ICCJ. Decizia nr. 1438/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1438
Dosar nr. 1606/116/200.
Şedinţa publică din 4 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 12 octombrie 2006, P.A.M., a solicitat instanţei, în temeiul dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ., în contradictoriu cu Primăria Municipiului Călăraşi, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, repunerea în termenul de formulare a notificării vizând restituirea imobilului din Călăraşi, format din construcţii şi teren în suprafaţă de 70,20 mp.
Învestită în primă instanţă, Judecătoria Călăraşi prin sentinţa civilă nr. 3028 din 7 noiembrie 2006, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi, reţinând că cererea de repunere în termen nu poate subzista ca o acţiune de sine stătătoare, fiind o cerere secundară, aferentă capătului de cerere principal ce are ca obiect restituirea imobilului.
Prin sentinţa civilă nr. 2853 din 4 decembrie 2006, Tribunalul Călăraşi a admis cererea şi a dispus repunerea petentei în termenul de formulare a notificării vizând restituirea imobilului din Călăraşi, termen prevăzut de art. 22 din Legea nr.10/2001.
Pentru a decide astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că încă din anul 2000 şi până în prezent, petenta se află în situaţia de a fi împiedicată să uzeze de dreptul conferit prin lege, în cauză fiind întrunite cerinţele art. 103 alin. (2) C. proc. civ.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care, prin Decizia nr. 209 din 3 aprilie 2007, în esenţă cu aceeaşi motivare, a respins ca nefondat apelul pârâtei.
În cauză, a declarat recurs în termen legal pârâta Primăria Municipiului Călăraşi care critică hotărârea dată în apel pe considerentul reţinerii greşite a imposibilităţii depunerii notificării de către reclamantă, în termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, dispoziţii imperative care conferă termenului ulterior prelungit, caracterul unui termen de decădere.
Se mai arată că prin ignorarea efectelor juridice ale acestor dispoziţii imperative, s-ar crea un precedent în interpretarea şi aplicarea prevederilor legale mai sus-menţionate, orice persoană putând invoca motive care nu constituie împrejurări mai presus de voinţa părţilor, pentru a se aplica prioritar prevederile art. 103 C. proc. civ.
Recursul se priveşte ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, ulterior modificărilor şi completărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare din acestea.
Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi respectiv nr. 145/2005, stabilindu-se ca dată limită pentru înregistrarea notificărilor, 14 februarie 2002.
Sancţiunea nerespectării acestui termen atrage, potrivit art. 22 alin. (5) din lege, pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii sau prin echivalent, decăderea ca sancţiune de drept material, constând fie în stingerea dreptului la restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate cu titlu valabil, fie în pierderea însăşi a dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate fără titlu valabil.
S-a decis, atât în practica majoritară a instanţelor judecătoreşti cât şi în doctrină că, avându-se în vedere caracterul acestui termen, de decădere, el curge ireversibil, nefiind susceptibil de întrerupere, suspendare sau repunere în termen, ca în cazul termenului de prescripţie extinctivă.
De altfel, singurul act depus de reclamantă în susţinerea afirmaţiilor din cererea introductivă, adeverinţa medicală din 24 august 2006, fila 6 dosar fond, atestă doar că aceasta este în evidenţă cu boli cronice „dispensarizabile " în intervalul 2003-2004, fără nicio referire la starea de sănătate a celei în cauză în intervalul 14 februarie 2001-14 februarie 2002, în care putea fi depusă cererea de restituire a imobilului.
Aşa fiind, recursul se va admite, cu consecinţa casării ambelor hotărâri date în cauză iar, pe fond, a respingerii cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Călăraşi.
Casează Decizia nr. 209 din 3 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, precum şi sentinţa civilă nr. 2853 din 4 decembrie 2006 a Tribunalului Călăraşi şi în fond respinge cererea formulată de reclamanta P.A.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1449/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1359/2008. Civil → |
|---|
