ICCJ. Decizia nr. 1449/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1449
Dosar nr. 4392/3/200.
Şedinţa publică din 4 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 7 februarie 2007, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat instanţei, restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtului M.O., returnat din Grecia la 29 noiembrie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin HG nr. 635/1994.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 364 din 13 martie 2007, a respins cererea ca neîntemeiată reţinând că în speţă, nu există nicio sentinţă penală de condamnare iar limitarea dreptului la liberă circulaţie nu poate fi dispusă decât din raţiuni de ordine publică, securitate naţională ori sănătate publică.
Ca atare, se mai arată, pârâtul ar fi trebuit să aibă un comportament care să reprezinte o ameninţare reală, actuală şi suficient de gravă pentru valorile fundamentale mai sus enunţate.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care, prin Decizia nr. 526 din 10 septembrie 2007, în esenţă cu aceeaşi motivare, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
În cauză, a declarat recurs în termen legal reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative care invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţine în esenţă că soluţia adoptată de instanţe este greşită întrucât libertatea de circulaţie a cetăţenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare potrivit unor reguli, strict stabilite prin dispoziţiile Legii nr. 248/2005, care în art. 5 prevăd limitativ obligaţiile pe care le au cetăţenii români pe perioada şederii lor în străinătate, respectiv de a nu compromite imaginea României şi de a respecta legislaţia statului pe teritoriul căruia se află.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins în considerarea celor ce succed:
Potrivit art. 4-6 din Directiva nr. 2004/38 din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, cetăţenii acestei uniuni (prin urmare şi cetăţenii români, cu începere de la 1 ianuarie 2007) au dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3 luni şi de ieşi de pe teritoriul altui stat membru, fără nici o condiţionare sau formalitate, alta decât aceea de a deţine o carte de identitate sau un paşaport.
În baza art. 27-33 din aceeaşi Directivă cetăţenilor Uniunii Europene li se poate restricţiona dreptul la liberă circulaţie şi de rezidenţă pe teritoriul unui stat membru numai pentru motive de ordine, securitate sau sănătate publică, de regulă în modalităţile refuzului de a acorda dreptul de intrare sau al expulzării, aplicate de statul afectat.
Aceste norme au fost transpuse, de altfel, în legislaţia internă prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European.
Textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, prin care se stipulează o modalitate suplimentară de restrângere a dreptului la libera circulaţie în cazul returnării unui cetăţean român în temeiul unui acord de readmisie, are un caracter discriminatoriu în raport cu regimul de care beneficiază ceilalţi cetăţeni ai Uniunii Europene şi se situează în afara ipotezelor strict şi limitativ prevăzute prin dispoziţiile art. 27 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004, devenită aplicabilă în baza art. 20 alin. (2) din Constituţie.
Cum legislaţia comunitară, prioritară în speţă, nu permite restricţionarea dreptului discutat decât în condiţiile art. 27 din Directivă, excluzând raţiuni de ordin economic, de imagine ori cu caracter preventiv şi cum simpla neîndeplinire de către pârât a formalităţilor privind intrarea ori şederea în Grecia, neînsoţită de alte probe, nu constituie, în sine, o conduită de natură să afecteze ordinea şi securitatea publică a acestui stat, soluţia instanţelor se justifică.
Aşa fiind, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei civile nr. 526 din 10 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1483/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1438/2008. Civil → |
|---|
