ICCJ. Decizia nr. 1267/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1267
Dosar nr. 6963/89/200.
Şedinţa publică din 26 februarie 2008
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamantul J.P. a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 anularea parţială, respectiv art. 1 al dispoziţiei primarului municipiului Bârlad nr. 802 din 1 octombrie 2002 şi obligarea unităţii deţinătoare să-i acorde despăgubiri prin echivalent cu teren aferent sau despăgubiri băneşti pentru imobilul din Bârlad.
Totodată, a solicitat ca pârâţii Primăria Municipiului Bârlad şi Primarul Municipiului Bârlad să fie obligaţi în solidar să-i plătească suma de 30 milioane lei pentru încălcarea termenului de 60 de zile prevăzut de lege pentru soluţionarea cererii sale de restituire, precum şi daune cominatorii de 500.000 lei (ROL) pentru fiecare zi de întârziere începând cu ziua în care hotărârea va rămâne definitivă şi până la plata integrală.
Prin sentinţa civilă nr. 153 din 3 februarie 2003 a fost respinsă acţiunea reclamantului ca neîntemeiată, sentinţă menţinută prin Decizia nr. 25 din 15 aprilie 2003 a Curţii de Apel de Apel Iaşi.
Prin Decizia nr. 8132 din 19 octombrie 2005 a Curţii de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul reclamantului împotriva deciziei nr. 25 din 15 aprilie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, iar cauza a fost trimisă pentru rejudecarea apelului.
Având în vedere şi dispoziţiile deciziei de casare, Curtea de Apel prin Decizia nr. 131 din 6 octombrie 2006 a admis apelul reclamantului, a desfiinţat hotărârea Tribunalului Vaslui, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, reţinând că soluţionarea pricinii a avut loc în absenţa Consiliului local Bârlad, încălcându-se astfel, principiul disponibilităţii şi cel al contradictorialităţii.
In rejudecare, instanţa a reţinut că prin dispoziţia nr. 802 din 1 octombrie 2002 a Primarului Municipiului Bârlad, la pct. 1 s-a respins notificarea reclamantului J.P. pentru acordarea de despăgubiri în natură cu teren aferent pentru imobilul din Bârlad.
La pct. 2 din aceeaşi dispoziţie s-au oferit reclamantului despăgubiri băneşti pentru terenul în suprafaţă de 130 mp de la aceeaşi adresă.
Reclamantul a promovat acţiune pentru modificarea primei părţi a deciziei, solicitând teren în compensare, despăgubiri şi daune cominatorii.
Acţiunea a fost apreciată ca nefondată, constatându-se că reclamantul a fost de acord cu punctul 2 al dispoziţiei (respectiv, cu despăgubirile acordate pentru terenul unde în prezent se află construită o şcoală), dar pretenţia formulată pentru construcţia demolată nu este justificată. Aceasta, în condiţiile în care prin sentinţa civilă nr. 1171 din 25 februarie 2002 a Judecătoriei Bârlad s-a constatat nulitatea donaţiei făcute pentru suprafaţa de 130 mp teren, fără vreo referire la construcţia de pe teren.
Întrucât reclamantul nu a adus dovezi privind existenţa construcţiei şi preluarea ei abuzivă de către stat, instanţa a constatat că dispoziţia atacată a fost emisă cu respectarea legii.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul, care a susţinut caracterul nelegal al soluţiei, în condiţiile în care existenţa construcţiei pentru care s-au pretins măsuri reparatorii a fost dovedită cu adresa nr. 14485 din 6 iulie 2006 a Primăriei Bârlad, iar preluarea abuzivă a fost probată cu adresa nr. 17459 din 27 noiembrie 2002 prin care se recunoaşte de către G. Vaslui că nu a primit despăgubiri băneşti.
Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 102 din 22 iunie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
În justificarea soluţiei s-a reţinut că prima instanţă a realizat o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, atunci când a reţinut că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 130 mp, în condiţiile în care printr-o hotărâre anterioară (sentinţa civilă nr. 1171 din 25 februarie 2002 a Judecătoriei Bârlad) s-a constatat nulitatea deciziei nr. 164 din 23 aprilie 1979 a fostului Comitet executiv al Consiliului popular Vaslui prin care se acceptase oferta de donaţie cu privire la terenul de 130 mp.
În privinţa construcţiei, din probele administrate în cauză, a rezultat că reclamantul a figurat în evidenţele fiscale ale Primăriei Bârlad cu o construcţie în suprafaţă de 72 mp, începând cu anul 1960 şi până în anul 1978, când au fost demolaţi.
Din Decizia de acceptare a ofertei de donaţie emisă în anul 1979 a reieşit că demolarea construcţiei a avut loc anterior preluării abuzive a terenului de către stat.
În aceste condiţii, în mod corect s-a constatat că reclamantul nu a produs dovezi din care să rezulte cine a demolat construcţia în anul 1978, anterior acceptării ofertei de donaţie asupra terenului de către stat şi ca atare, acesta nu este îndreptăţit la măsuri reparatorii în privinţa acestui imobil.
S-a reţinut de asemenea, că instanţa de fond a soluţionat cauza cu respectarea normelor procedurale neavând obligaţia de a pune în discuţia contradictorie a părţilor concluziile scrise depuse de intimaţi.
În ceea ce priveşte întâmpinarea, care, potrivit art. 118 alin. (1) C. proc. civ. este obligatorie, nedepunerea sa în termenul prevăzut de lege este sancţionată cu decăderea pârâtului din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii, în afară de cele de ordine publică.
În speţă, pârâţii-intimaţi nu au formulat întâmpinare, nu au solicitat probe şi nu au invocat excepţii, singura modalitate de a-şi exprima poziţia faţă de acţiunea reclamantului fiind aceea a concluziilor scrise.
Împotriva deciziei a declarat recurs apelantul-reclamant, criticile acestuia vizând următoarele aspecte :
- Desfăşurarea judecăţii s-a făcut cu încălcarea principiului contradictorialităţii, ceea ce atrage nulitatea hotărârilor, deoarece s-a apreciat greşit că instanţa nu are obligaţia de a pune în dezbaterea părţilor concluziile scrise.
Or, nedepunerea întâmpinării de către intimaţi nu poate avea semnificaţia unor concluzii scrise.
- Instanţele au interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, în condiţiile în care neagă dovedirea dreptului de proprietate şi demolarea construcţiei de către stat, deşi din adresele aflate la dosar, emise de Primărie, rezultă că recurentul împreună cu soţia acestuia au figurat ca proprietari asupra terenului construit şi neconstruit până în anul 1978, când au fost demolaţi.
Ca atare, instanţele nu s-au conformat îndrumărilor din Decizia de casare pentru rejudecare.
- Hotărârea este contradictorie, deoarece constată, pe de o parte, că demolarea construcţiei a avut loc în anul 1978, dar ignoră că însuşi faptul demolării este dovada preluării abuzive a imobilului.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 8 C. proc. civ. .
Intimaţii nu au formulat întâmpinare, în condiţiile art. 308 alin. 2 C. proc. civ.
Examinând criticile formulate pe calea recursului, Înalta Curte constată următoarele :
- Aspectele vizând încălcarea formelor de procedură în desfăşurarea judecăţii sunt nefondate şi urmează să nu fie primite.
Astfel, faptul că intimaţii nu au formulat întâmpinare în proces nu poate constitui un element al principiului contradictorialităţii, care ar fi fost în felul acesta, încălcat, cum în mod eronat se susţine.
În realitate, depunerea întâmpinării reprezintă o modalitate procedurală de exercitare a dreptului de apărare, iar în virtutea principiului disponibilităţii, partea este cea care îşi organizează apărările în proces.
Sub acest aspect, instanţa de apel a constatat în mod corect [în raport de dispoziţiile art. 118 alin. (1) coroborat cu art. 103 C. proc. civ.] că nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege este sancţionată cu decăderea pârâtului din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică.
Această sancţiune a decăderii nu înlătură posibilitatea părţii de a se apăra, discutând în fapt şi în drept temeinicia susţinerii şi a dovezilor părţii potrivnice (art. 171 C. proc. civ.), sens în care aceasta a depus la dosar concluzii scrise.
Un asemenea act procedural nu este supus însă comunicării către partea adversă (art. 146 C. proc. civ.), pentru a se putea pretinde încălcarea principiului contradictorialităţii în absenţa realizării unei asemenea comunicări.
Ca atare, criticile sub aspect formal, procedural ale recurentului sunt nefondate, ele având la bază confuzia acestuia în ce priveşte conţinutul principiilor care guvernează desfăşurarea procesului civil.
- Sunt întemeiate însă criticile vizând modalitatea în care instanţa a apreciat asupra lipsei calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului la acordarea măsurilor reparatorii pentru construcţia demolată.
Astfel, stabilind că reclamantul împreună cu soţia acestuia au figurat în evidenţele fiscale ale Primăriei Bârlad cu un teren construit şi neconstruit în suprafaţă de 130 mp şi cu o construcţie de 72 mp, începând cu anul 1960 până în anul 1978, când au fost demolaţi, instanţa a tras concluzia eronată, contradictorie faţă de situaţia de fapt reţinută, că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a construcţiei (respectiv, nu au fost produse dovezi din care să rezulte cine a demolat construcţia).
Or, din conţinutul celor două adrese emise de Primăria Municipiului Bârlad ( filele 14, 15 apel), reiese cu evidenţă că pierderea proprietăţii asupra construcţiei de către J.P. şi V. s-a făcut ca urmare a faptului că aceştia „au fost demolaţi".
Aşadar, nu putea fi vorba de o manifestare a voinţei foştilor proprietari de a le fi demolat imobilul, ieşirea bunului din patrimoniul acestora fiind rezultatul unui fapt abuziv (demolarea construcţiei).
În sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001 în speţă este vorba de o preluare a imobilului fără titlu valabil, pentru care măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent [conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001].
Cum pentru determinarea acestor măsuri reparatorii este necesar să se stabilească întinderea dreptului de proprietate (respectiv, alcătuirea construcţiei, materialele din care a fost edificată, vechimea acesteia, în funcţie de care să se realizeze evaluarea despăgubirilor potrivit standardelor internaţionale) şi cum aceste elemente de fapt nu au constituit obiect de cercetare pentru instanţă, urmează ca potrivit art. 314 C. proc. civ., cu referire la art. 313 C. proc. civ., să se dispună casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
La reluarea judecăţii, pe baza probatoriului suplimentar ce va fi administrat, urmează ca, reţinându-se stabilită calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului la acordarea măsurilor reparatorii pentru construcţia demolată, să se determine elementele menţionate anterior care să permită individualizarea despăgubirilor.
În acest sens se vor solicita relaţii suplimentare în legătură cu evidenţele fiscale ale Primăriei Bârlad unde reclamantul apare ca plătitor de impozite şi taxe asupra construcţiei înscrise la matricola 695 (având în vedere că stabilirea impozitului se realiza în funcţie de situaţia juridică a bunului).
De asemenea, proba cu înscrisuri va fi completată cu orice alt mijloc de probă necesar în sensul dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., pentru determinarea situaţiei de fapt, care să facă posibilă aplicarea corectă a legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul J.P. împotriva deciziei nr. 102 din 22 iunie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Casează Decizia menţionată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1359/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1180/2008. Civil → |
|---|
