ICCJ. Decizia nr. 8085/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8085
Dosar nr. 15763/3/2007
Şedinţa publică din 12 decembrie 2008
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 1520/2004, reclamanta S.S. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa, să oblige pe pârât la emiterea dispoziţiei de restituire în natură a apartamentului nr. 26 situat în Bucureşti, şi obligarea pârâtului la daune cominatorii, în cuantum de 100 de lei/zi de întârziere, începând cu data comunicării hotărârii.
Prin sentinţa civilă nr. 58/2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte acţiunea a obligat pe pârât să emită decizie motivată privind notificarea nr. 2215/2001 depusă de reclamantă şi a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la daune cominatorii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Municipiul Bucureşti, iar prin Decizia civilă nr. 13/2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admis apelul, s-a desfiinţat sentinţa civilă şi s-a trimis cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria sectorului 5 Bucureşti.
Această din urmă instanţă, prin sentinţa civilă nr. 3534/2006, a admis acţiunea şi a obligat pe pârât să emită decizie sau dispoziţie motivată cu privire la notificarea nr. 2218/2001 depusă de către reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Municipiul Bucureşti, iar Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1765/2006, a respins apelul.
Pârâtul a declarat recurs împotriva acestei decizii iar Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 610/2007, a admis excepţia de necompetentă materială, a admis recursul, a casat Decizia recurată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă la Tribunalul Bucureşti unde dosarul a fost înregistrat pe rolul Secţiei a IV-a civilă sub nr. 15763/3.2007.
Prin sentinţa civilă nr. 896 din 14 iunie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantă, a obligat pe pârât Municipiul Bucureşti să răspundă la notificarea formulată de către reclamantă sub nr. 2218 din 27 aprilie 2001 şi a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata unor daune cominatorii.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire.
Prima instanţă a mai reţinut că nu poate fi primită apărarea pârâtului care, prin adresa nr. 30281 din 12 ianuarie 2005, a arătat că nu poate soluţiona notificarea deoarece aceasta urmează a fi completată cu mai multe acte, întrucât de la data formulării notificării au trecut 6 ani, timp în care pârâtul a stat în pasivitate.
În măsura în care pârâtul considera că cererea reclamantei nu este întemeiată, putea să emită o decizie/dispoziţie prin care să respingă notificarea, dând astfel posibilitatea reclamantei să atace această soluţie prin căile prevăzute de lege.
În ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata unor daune cominatorii, acesta a fost respins, deoarece, potrivit art. 5803 C. proc. civ., debitorul poate fi constrâns la îndeplinirea obligaţiei, prin aplicarea unei amenzi civile, iar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune-interese.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta cât şi pârâtul.
Prin Decizia civilă nr. 245A din 8 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, a fost admis apelul formulat de reclamanta S.S., a fost schimbată, în parte, sentinţa civilă nr. 896 din 14 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în sensul că a obligat pe pârât să emită o dispoziţie de restituire în natură a apartamentului nr. 26 situat în Bucureşti, şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În ce priveşte apelul formulat de pârâtul Municipiul Bucureşti, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 25 după republicarea legii), în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie/dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură.
Potrivit pct. 25.1 alin. (3) din HG nr. 250/2007, dacă persoana îndreptăţită a depus toate actele doveditoare pe care le posedă şi a făcut precizarea că nu mai deţine altele, data de la care curge termenul de 60 de zile în care trebuie să se răspundă la notificare, este data depunerii notificării.
Acest termen poate fi prorogat, dar numai în beneficiul persoanei îndreptăţite, dacă aceasta mai are de depus acte doveditoare.
În speţă, nu s-a făcut dovada faptului că entitatea deţinătoare ar fi comunicat titularului notificării, în termen de 60 de zile de la primirea notificării, necesitatea completării actelor doveditoare, astfel că aceasta era obligată să se pronunţe în termen de 60 de zile de la data depunerii notificării pe baza actelor care erau deja depuse.
Relativ la apelul declarat de reclamanta S.S., instanţa de apel a reţinut că s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra apartamentului solicitat, respectiv contractul de vânzare-cumpărare din 20 decembrie 1949, actul fiind încheiat de către tatăl reclamantei, C.A.P., în calitate de reprezentant legal al fiicei sale minore.
S-a mai reţinut că s-a făcut dovada filiaţiei, prin certificatul de naştere seria NM nr. 680749, înregistrat în Registrul stării civile la numărul 420 din 6 aprilie 1943 pe numele P.S., aceasta schimbându-şi numele prin căsătorie în S.S., conform certificatului de căsătorie seria CJ nr. 0761379 înregistrat în Registrul stării civile la nr. 1155 din 14 septembrie 1963.
S-a mai constatat că imobilul a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950, pe numele lui C.A.P..
Imobilul se află în prezent în administrarea SC A. SA şi nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare pentru acest imobil.
Instanţa de apel a mai reţinut că îi revine competenţa de a soluţiona pe fond litigiul, nu doar de a obliga pârâtul să emită decizie/dispoziţie la notificarea reclamantei, conform Deciziei nr. XX/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie .
Cum imobilul este liber şi a fost preluat abuziv de către stat, instanţa de apel a apreciat că se impune restituirea acestuia în natură, motiv pentru care l-a obligat pe pârât să emită o dispoziţie în acest sens.
În ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii, s-a reţinut că reclamanta nu a criticat în mod expres şi distinct, cu privire la acest aspect, soluţia primei instanţe, astfel că nu poate face obiectul analizei instanţei de apel, având în vedere limitele devoluţiunii reglementate de art. 295 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, aducându-i următoarele critici :
- Hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, deoarece, instanţa de apel a respins în mod eronat, ca nefondat, apelul declarat de pârât, reţinând în mod greşit că termenul de 60 de zile nu ar fi unul de recomandare, ci unul imperativ.
A mai arătat că, deşi art. 23 din Legea nr. 10/2001 vorbeşte despre o obligaţie a unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra notificării, în termen de 60 de zile, acesta nu poate fi unul imperativ, deoarece ar fi imposibil ca o unitate deţinătoare să se pronunţe înlăuntrul acestui termen, în condiţiile în care dosarul respectiv este incomplet.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 C. proc. civ.
Analizând lucrările dosarului, precum şi Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe asupra cererii de restituire în natură.
Alternativa prevăzută de legiuitor, în sensul ca unitatea deţinătoare să se pronunţe în termen de 60 de zile de la data depunerii actelor doveditoare, este dată în beneficiul persoanei îndreptăţite şi nu este la latitudinea entităţii deţinătoare.
A interpreta altfel aceste dispoziţii, înseamnă a lăsa la voinţa arbitrară a entităţii deţinătoare data la care să se pronunţe asupra notificării, fapt ce ar duce la prejudicierea intereselor persoanei îndreptăţite, căreia i s-ar bloca astfel accesul la justiţie.
2. În cauza de faţă, pârâtul a lăsat să treacă mai mult de 6 ani de la data depunerii notificării, fără ca acesta să se pronunţe asupra cererii reclamantei, nefiind acceptabilă justificarea faptului că reclamanta nu ar fi depus toate actele necesare, pârâtul având posibilitatea să se pronunţe în baza actelor ataşate notificării.
Procedând aşa, pârâtul a încălcat practic accesul la justiţie al reclamantei, încălcând astfel prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană pentru Drepturile şi Libertăţile Omului.
Având în vedere cele arătate, Înalta Curte constată că aspectele criticate în recurs nu se regăsesc în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul Curtea ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva deciziei nr. 245/A din 8 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 102/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7907/2007. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
