ICCJ. Decizia nr. 8062/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8062
Dosar nr. 4139/36/200.
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1091 din 23 mai 2006, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea formulată de reclamanta I.S.C., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Constanţa şi pe cale de consecinţă a anulat Dispoziţia nr. 3367 din 17 decembrie 2004 emisă de Primarul municipiului Constanţa; a obligat pe pârâtul Primarul municipiului Constanţa să emită o nouă dispoziţie de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru terenul în suprafaţă de 320,55 mp situat în municipiul Constanţa, Staţiunea Mamaia lot. 20, careul 28 identificat prin raportul de expertiză judiciară topografică întocmit de expertul F.D.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că terenul în litigiu, 320,55 mp situat în staţiunea Mamaia a fost dobândit de autorul reclamantei, I.B., prin actul de vânzare-cumpărare nr. 2864 din 18 august 1938, în cuprinsul căruia nu a fost inserat pactul comisoriu invocat de pârâtul Primarul Municipiului Constanţa, ceea ce înseamnă că rezoluţiunea actului nu putea interveni decât pe cale judecătorească. Se constată deci, că preluarea de către stat a terenului autorului reclamantei are caracter abuziv în condiţiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, s-a mai reţinut că avându-se în vedere locul situării terenului în litigiu, mai multe construcţii turistice, acesta nu poate fi restituit în natură, reclamanta urmând să primească măsuri reparatorii prin echivalent.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia civilă nr. 364 din 6 decembrie 2006 a respins ca nefondat apelul civil declarat de reclamanta I.S.C., împotriva sentinţei civile nr. 1091 din 23 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Constanţa; a admis apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Constanţa, împotriva aceleiaşi sentinţe civile; a schimbat în tot sentinţa civilă apelată în sensul că a respins contestaţia ca nefondată.
Aceeaşi curte de apel prin Decizia civilă nr. 65 din 21 februarie 2007, a admis cererea de completare decizie formulată de apelantul-pârât şi intimat Primarul Municipiului Constanţa, în contradictoriu cu apelanta-reclamantă I.S.C. şi pe cale de consecinţă: a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 364 din 6 decembrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, în sensul că a obligat-o pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 de lei către apelantul-pârât Primarul Municipiului Constanţa.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că terenul în litigiu, 320,55 mp a fost proprietatea autorului reclamantei, respectiv I.B.S., dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 2864 din 18 august 1938. Că pactul comisoriu inserat în contractul de vânzare-cumpărare încheiat în 1935 s-a transmis în 1938 prevede că vânzarea se desfiinţează, fără somaţie, judecată şi fără nici un drept de despăgubire pentru cumpărător în cazul în care nu-şi îndeplineşte obligaţia de a construi în teren de 4 ani (ulterior 6 ani), este după termenii folosiţi un pact comisoriu de gradul IV care are ca efect desfiinţarea necondiţionată a contractului de îndată ce a expirat termenul de executare, fără ca obligaţia să fi fost dusă la îndeplinire.
S-a mai reţinut că, autorul reclamantei nu şi-a îndeplinit obligaţia iar prin Decizia nr. 22043/1958 creditorul Primăria municipiului Constanţa şi-a manifestat voinţa de a face efectivă sancţiunea rezilierii.
Împotriva deciziei civile nr. 364 din 6 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa a declarat recurs reclamanta I.S.C. criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
- Deşi instanţa de apel a reţinut că cea mai mare parte a terenului în litigiu nu este afectată de construcţii sau alte lucrări, totuşi în mod nelegal nu a dispus restituirea în natură a terenului în litigiu, 320,55 mp .
- Nu există identitate între clauzele de vânzare nr. 2676 din 7 septembrie 1935 încheiat între vânzătorul Primăria Municipiului Constanţa şi cumpărătorul cpt. C.G., pe de o parte, şi clauzele actului de vânzare 2864 din 18 august 1938 încheiat între vânzătorul cpt. C.G. şi cumpărătorul inginer I.B., cu privire la terenul în litigiu, pe de altă parte.
Aşa numitul pact comisoriu este inserat numai în actul de vânzare-cumpărare din 1935 nu şi în actul de vânzare din 1938.
Termenul în litigiu a fost preluat fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor de stat.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta I.S.C. a solicitat în condiţiile art. 21-22 din Legea nr. 10/2001 nerepublicată, restituirea în natură a imobilului-teren, în suprafaţă de 320,55 mp situat în staţiunea Mamaia, lotul 20, careul 78.
Prin dispoziţia nr. 3367 din 17 decembrie 2004 Primarul Municipiului Constanţa a respins notificarea reclamantei pe considerentul că nu se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 10/2001 coroborate cu dispoziţiile HG nr. 498/2003 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Reclamanta I.S.C. a făcut dovada calităţii de moştenitor legal al autorului B.I.L. decedat la data de 28 ianuarie 1997 conform certificatului de moştenitor nr. 517 din 16 septembrie 1998, f. 23 dosar fond, şi a mamei sale B.N. decedată la data de 31 ianuarie 2005, după introducerea acţiunii, astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 51 din 4 martie 2005, f. 42 dosar fond.
Autorul B.I.L. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului viran în suprafaţă de 320,55 mp situat în staţiunea Mamaia, prin cumpărare de la vânzătorul G.G.C., în urma încheierii actului de vânzare autentificat sub nr. 2864 din 18 august 1938 f. 18-19 dosar fond.
În cuprinsul actului de dobândire se menţionează că vânzătorul este proprietar al terenului în baza actului de vânzare autentificat sub nr. 2676/1935 încheiat cu Primăria municipiului Constanţa şi că toate obligaţiile pe care şi le-a asumat vânzătorul prin acest act, respectiv obligaţia de a construi pe teren o casă de locuit sau o vilă, în teren de 4 ani de la data autentificării primului act de vânzare-cumpărare, se transmit cumpărătorului B.I.L.
Se constată că în actul de proprietate autentificat sub nr. 2864 din 18 august 1938 cumpărătorul nu şi-a asumat nici o obligaţie cu privire la construirea pe terenul în litigiu a unei case de locuit sau o vilă în termen de 4 ani de la autentificare.
Prin urmare, Decizia nr. 22043 din 24 octombrie 1958 a fostului Comitet Executiv al Sfatului Popular al oraşului Constanţa, f. 24 – 25 dosar fond prin care au fost reziliate actele de vânzare-cumpărare pentru terenurile din Mamaia nu are nici o eficienţă juridică cu privire la contractul de vânzare-cumpărare nr. 2864/1938, deoarece autorul B.I.L. nu şi-a asumat nici o răspundere cu privire la vreun pact comisoriu, ceea ce înseamnă că rezoluţiunea actului nu putea interveni decât pe cale judecătorească.
Decizia mai sus menţionată este abuzivă şi pentru faptul că nu a individualizat terenul în litigiu, a făcut doar o referire generică la toate terenurile din Mamaia.
Cu alte cuvinte, nu este identitate între clauzele actului de vânzare-cumpărare nr. 2676 din 7 septembrie 1935 şi actul de vânzare- cumpărare nr. 2864 din 18 august 1938.
Pentru toate aceste motive se reţine că preluarea de către stat a terenului în litigiu, 230,55 mp situat în municipiul Constanţa, staţiunea Mamaia lotul 20 careul 78, are caracter abuziv potrivit art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, iar reclamanta este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii.
Cu toate că cea mai mare parte a terenului în litigiu nu este afectată de construcţii, raport de expertiză, sau alte lucrări, totuşi având în vedere locul situării acestuia, între mai multe construcţii turistice, şi destinaţia pe care o are în prezent, spaţiu de circulaţie aferent hotelului A.V., se reţine că imobilul nu poate fi restituit în natură. În atare situaţie reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent.
Aşadar faţă de cele reţinute, Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi pe cale de consecinţă se va admite recursul în sensul că se vor casa cele două decizii nr. 65 din 21 februarie 2007 şi 364 din 6 decembrie 2006 şi se va menţine sentinţa instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta I.S.C. împotriva deciziei nr. 364/c din 6 decembrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, şi împotriva deciziei nr. 65/c din 21 februarie 2007 a aceleiaşi instanţe.
Casează cele două decizii şi menţine sentinţa instanţei de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 807/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 7997/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
