ICCJ. Decizia nr. 1412/2008. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1412
Dosar nr. 10680/3/2008
Şedinţa publică din 11 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 14 martie 2008, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în Franţa, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtului A.I.P.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost retumat din Franţa pentru şedere ilegală, astfel cum reiese din talonul întocmit în punctul de trecere a frontierei de către lucrătorul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, precum şi din declaraţia pârâtului din data de 5 februarie 2008, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, aprobat prin HG nr. 278/1994, iar în temeiul dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 248/2005, poate fi dispusă restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat.
Totodată, reclamanta a învederat că returnarea unui cetăţean român se dispune atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat şi măsura returnării face dovada deplină că pârâtul nu a respectat condiţiile de călătorie în străinătate în momentul verificărilor efectuate de către autorităţile franceze competente.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 803 din 30 aprilie 2008, a respins cererea reclamantei cu motivarea că aceasta a indicat ca motiv al limitării necesitatea stopării migraţiei ilegale, motiv care nu se încadrează în sfera de aplicare a excepţiilor prevăzute de legislaţia comunitară ca restricţii ale libertăţii de circulaţie.
S-a reţinut în motivarea hotărârii şi faptul că, cererea de chemare în judecată nu poate fi primită nici prin raportare la prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Protocoalelor Adiţionale.
Astfel, prin prisma Protocolului nr. 4 la Convenţie drepturile care compun libertatea de circulaţie pot cunoaşte anumite limitări în cazurile şi condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 2 paragrafele 3 şi 4, respectiv limitările acestor drepturi trebuie să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim şi să fie necesare într-o societate democratică, necesitate analizată prin prisma raportului de proporţionalitate între scopul urmărit prin aplicarea unei limitări a drepturilor individului şi mijloacele folosite pentru realizarea lui.
Or, dispoziţiile cuprinse în art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, privind restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie pe o perioadă de cel mult 3 ani sunt de natură a restrânge dreptul la libera circulaţie a individului, garantat de Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţie, ceea ce constituie o ingerinţă în sensul Convenţiei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, susţinând că returnarea unui cetăţean român dintr-un stat membru U.E., în baza unui Acord de readmisie, se aplică evident când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat de către cetăţeanul român cu privire la care se solicită returnarea. Măsura returnării dispusă de autorităţile franceze este de natură să facă dovada că cetăţeanul în cauză nu a respectat condiţiile de şedere în spaţiul U.E. şi, fiind în culpă pentru nerespectarea condiţiilor de călătorie în străinătate, pârâtul trebuie să suporte consecinţele faptelor sale. Măsura returnării apare astfel ca fiind pe deplin justificată, urmând ca, la stabilirea perioadei pentru care exercitarea dreptului fundamental la libera circulaţie va fi limitat, să fie avut în vedere faptul că acesta măsură trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi că, prin această măsură, nu se poate aduce atingere dreptului.
Apelanta a arătat şi faptul că art. 25 din Constituţie prevede că dreptul la libera circulaţie este grantat şi că legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept, ceea ce înseamnă că libertatea circulaţiei cetăţenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea şi respectarea unor condiţii stabilite de lege. Pârâtul, prin fapta sa, a încălcat prevederile art. 5 din Legea nr. 248/2005, care stabilesc obligaţia cetăţeanului român de a respecta legislaţia statului în care se află, precum şi scopul pentru care i s-a acordat dreptul de a intra şi, după caz, de a rămâne pe teritoriul statului respectiv, în condiţiile stabilite prin legislaţia acestuia şi prin documentele internaţionale încheiate cu România.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia nr. 186/A din 10 iulie 2008, a respins ca nefondat apelul, reţinând, în esenţă, că în mod corect prima instanţă s-a raportat la legislaţia comunitară şi la jurisprudenţa CJCE creată în interpretarea acesteia, din care se desprind criteriile pe baza cărora s-ar putea dispune o măsură de restrângere a exerciţiului dreptului la liberă circulaţie a unui cetăţean european.
Astfel, măsura de restrângere nu ar putea fi dispusă pentru singura împrejurare că respectiva persoană a fost returnată în baza unui acord de readmisie şi, de altfel, nici art. 38 alin. (1) din Legea nr. 248/2005 nu impune acest lucru, urmând a se circumstantia în funcţie de conduita concretă a respectivei persoane care este de natură a justifica această restrângere şi se relevă ca o măsură necesară, într-o societate democratică, în special pentru securitatea naţională, siguranţa publică şi menţinerea ordinii publice, limitări ce decurg din art. 27 din Directivă, cu respectarea principiului proporţionalităţii.
În acest context, a reţinut instanţa că motivaţia apelantei că se tinde la stoparea migraţiei ilegale nu poate reprezenta un argument viabil pentru adoptarea măsurii, în măsura în care are un caracter de generalitate, nefiind direct legată de situaţia particulară a persoanei vizate, aşadar îmbrăcând forma unei măsuri de prevenţie generală ce nu este admisibilă în afara aprecierii conduitei personale a celui al cărui drept este supus limitării.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recursul reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, susţinând că îndepărtarea pârâtului de pe teritoriul statului francez a fost consemnată de către autorităţile franceze în Decizia Prefectului din Meurthe-et-Moselle, acesta fiind condamnat de către Tribunalul din Metz pentru săvârşirea infracţiunii de furt prin circumstanţe agravante, la 30 de luni de închisoare, precum şi pentru alte delicte enumerate în decret. Prin urmare, măsura returnării a fost dispusă de autorităţile franceze, cel în cauză constituind prin repetarea comportamentului său delictual o gravă ameninţare a ordinii publice.
Măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul Franţei are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat şi acest scop este circumscris unui scop mult mai important, manifestat la nivel naţional şi anume, asigurarea unei imagini pentru România care să-i confere capacitatea de a se integra şi raporta la normele U.E., în acest sens, prevenirea migraţiei ilegale reprezentând o cerinţă asumată de statul român care se continuă şi după momentul aderării.
Analizând recursul în limita susţinerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost retumată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat, măsura dispunându-se la solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte, potrivit prevederilor art. 39 pct. 1 din acelaşi act normativ.
Din redactarea textului rezultă că singura condiţie pentru ca instanţa să poată aprecia asupra oportunităţii instituirii restricţiei este returnarea ca urmare a acordului de readmisie, faţă de care se putea verifica procedura şi condiţiile în care s-a dispus returnarea.
Prevederile legale menţionate sunt în acord cu art. 25 din Constituţie, potrivit căruia dreptul la liberă circulaţie în ţară şi în străinătate este garantat. Legea stabileşte însă condiţiile exercitării acestui drept. Aceasta înseamnă că libertatea circulaţiei nu este absolută, ea trebuie să se exercite potrivit unor reguli, cu îndeplinirea şi respectarea unor condiţii prevăzute de lege.
Astfel, art. 29 din Declaraţia Universală a drepturilor Omului prevede că, în exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare om este supus numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaştere şi respectare a drepturilor şi libertăţilor sale.
De asemenea, potrivit art. 2 alin. (4) din din Protocolul nr. 4 al Curţii Europene a Drepturilor Omului, drepturile recunoscute în paragraful I, care se referă la libera circulaţie a persoanelor, pot să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.
Tot astfel, art. 27 din Directiva 38/2004/CE a Parlamentului European permite statelor membre să restrângă libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii, pentru motive de ordine publică, siguranţă sau sănătate publică, dacă măsurile de restrângere respectă principiul proporţionalităţii şi se întemeiază exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză.
În speţă, pârâtul a recunoscut prin declaraţia din 5 februarie 2008 că a fost judecat de Tribunalul din Nancy „pentru muncă la negru şi fraudă în folosul comunităţii statului francez şi furt" (filele 3-4 din dosarul de fond).
Această declaraţie se coroborează cu hotărârea de îndepărtare de pe teritoriul Franţei, emisă de Prefectul din Meurthe-et-Moselle la data de 6 martie 2008, depusă de reclamantă odată cu cererea de chemare în judecată, în care se arată că pârâtul „este în prezent deţinut în închisoarea din Nancy din data de 21 octombrie 2006 unde ispăşeşte o pedeapsă de 30 luni de închisoare urmare a condamnării sale la 2 august 2007 de Tribunalul corecţional din Metz pentru furt cu circumstanţe agravante;a fost interogat pe 19 octombrie 2006 de serviciile de jandarmerie din Boulay la hotelul Formule 1 din Bouxieres aux dames în cadrul investigaţiilor întreprinse urmare unui furt prin efracţie comis la firma HI SENSE de Faulquemont;....s-a făcut vinovat de delicte pentru care este în prezent deţinut în noaptea de 18 spre 19 octombrie 2006, adică în termen de 3 luni de la intrarea sa pe teritoriul francez;...a fost condamnat pentru aceste fapte şi pentru alte optsprezece comise începând cu 29 mai 2006;...aceste fapte şi repetarea comportamentului delictual constituie o gravă ameninţare a ordinii publice." (filele 7-8 din dosarul de fond).
Această conduită a pârâtului este evident contrară ordinii publice şi justifică aplicarea măsuriii restrictive prevăzute de art. 27 alin. (1) din Directivă şi de art. 38 din Legea nr. 248/2005.
În raport de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, hotărârile pronunţate vor fi casate şi, rejudecând, se va admite cererea reclamantei Direcţia Generală de Paşapoarte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 186/A din 10 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Casează Decizia menţionată, precum şi sentinţa nr. 803 din 30 aprilie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi rejudecând, admite cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte şi dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie pentru pârâtul A.I.P. pe teritoriul Franţei pe o perioadă de 1 an.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1632/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8267/2008. Civil → |
|---|
