ICCJ. Decizia nr. 1396/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1396
Dosar nr. 4612/62/200.
Şedinţa publică din 3 martie 2008
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 114 din 9 februarie 2007, pronunţată de Tribunalul Braşov a fost admisă contestaţia formulată de contestatoarele P.M.A. şi P.A. în contradictoriu cu Municipiul Braşov prin Primar şi s-a anulat adresa cu valoare de dispoziţie emisă de Primar la data de 13 noiembrie 2006.
A fost obligat intimatul să soluţioneze cererea formulată de contestatoare pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 749,52 mp, situat în Braşov, conform legilor fondului funciar.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că cele două contestatoare şi-au fundamentat cererea pe dispoziţiile Legii fondului funciar, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
La data de 29 noiembrie 2005 au formulat o nouă cerere precizatoare, prin care au solicitat ca cererea din 16 septembrie 2005 să fie soluţionată prin raportare la temeiul de drept pe care a fost fundamentată, şi anume în baza Legilor fondului funciar şi nu prin raportare la Legea nr. 10/2001.
Urmare a acestei precizări, intimatul a emis la data de 13 noiembrie 2006 o nouă adresă prin care a învederat că îşi menţine punctul de vedere exprimat prin adresa nr. 62331 din 11 octombrie 2005.
Instanţa a reţinut prin încheierea de şedinţă din 2 februarie 2007 că această adresă are valoarea unei dispoziţii, deoarece în ea este consemnat modul în care intimatul a soluţionat prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 10/2001 cererea de retrocedare formulată de contestatoare la 16 septembrie 2005.
Această dispoziţie s-a reţinut că este nelegală, întrucât a fost emisă fără ca părţile să fi investit intimatul cu o notificare, formulată în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
S-a avut în vedere că, potrivit probelor administrate în cauză, contestatoarele au înţeles să-şi valorifice drepturile susţinute asupra imobilului-teren în litigiu pe calea procedurii instituită le Legea fondului funciar, situaţie în care intimatul nu era îndrituit să modifice temeiul juridic al cererii şi să o soluţioneze prin raportare la dispoziţiile unei legi speciale de reparaţie (Legea nr. 10/2001) de care contestatoarele nu au înţeles să uzeze.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 89/Ap din 21 iunie 2007 a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe şi apelul formulat de pârâtul Municipiul Braşov prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 114 S din 9 februarie 2007 a Tribunalului Braşov, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza în vederea judecării acţiunii contestatoarelor instanţei competente, Judecătoria Braşov.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că, dreptul subiectiv reclamat îşi are fundamentul direct în reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren, prin acordarea de despăgubiri sau restituirea în natură pe un alt amplasament.
Regimul juridic al terenului în litigiu este cel prevăzut de Legea nr. 18/1991, stabilit în raport cu modalitatea de preluare de către Statul Român prin Legea nr. 58/1974.
Se mai reţine că, la ultimul termen de judecată a fost schimbată natura juridică a contestaţiei, în sensul că s-a solicitat restituirea terenului în temeiul Legii nr. 10/2001, calificare dată în raport cu natura juridică a adresei nr. 7209/2005, emisă de intimat prin care s-a refuzat analizarea cererii.
Instanţa a mai statuat că schimbarea temeiului de drept nu atrage în mod automat competenţa tribunalului, din moment ce Legea nr. 10/2001 prevede limitativ situaţiile în care se derogă de la prevederile art. l C. proc. civ. sub aspectul competenţei materiale, în condiţiile în care asemenea situaţii nu există.
Competenţa materială se stabileşte în raport cu obiectul contestaţiei determinat de regimul juridic al terenului şi nu în raport cu natura juridică a unei adrese emisă de intimat.
Pe de altă parte, domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 are în ceea ce priveşte categoria de imobile vizate un caracter de complinire, în raport cu celelalte acte normative şi un caracter reparatoriu în domeniul imobiliar, inclusiv în privinţa fondului funciar.
Pentru acest motiv, prin dispoziţiile art.8 din Legea nr. 10/2001 au fost excluse de la incidenţa acestei legi, terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar şi celelalte acte normative.
S-a concluzionat că, prin modificarea sensului real al celor solicitate prin contestaţie, instanţa a pronunţat o hotărâre, prin încălcarea competenţei materiale reglementată în art. 2 lit. b) C. proc. civ., care exceptează de la judecata în primă instanţă a tribunalului, cererile în materia fondului funciar formulate de terţii vătămaţi în drepturile lor prin aplicarea legilor în acest domeniu.
Astfel, în raport de situaţia juridică a terenului solicitat şi de modalitatea de preluare de către stat, s-a stabilit că revine Judecătoriei Braşov competenţa materială de soluţionare a cererilor reclamantelor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal reclamantele P.M.A. şi P.A., care, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. susţin în esenţă următoarele:
Într-o primă critică, se arată că, instanţa de apel a pus din oficiu în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă materială în soluţionarea litigiului a Tribunalului Braşov ca primă instanţă în raport de obiectul cauzei.
Deşi, în considerentele hotărârii se fac referiri la necompetenţă materială a tribunalului în materia fondului funciar, se susţine că în dispozitivul hotărârii, instanţa nu s-a pronunţat asupra acestei excepţii, ci a admis pur şi simplu excepţia de necompetenţă a Curţii de Apel Braşov, existând astfel o neconcordanţă între considerentele şi dispozitivul hotărârii.
Se mai susţine că, în mod greşit s-au menţionat în practicaua hotărârii concluziile apărătorului recurentelor, în sensul că instanţa competentă să soluţioneze cauza în fond în materia fondului funciar este judecătoria; în mod real s-a susţinut că judecătoria este competentă să soluţioneze litigiile în materia fondului funciar, dar în cauza de faţă sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi competenţa ca instanţă de fond aparţine Tribunalului Braşov.
O a doua critică se referă la faptul că, greşit s-a reţinut de către instanţa de apel schimbarea naturii juridice a contestaţiei, în sensul că au cerut restituirea terenului în temeiul Legii nr. 10/2001, în timp ce s-a solicita şi s-a admis de către instanţa de fond anularea adresei cu caracter de dispoziţie în baza Legii nr. 10/2001 şi obligarea intimatei să soluţioneze cauza potrivit Legilor fondului funciar.
Mai mult decât atât, susţin recurentele, că instanţa în virtutea rolului activ a pus în discuţia părţilor natura juridică a adresei contestate şi faţă de cuprinsul acesteia a stabilit natura juridică similară unei dispoziţii emise în baza Legii nr. 10/2001.
Faţă de această calificare, cererea a fost soluţionată prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, competenţa aparţinând în primă instanţă tribunalului, aşa cum corect s-a soluţionat cauza la fond.
A treia critică se referă la motivarea hotărârii recurate care, prin argumente străine naturii cauzei, referindu-se la cererile în materia fondului funciar a apreciat în considerente că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre, cu încălcarea competenţei materiale.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Recurentele-reclamante invocă neconcordanţa între considerentele şi dispozitivul hotărârii. Se reţine că, Decizia recurată cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, iar aşa-pretinsele neconcordanţe despre care fac vorbire, reprezintă de fapt o eroare materială, în sensul dispoziţiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ.
Intimatul-pârât, prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond a invocat atât excepţia lipsei calităţii sale pasive, cât şi excepţia lipsei competenţei materiale a tribunalului, ca şi instanţă de fond, pentru a soluţiona o cerere întemeiată pe dispoziţiile Legilor fondului funciar.
În susţinerea excepţiei s-au invocat dispoziţiile art. 27 din HG nr. 890/2005 coroborate cu dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 18/1991, conform cărora persoanele nemulţumite de propunerile Comisiilor Locale de Fond Funciar pot formula contestaţiei adresată Comisiei Judeţene în termen de 10 zile de la afişare. Respectiva contestaţie se soluţionează de către Comisia Judeţeană prin emiterea unei hotărâri împotriva căreia se poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială se află terenul.
Corect s-a stabilit necompetenţa materială a Tribunalului Braşov în soluţionarea litigiului ca primă instanţă, motivat de faptul că „regimul juridic al terenului ce face obiectul litigiului este cel prevăzut de Legea nr. 18/1991, stabilit în raport cu modalitatea de preluare a lui de către Statul Român prin Legea nr. 58/1974".
În plus, instanţa de apel a mai stabilit că, întotdeauna competenţa materială se stabileşte în raport cu obiectul contestaţiei determinat de regimul juridic al terenului în litigiu şi nu în raport cu natura juridică a unei adrese emisă de intimat.
Mai mult decât atât, instanţa de apel arată în hotărârea pronunţată că, sentinţa civilă nr. 114/S a Tribunalului Braşov a fost dată cu încălcarea competenţei materiale prevăzute de art. 2 lit. b) C. proc. civ., care exceptează de la judecata în primă instanţă tribunalul, cererile în materia fondului funciar intrând în competenţa materială a Judecătoriei Braşov ca instanţă de fond.
Faptul că în dispozitivul deciziei s-a trecut Curtea de Apel Braşov, faţă de considerentele hotărârii, este evident vorba despre o eroare materială, ce poate fi îndreptată conform procedurii stabilite prin art. 281 C. proc. civ., şi nu prin intermediul recursului, pentru ca fi înlocuirea să fie făcută cu Tribunalul Braşov.
Următoarele două motive sunt nefondate.
Conform tuturor înscrisurilor depuse la dosarul cauzei este evident că reclamantele-recurente au solicitat în mod expres soluţionarea cererilor formulate în baza temeiului de drept invocat, respectiv Legile fondului funciar şi nu în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin recursul declarat, recurentele şi-au modificat în tot temeiul de drept ce a stat la baza cererii de chemare în judecată, susţinând ca soluţionarea cauzei să fie în temeiul Legii nr. 10/2001, ceea ce este inadmisibil în recurs, avându-se în vedere şi împrejurarea că terenul în litigiu a fost preluat de Statul Român în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, se impune a fi reţinut că, cererile reclamantelor au fost soluţionate de către Comisia Locală Braşov de aplicare a Legilor fondului funciar şi nu de Municipiul Braşov prin Primar, comisie ce este competentă să soluţioneze cererile de reconstituire a dreptului de proprietate formulate în temeiul Legilor fondului funciar.
În plus, trebuie precizat că atribuirea terenurilor ce fac obiectul art. 36 din Legea nr. 18/1991, republicată, a fost dată de legiuitor în sarcina primăriilor şi A Instituţiei prefectului şi nu în sarcina unităţilor administrativ-teritoriale.
Pe de altă parte, prin dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 au fost excluse de la aplicarea acestei legi, terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991.
În speţă, antecesoarea reclamantelor a fost beneficiara unui contract de întreţinere, în temeiul căruia a dobândit în anul 1980 numai dreptul de proprietate asupra construcţiilor, nu şi a terenului. Prin efectul art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, terenul a trecut în proprietatea statului şi a fost atribuit dobânditoarei construcţiilor în folosinţă, în condiţiile Legii nr. 4/1973.
În concluzie, în mod eronat instanţa de fond a schimbat natura juridică a contestaţiei, în sensul că reclamantele au solicitat restituirea terenului în temeiul Legii nr. 10/2001, atribuindu-i-se această calificare, în raport cu natura juridică a adresei nr. 72091/2006 emisă de Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Braşov şi nu de Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001.
Or, aşa cum corect s-a reţinut, această schimbare a temeiului de drept nu atrage în mod automat competenţa tribunalului ca instanţă de fond., atâta timp cât Legea nr. 10/2001 prevede limitativ situaţiile în care se derogă de la dispoziţiile art. 1 C. proc. civ. sub aspectul competenţei materiale şi în condiţiile în care aceste situaţii nu pot fi extinse şi la alte situaţii neprevăzute de legiuitor.
Pentru considerentele expuse, criticile formulate fiind nefondate, urmează ca recursul reclamantelor să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii P.M.A. şi P.A. împotriva deciziei nr. 89/Ap din 21 iunie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 16/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6/2008. Civil → |
|---|
