 din Constituţie.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faza instanţei judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă, în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei .
În speţă, excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată cu privire la dispoziţiile art. 18 alin. (4) din OUG nr. 148/2005 care nu au legătură cu soluţionarea cauzei. Acest act normativ a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2006, deci ulterior efectuării de către recurentă a concediului pentru creşterea copilului şi nu conţine dispoziţii care să-i poată fi aplicabile, OUG nr. 148/2005 conţinând referiri şi pentru situaţia persoanelor care la 31 decembrie 2005 se aflau în plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului însă recurenta nu se găseşte în această situaţie.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte reţine că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 C. proc. civ., şi pe cale de consecinţă se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S.A.M. împotriva încheierii din 18 mai 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti , secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. unic 42879/3/2005.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8008/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 8027/2007. Civil → |
|---|
