ICCJ. Decizia nr. 8267/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8267
Dosar nr. 983/3/2008
Şedinţa publică din 18 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 155 din 25 ianuarie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, a respins cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva pârâtului B.M.R., prin care a solicitat restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie pe teritoriul Suediei, pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că pârâtul a fost returnat din Suedia la data de 18 decembrie 2007 şi, deşi a solicitat reclamantei să depună toate actele care au stat la baza măsurii readmisiei, aceasta a depus doar talonul şi declaraţia dată de pârât la revenirea din ţară, din care nu rezultă împrejurările care ar putea justifica măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie.
Prin Decizia nr. 70A din 3 aprilie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Instanţa de apel a reţinut că nu se poate pronunţa asupra legalităţii măsurii dispuse de autorităţile suedeze dar că are competenţa de a analiza dacă măsura expulzării este suficientă pentru a i se interzice pârâtului dreptul la liberă circulaţie.
Norma internă, a constatat instanţa de apel, este incompatibilă cu norma comunitară, respectiv cu Directiva 2004/38/CE, iar tribunalul a reţinut în mod corect că simpla încălcare de către cetăţeanul român a dispoziţiilor legale suedeze privitoare la dreptul de şedere nu poate fi încadrată în sfera noţiunii de ordine publică, siguranţă sau sănătate publică, cu atât mai mult cu cât nu există nici un document care să ateste dispunerea de către autorităţile suedeze a măsurii returnării.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie nu încalcă prevederile din Constituţie sau alte instrumente juridice internaţionale, deoarece dreptul nu are un caracter absolut, iar limitarea este justificată de faptul că pârâtul a fost returnat în baza unui acord de readmisie.
Mai arată recurenta că Legea nr. 248/2005 este aplicabilă atât anterior datei de 1 ianuarie 2007, dar şi ulterior acestei date, pentru că, atunci când s-a dorit ca după data de 1 ianuarie 2007 să nu fie aplicabilă, legiuitorul a exprimat-o în mod direct, aşa cum este cazul art. 52 din lege.
Recurenta a mai arătat că Tratatul CE. prevede că statul membru gazdă nu poate lua o decizie de expulzare împotriva cetăţenilor U.E. sau a membrilor lor de familie, indiferent de naţionalitate, care au dreptul de şedere permanentă pe teritoriul său, cu excepţia cazurilor în care există motive grave de ordine publică sau siguranţă publică.
Prin interpretare per a contrario, se deduce că împotriva persoanelor care nu au dreptul de şedere permanentă se poate lua Decizia de expulzare şi pentru alte abateri.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Odată, însă cu semnarea actului de aderare, instanţele de judecată au obligaţia să interpreteze legea internă prin raportare la dreptul comunitar, care, aşa cum s-a arătat, are prioritate.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre tratatul european şi convenţiile încheiate înainte de data aderării, ce au generat drepturi şi obligaţii.
Această prevedere din tratat face ca legislaţia comunitară să fie de imediată aplicare, ceea ce înseamnă că legea română va fi interpretată în raport cu norma comunitară.
Dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat. In aplicare acestui articol, a fost adoptată directiva 2004/38/CE a Parlamentului European.
Actele normative menţionate sunt cuprinse în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile şi aranjamentele admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, pentru că, potrivit art. 27 din directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se dispune doar pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică, iar potrivit alin. (2) al articolului, măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză.
Soluţia este în deplin acord cu art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libera circulaţie a cetăţenilor săi, numai că, limitarea trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar dispoziţiile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară.
Fată de aceste considerente, se constată că, în mod corect instanţa de apel a reţinut că faptele săvârşite nu sunt de natură a justifica restrângerea, iar o eventuală restrângerea a dreptului la liberă circulaţie nu este proporţională cu scopul legitim urmărit.
In situaţia în care, după data aderării, cetăţenii români au dobândit dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, şederea ilegală, constatată în alte condiţii decât cele prevăzute de legislaţia comunitară, nu poate constitui un temei al restrângerii dreptului la liberă circulaţie.
Faţă de cele expuse, recursul se va privi ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 70A din 3 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1412/2008. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 8256/2008. Civil → |
|---|
