ICCJ. Decizia nr. 8127/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 8127

Dosar nr. 711/36/2007

Şedinţa publică din 29 noiembrie 2007

Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 298/2006 reclamantul G.A. a chemat în judecată primarul municipiului Constanţa, Consiliul local Constanţa şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în Constanţa.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că s-a adresat cu notificare pentru restituirea imobilului încă din anul 2001, notificare care nu a fost soluţionată, deşi primarul a fost obligat să emită decizie sau dispoziţie în acest sens prin hotărâre judecătorească.

S-a mai arătat că imobilul a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, deşi la acea dată imobilul era revendicat.

Prin mai multe cereri ulterioare, reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că a solicitat şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 28136 din 9 decembrie 1996 şi nr. 28785 din 30 iunie 1997 şi că înţelege să se judece cu Primarul municipiului Constanţa şi Consiliul local Constanţa, renunţând la acţiunea îndreptată împotriva Ministerului Finanţelor Publice.

În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu numitul P.M., cerere respinsă ca inadmisibilă la termenul de judecată din 17 octombrie 2006.

Prin sentinţa civilă nr. 1994 din 17 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune pentru capătul de cerere având ca obiect anularea contratului de vânzare-cumpărare şi a respins acest capăt de cerere ca prescris.

S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul local Constanţa şi primarul municipiului Constanţa pentru capătul de cerere având ca obiect restituirea imobilului, invocată de pârâţi.

S-a luat act de renunţarea reclamantului la soluţionarea cererii în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

Pe fondul cauzei acţiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că imobilul revendicat a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 28783/1997 şi nr. 28136/1993, însă dreptul reclamantului de a solicita anularea acestor contracte era prescris la data de 30 ianuarie 2006, astfel că nu se mai poate analiza respectarea Legii nr. 112/1995 la vânzarea imobilului, reclamantul neputând solicita decât despăgubiri potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentinţe, susţinând că în mod greşit a fost respins ca prescris dreptul de a solicita constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare întrucât a intrat târziu în posesia acestor acte şi că, chiar dacă s-a reţinut că apartamentul a fost legal înstrăinat era beneficiar al prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Prin Decizia civilă nr. 150/C din 27 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, s-a admis apelul şi s-a schimbat în parte sentinţa în sensul că s-a admis în parte acţiunea şi a fost obligat primarul municipiului Constanţa să emită dispoziţie motivată în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 de acordare în compensare a altor bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilului în litigiu, în situaţia în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de reclamant.

În motivarea acestei decizii s-a reţinut că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, atât cu actul de proprietate, cât şi cu sentinţa civilă nr. 79/2000 a Tribunalului Constanţa prin care Municipiul Constanţa şi alţi pârâţi au fost obligaţi să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul compus din 135 mp şi construcţie P+1 şi sentinţa civilă nr. 4542/2001 a Judecătoriei Constanţa prin care s-a constatat nulitatea absolută a celor două contracte de vânzare-cumpărare, fiind persoană îndreptăţită, dar bunul revendicat a fost înstrăinat, astfel că în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei pronunţate în apel au declarat recurs reclamantul şi pârâţii Consiliul local Constanţa şi Primarul municipiului Constanţa.

Recurentul reclamant a invocat ca temei legal prevederile art. 304 pct. 9 şi 7 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs acest recurent susţine, în esenţă, următoarele critici:

- instanţele care s-au pronunţat anterior în cauză au interpretat şi aplicat greşit prevederile referitoare la nulitatea actelor de înstrăinare şi la termenul de exercitare a acţiunii în constatarea nulităţii contractelor, relevate prin intermediul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 112/1995, ale art. 9, art. 18 şi art. 45 din Legea nr. 10/2001, instanţele îndepărtându-se în mod considerabil de la scopul şi caracterul reparator al legii;

- instanţa de apel a analizat atât motivele de nelegalitate invocate cât şi fondul pricinii într-o manieră lapidară, făcând trimiteri la motivarea instanţei de fond precum şi la alte hotărâri judecătoreşti fără a preciza legătura acestora cu obiectul cererii, considerentele deciziei fiind de natură a motiva dispozitivul deciziei.

Recurenţii-pârâţi au invocat motivul de nelegalitate prevăzut prin dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., susţinând că instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut deoarece nu a fost investită cu o cerere de acordare de despăgubiri, care oricum nu se putea formula pentru prima dată în apel.

Verificând legalitatea deciziei recurate şi având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt fondate, în sensul şi pentru considerentele ce succed.

În conformitate cu prevederile art. 261 C. proc. civ., o hotărâre judecătorească trebuie să arate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei precum şi cele pentru care s-a înlăturat cererile părţilor.

Motivarea clară, convingătoare şi pertinentă a hotărârii constituie o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita controlul judiciar.

În esenţă, Decizia din apel a fost dată cu încălcarea acestor dispoziţii, motivarea acesteia generând concluzii contradictorii, ireconciliabile chiar.

Astfel, se reţine că prin sentinţa civilă nr. 79/2000 a Tribunalului Constanţa reclamantului i s-a restituit, în deplină proprietate şi posesie, imobilul în litigiu, iar prin sentinţa civilă nr. 4245/2001 a Judecătoriei Constanţa, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 28785/1997 şi nr. 28136/1996 încheiate între R.A.E.D.P.P. Constanţa şi D.G., respectiv T.G.

O asemenea constatare ar duce implicit la concluzia că imobilului în cauză nu-i sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001, obiectul litigiului de faţă- regimul juridic al acestuia fiind stabilit pe calea dreptului comun.

Instanţa de apel însă conchide că, pe baza hotărârilor anterioare menţionate, reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, şi întrucât bunul revendicat a fost înstrăinat, în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a lămurit regimul juridic al imobilului în cauză, prin aceasta neputându-se face o aplicare corectă a legii.

O asemenea cerinţă este cu atât mai imperativă în materia Legii nr. 10/2001, care presupune situaţii specifice pentru diferite cazuri în parte, cărora le sunt aplicabile anumite prevederi ale acestei legi.

De menţionat că instanţa de apel face trimitere la alte hotărâri judecătoreşti, pronunţate în primă instanţă, fără a preciza dacă acestea ar deveni irevocabile în această formă, pentru a putea fi invocate cu autoritate de lucru judecat.

O asemenea motivare contradictorie a deciziei nu justifică hotărârea adoptată prin dispozitivul deciziei, fiind astfel incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte urmează a admite ambele recursuri şi a casa Decizia recurată, cu consecinţa trimiterii cauzei pentru rejudecarea apelului, ocazie cu care vor fi analizate şi celelalte motive de recurs ca susţineri de fond făcute de părţile în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi art. 313 C. proc. civ. şi cu observarea prevederilor art. 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de reclamantul G.A. precum şi de pârâtul Municipiului Constanţa prin Consiliul Local şi primar împotriva deciziei nr. 150/C din 27 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.

Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Constanţa.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8127/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs