ICCJ. Decizia nr. 1106/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1106
Dosar nr. 1345/86/200.
Şedinţa publică din 20 februarie 2008
Constată că prin dispoziţia nr. 327 din 18 iulie 2006 a primarului comunei Marginea a fost respinsă notificarea 65 din 10 iulie 2006 formulată de către petentul M.G., prin care acesta a solicitat în baza Legilor nr. 10/2001 şi nr. 247/2005, despăgubiri băneşti pentru imobilele, şură cu grajd şi şură, preluate de stat şi ulterior demolate. În motivarea dispoziţiei nr. 327/2006, s-a reţinut că notificarea nr. 65/2006 nu a fost formulată în termenul prevăzut de lege.
Prin sentinţa civilă nr. 469 din 6 martie 2007 a Tribunalului Suceava s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de către M.G., constatându-se că respingerea notificării este corectă în condiţiile în care petentul nu a depus notificarea în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei nr. 469/2007 reclamantul M.G. a declarat apel considerând-o nelegală şi netemeinică, arătând că toate demersurile făcute de el încă înainte de apariţia Legii nr. 10/2001 echivalează cu întocmirea unei notificări; că, atâta timp cât imobilele au fost confiscate pe considerente politice şi ulterior demolate, nici nu se impune depunerea notificării, acest act fiind necesar doar în situaţia existentei imobilelor.
Apelul a fost a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 170 din 23 mai 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
S-a reţinut în considerentele deciziei, ca fiind corectă soluţia primei instanţe, faţă de împrejurarea că Legea nr. 10/2001 prevede ca etapă premergătoare, pentru valorificarea pretenţiilor, transmiterea notificării înăuntrul termenului stabilit de legiuitor. Or, termenul limită reglementat de Legea nr. 10/2001 nu a fost modificat prin Legea nr. 247/2005.
Reclamantul nu a respectat procedura prealabilă, împrejurarea că în anul 1996 a solicitat, în baza Legii nr. 112/1995, restituirea imobilelor, nefiind de natură să suplinească notificarea prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei a declarat recurs apelantul-reclamant, care a susţinut nelegalitatea soluţiei, pentru următoarele motive:
- Instanţa a apreciat greşit că era necesară transmiterea notificării, având în vedere că imobilele au fost confiscate pe considerente politice şi nu mai există în prezent. Notificarea se impunea doar dacă imobilele existau fizic şi erau locuite de alte persoane ori ocupate de instituţii.
- În plus, toate demersurile tăcute de recurent anterior apariţiei Legii nr. 10/2001, echivalează în fapt cu o notificare, întrucât aduceau la cunoştinţa organelor locale intenţia reclamantului de a solicita despăgubiri băneşti.
- Din analiza planşelor fotografice depuse la dosar rezultă dimensiunea imobilelor confiscate, astfel încât era posibilă evaluarea despăgubirilor.
Primăria comunei Marginea, în calitate de intimată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că reclamantul-recurent nu s-a conformat procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, netransmiţând în termen notificarea.
Criticile recurentului, neîncadrate în drept, urmează să fie calificate din punct de vedere juridic de instanţă [în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.], în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., faţă de împrejurarea că se invocă nesocotirea dispoziţiilor de drept material cuprinse în Legea nr. 10/2001, referitoare la necesitatea transmiterii notificării.
Recursul este nefondat.
În vederea obţinerii măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1989-22 decembrie 1989, Legea nr. 10/2001 a reglementat o procedură specială, ce se declanşează prin transmiterea unei notificări, de către persoana îndreptăţită.
Conform art. 22 alin. (1) din actul normativ menţionat, notificarea trebuia transmisă în termen de 6 luni (prelungit succesiv cu câte 3 luni, prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001), termen care s-a împlinit în februarie 2002.
Nerespectarea termenului pentru comunicarea notificării este sancţionată, potrivit art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, cu pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
În speţă, instanţele au tăcut o corectă aplicare a textelor de lege menţionate anterior, atunci când au constatat că, faţă de data transmiterii notificării (10 iulie 2006), reclamantul nu mai putea obţine valorificarea pretenţiilor sale în justiţie.
Susţinerea recurentului conform căreia notificarea nu ar fi trebuit transmisă întrucât, pe de o parte, imobilele au fost confiscate abuziv, iar pe de altă parte, acestea nu mai există fizic, nu poate fi primită.
Astfel, Legea nr. 10/2001 are ca obiect de reglementare situaţia tuturor imobilelor preluate abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, indiferent că preluarea s-a făcut cu titlu sau fără titlu valabil [art. 2 alin. (1) lit. b) conţinând dispoziţia expresă referitoare la imobilele ce au făcut obiect al confiscării].
De asemenea, împrejurarea că imobilele nu mai există fizic (fiind demolate) nu le exclude de la urmarea procedurii notificării, întrucât într-o asemenea situaţie, în care restituirea în natură nu mai este posibilă, acoperirea prejudiciului se face prin acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent [art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001].
Totodată, nu poate fi primită susţinerea recurentului, în sensul că demersurile de recuperare a imobilelor, făcute anterior apariţiei Legii nr. 10/2001, ar trebui echivalate notificării şi considerat astfel, că acest act de declanşare a procedurii speciale a fost îndeplinit.
Potrivit art. 1 C. civ., legea dispune numai pentru viitor; ea nu are putere retroactivă [principiul neretroactivităţii legii civile având valoare constituţională, conform art. 15 alin. (2) din Constituţie].
Aceasta înseamnă că efectele unei legi nu se pot întoarce în timp, pentru a recunoaşte eficienţă juridică unor acte împlinite înainte de intrarea sa în vigoare.
Norma care reglementează obligativitatea transmiterii notificării a intrat în vigoare, conform art. 78 din Constituţie, la 3 zile de la data publicării sale în Monitorul Oficial şi ca atare, de la acest moment destinatarii normei legale trebuia să se supună prescripţiilor acesteia.
Cum ulterior adoptării legii şi intrării sale în vigoare, reclamantul nu s-a conformat dispoziţiilor acesteia, în mod corect instanţele fondului au constatat intervenită sancţiunea decăderii [art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001] din dreptul de a solicita măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Faţă de considerentele expuse, criticile de nelegalitate formulate au fost găsite neîntemeiate, recursul urmând să fie respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.G. împotriva deciziei nr. 170 din 23 mai 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1177/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 11/2008. Civil → |
|---|
