ICCJ. Decizia nr. 7907/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7907
Dosar nr. 45.992/3/2007
Şedinţa publică din 10 decembrie 2008
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 45992/3/2007, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie pe teritoriul Germaniei, cu privire la pârâtul K.(H.).C.R., ca urmare a faptului că acesta a fost returnat din Germania la 3 decembrie 2007, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat.
Prin sentinţa civilă nr. 75 din 16 ianuarie 2007, tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată, reţinând în motivarea soluţiei faptul că după aderarea României la Uniunea Europeană, au devenit incidente normele comunitare care statuează dreptul la liberă circulaţie al persoanelor, restrângerea exerciţiului acestui drept fiind posibilă în condiţii restrictive, referitoare la ordinea publică, sănătatea publică sau siguranţa publică, în toate cazurile, cu respectarea principiului proporţionalităţii.
S-a apreciat că aceste condiţii nu sunt îndeplinite în speţă, întrucât nu s-a făcut dovada unei conduite a persoanei care să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii.
Astfel, la dosar există o singură declaraţie dată de pârât, în care acesta susţine că a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru vătămare corporală, or, săvârşirea unei singure infracţiuni, fără ca din actele dosarului să rezulte că prin atitudinea şi comportamentul pârâtului ar exista pericolul de a se aduce atingere siguranţei publice.
Un aspect important reţinut din probe a fost şi acela referitor la eliberarea pârâtului înainte de termen, ceea ce a condus la concluzia că autorităţile germane înseşi au considerat că pârâtul nu mai prezintă pericol şi că poate fi pus în libertate.
În plus, în lipsa altor dovezi, au fost reţinute şi susţinerile pârâtului, potrivit cărora a solicitat repatrierea şi că este căsătorit cu o cetăţeană germană, astfel încât nu se poate dispune restrângerea dreptului la libera circulaţie doar pe motiv că a fost returnat în România.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, care a susţinut că, singura condiţie prevăzută de art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005 pentru dispunerea măsurii restrângerii dreptului la libera circulaţie în străinătate, este aceea a returnării cetăţeanului român în baza unui acord de readmisie, fără ca legea să condiţioneze instituirea restricţiei de alte cerinţe.
De asemenea, s-a făcut referire la declaraţia pârâtului, dată în punctul de trecere a frontierei, din care rezultă că a fost arestat şi condamnat la 5 ani închisoare pentru vătămare corporală, aspecte neluate de către instanţa de apel şi care dovedesc încălcarea de către pârât a legislaţiei statului german.
Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 331 din 24 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
S-a reţinut în considerentele deciziei că, instanţa de fond a apreciat în mod corect asupra incidenţei normelor comunitare (Directiva 38/CEE din 29 aprilie 2004) care statuează asupra liberei circulaţii a persoanelor ca fiind una dintre libertăţile fundamentale, cetăţenia Uniunii conferind fiecărui cetăţean al acesteia dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor prevăzute expres.
Ca atare, legislaţia comunitară prevalând asupra celei interne, ea trebuie să fie aplicată în mod prioritar, ceea ce a făcut în mod corect prima instanţă, prin soluţia adoptată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta-reclamantă, care a susţinut greşita înlăturare de la aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (19 din Legea nr. 248/2005, care constituiau temei suficient pentru admiterea cererii şi îngrădirea exerciţiului dreptului la libera circulaţie.
Astfel, dreptul la libera circulaţie nu este unul absolut, el se circumscrie anumitor condiţii, aspect ce rezultă şi din art. 25 şi art. 53 din Constituţie, referitoare la exercitarea drepturilor fundamentale şi la posibilitatea restrângerii lor.
De asemenea, s-a făcut referire la declaraţia pârâtului potrivit căreia acesta a fost judecat şi condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru vătămare corporală pe teritoriul Germaniei, ceea ce înseamnă că s-a făcut dovada încălcării ordinii juridice interioare a statului respectiv.
Sancţiunea impusă de art. 38 din Legea nr. 248/2005, de restrângere a libertăţii de circulaţie, constituie o măsură necesară, într-o societate democratică, pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora, fiind justificată de interesul public şi astfel, în acord cu prevederile Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale.
Criticile recurentei au fost încadrate în motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul este nefondat, faţă de următoarele considerente:
Instanţa de apel a reţinut în mod corect, că dispoziţiile invocate, ale art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, ca temei al cererii de restrângere a dreptului la libera circulaţie, vin în conflict cu Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului.
Aceasta, în condiţiile în care, norma internă impune drept singură condiţie de restrângere a dreptului la libera circulaţie, ca persoana în cauză să fi fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie, în timp ce normele Directivei permit restrângerea exerciţiului acestui drept fundamental în situaţii excepţionale, privind motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică [art. 27 alin. (2) din Directivă].
Faptul că pârâtul a fost condamnat, pe teritoriul Germaniei, la o pedeapsă cu închisoarea (pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală), din executarea căreia a şi fost eliberat, nu constituie în sine, motivul suficient al îngrădirii libertăţii de circulaţie, în condiţiile în care, apreciind că nu subzistă pericolul social, autorităţile statului german au fost cele care au dispus liberarea condiţionată.
Or, potrivit art. 27 alin. (2) din Directiva menţionată, „condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri" (referitoare la restrângerea liberei circulaţii), astfel încât, coroborat şi cu situaţia eliberării din executarea pedepsei înainte de termen, rezultă că nu mai este îndeplinită exigenţa normei comunitare, conform căreia „conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii" [art. 27 alin. (2) teza a II a].
Ca atare, prin admiterea acţiunii, aşa cum solicită recurenta, s-ar ajunge la nesocotirea principiului proporţionalităţii în adoptarea măsurii restrictive.
Aplicând dreptul naţional, jurisdicţiile sunt chemate să-l interpreteze, în orice măsură posibilă, în lumina textului şi a finalităţii Directivei, pentru a atinge rezultatul (efectul util) avut în vedere de aceasta şi a se conforma astfel, prevederilor art. 189 alin. (3) din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.
Sub acest aspect, instanţele de fond au rezolvat, în mod corect, conflictul dintre norma internă şi cea comunitară, dând preeminenţă acesteia din urmă şi apreciind, în concordanţă cu reglementarea comunitară, că nu este justificată măsura îngrădirii dreptului la libera circulaţie, de conduita pe care pârâtul a avut-o pe teritoriul statului german (faţă de atitudinea pe care chiar autorităţile acestui stat au adoptat-o raportat la fapta săvârşită de pârât).
Pentru considerentele arătate, criticile de nelegalitate formulate au fost găsite neîntemeiate, recursul urmând să fie respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 331 din 24 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8085/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7906/2007. Civil → |
|---|
